POLITICIENII ROMANI

19 decembrie. Se apropiau sarbatorile de iarna, trecusem de 18 ani asa ca punguta cu ceva ciocolata zaharisita nu o mai primeam prin intermediul mamei de la sindicatul uzinei. Am plecat cu o sora sa stam la coada la “Alimentara” pentru ca urmau sa se aduca ceva portocale. In timpul cat “tropaiam” pentru incalzirea proprie m-am intalnit cu un prieten, ii ziceam “Oly”. Ne-am tras intr-o parte si am inceput sa vorbim.

Amandoi ascultam “Europa libera” si auzisem in seara precedenta de cele ce se intamplasera la Timisoara. Ne cunosteam de foarte multa vreme dar din vara lui ’89 aveam o prietenie mai speciala. Candva, noi doi creasem un cenaclu de literatura science fiction, probabil o portita spre un viitor diferit. In vara ultimului an de comunism o colega desenase ceva ce se vroia abstract. Cand ne-am apucat sa vorbim de desenul acela nu m-am abtinut si am zis ceva de genul “Parca e capul tovarasului Lenin” si am izbucnit intr-un ras fenomenal, nu cred ca am mai ras asa niciodata !

Au ras la fel de mult si prietenii nostri din sala. Mai tarziu Oly mi-a spus, “M-am ras si eu, sa stii, numai pentru a sublinia totul ca o gluma”. In sala unde ne intalneam exista si o activista de partid, din acel moment am devenit foarte buni prieteni pentru ca intelesesem. Intr-un fel, imi trecuse un glont pe langa ureche !

Pe 20 decembrie lucrurile se miscau deja. Cativa dintre oamenii din Otelu Rosu plecasera la Caransebes, orasul vecin in care revolutia incepuse. Traditia caransebesenilor i-a facut mereu sa fie oameni demni, cu o gandire occidentala, liberala. Spre seara cei din oras s-au intors acasa si au incercat sa mearga pe strazi. Au renuntat destul de repede pentru ca aparusera patrulele de “Garzi patriotice”. Vecinii si prietenii nostri langa care traiam umblau acum inarmati si aveau grija ca noi, “ceilalti”, sa nu ne adunam in grupuri mai mari de 5 persoane, asa cum decretase Ceausescu.

In 21 decembrie am stat toata ziua prin centrul oraselului, aproape fara sa ne mai temem si fiecare dintre noi discutam cu cei cunoscuti despre ce se intampla la Timisoara. Se spunea ca si in Caransebes exista deja un mort.

Cand s-a intunecat am plecat acasa, era ziua de joi si aveam apa calda. Ma aflam sub dus cand am auzit in Otelu Rosu primele scandari impotriva lui Ceausescu. Erau destul de departe si se indreptau spre intreprinderea metalurgica. Chiar ud cum eram, m-am imbracat si am iesit in oras.

La intersectia principala se adunasera cateva sute de oameni. scandau iar militia oprise circulatia masinilor. Dupa ceva timp, cred ca pe la ora 20, s-au intors cei ce ajunsesera la combinat, acum veneau insotiti de aproape toti muncitorii. Intreaga intersectie era ocupata de doua-trei mii de oameni. Puteti spune ca in alte orase au fost cu mult mai multi, asa este, numai ca Otelu Rosu avea vreo 14 mii de lucuitori. Putem spune ca fiecare familie isi avea reprezentantul in strada.

Spre orele 11, cand muncitorii din schimbul 3 trebuiau sa mearga la servici am plecat, toti, spre intersectia ce duce la combinat vroiam sa ii oprim si pe ei alaturi de noi. Asa s-a si intamplat iar cum de la intersectia respectiva nu erau decat vreo 50 de metri pana la sediul militiei ne-am gandit sa ii huiduim si pe ei, macar sa ne racorim pentru anii in care isi facusera damblaua pe spinarea oamenilor.

Pe la ora doua noaptea manifestatia noastra s-a spart. Ne-am retras spre case cu gandul sa revenim in ziua urmatoare. Pe drum m-am intalnit cu alti cativa prieteni, Adi Grosu, Freddy Cecon, Valentin Bosneac (cel ce initiase primele demonstratii aici in oras).

Le-am spus celor din familie sa ma trezeasca de dimineata, vroiam iarasi sa ies pe strada. In 22 decembrie, cand m-am trezit, era o liniste perfecta, n-am auzit nimic de afara ! Cateva minute mai tarziu am inteles ce se intampla. Concitadinii mei nu sunt lasi, se aflau in fata Casei de Cultura iar aceasta se afla la o distanta ceva mai mare de locul unde locuiesc.

Nu a trebuit sa merg prea mult ca vocile din strada mi-au ajuns la urechi. M-am dus in piata centrala si ne-am apucat sa vorbim, intre noi, la microfon, sa strigam, sa ne cerem libertatea si sa-i dorim “moarte” lui Ceausescu. Ma aflam langa scarile Casei de Cultura cand l-am vazut pe Freddy Cecon, vecinul si colegul meu, cand a aparut la ferestrele bibliotecii facand o fotografie, cred ca singura imagine cu revolutia din Otelu Rosu.

Otelu Rosu - In cercul rosu ma aflam eu si strigam : "Jos Ceausescu" !

Din partea oricarui om al anului 1989 era un curaj urias, nu erau decat orele 11 iar Ceausescu inca nu avea ganduri sa se retraga. Undeva pe la orele 13 a aparut un zvon. Cineva strigase in partea opusa a locului unde ma aflam : “Vin tancurile de la Sibiu” ! Nu stiu cine vorbise dar imi amintesc cu groaza cat de repede s-a golit zona centrala a orasului. Fiecare dintre noi stia ce se petrecuse la Timisoara, de Bucuresti sau alte orase nu se aflase prea multe dar ne era suficient.

N-au mai ramas prea multi in zona, cateva zeci. Suficient de curajos nu am plecat, m-am apucat sa discut impreuna cu “Suby”, un alt prieten, asteptand o minune pentru ca oamenii sa revina in centrul orasului. Imi amintesc ca putin mai tarziu m-am intalnit cu bunica mea si mi-a spus ca un prieten din Rusca Montana ma sunase acasa sa imi spuna ca minerii de la cariera de marmura isi scosesera basculantele pe sosea. Am vorbit cu cativa cunoscuti si impreuna raspandeam vestea iar oamenii s-au intors in strada. Nu mai erau asa de multi dar ne stiam aparati de “matahalele cu roti” ce faceau baricade intre noi si tancuri.

Blindatele lui Ceausescu, in cazul in care veneau spre noi, n-ar fi avut prea multe probleme cu basculantele alea, numai ca asta ne-a dat curaj. Cand au revenit oamenii acestia erau deja furiosi si ne-am apucat sa ardem din operele alese ale “toarasului” iar in mijlocul pietei se inaltase deja o movilita de scrum. A fost un moment splendit cand cineva a adus din biblioteca Casei de Cultura un “Omagiu” si ne-am apucat sa-l sfasiem. Cel mai mult ne-a dat batai de cap coperta de plastic, parea facuta pentru eternitate si n-au reusit sa o rupa in nici-un fel. I-am dat unui vecin, “Goguta”, o bricheta si asa a trecut in nefiinta Ceausescu pe malurile Bistrei.

© Matei DONEA – 22 decembrie 2009

Va recomandam si articolele urmatoare…

Popularity: 3%