POLITICIENII ROMANI

- Fragment din viitorul volum “Jumatate”, al subsemnatului…

Imi am originea in Oltenia si in Moldova, insa m-am nascut in Otelu Rosu, aproape la fel era si situatia celor cu care am copilarit, doar ca unii dintre ei aveau origini germanice, slovace sau chiar italiene, o gasca de tineri sariti dupa fix pe care ii consider diferiti de restul tinerilor dinainte de anii ’90. In banat, parintii mei au ajuns dupa nationaizare, moment in care bunicii mei au fost considerati un fel de “capitalisti”, pentru ca aveau o bodega si putin pamant, avere acumulata cu sange la Marasesti, prin lupte ce au ajuns pana la Stalingrad, Budapesta si muntii Tatra din Cehoslovacia.

Prin vara anului 1986 sau ’87 m-am intalnit cu securitatea, din fericire a fost singura intalnire dar a lasat o paguba de cinci mii de lei in salariul mamei, eram minor si nu-mi puteam plati amenda.

Respectiva “intalnire” s-a produs pentru ca la inceputul anilor ’80 luasem contact cu posturil de radio occidentale ce transmiteau in limba romana. Cand implinistem 10 ani, in 1979, am primit cadou un radio micut. Imi amintesc perfect de el, un “Alfa 2″ cu doar doua lungimi de unda dar care mi-a permis sa receptionez emisiunile “Vocii americii”.

Tehnologia a evoluat si ea cu pasi micuti, doar eram in comunism, dar concurenta din grupul meu de prieteni ne facea sa mesterim la aparatura de care dispuneam fiecare. Asa am cunoscut postul “Europa Libera” si pentru ca toti prietenii mei indrageau muzica colectionam “zgomotele” transmiste in emisiunea “Metronom” a lui Cornel Chiriac. Ne realizam topuri personale, din care nu lipseau cei de la Pink Floyd, ZZ Top, Duran Duran, Michael Jackson. Prin 1988 imi amintesc ca a fost ultima oara cand m-am tuns scurt, inca o reminiscenta a tineretii sau o influenta a capitalismului decadent iar daca natura si Dumnezeu o sa ma ajute, probabil ca am sa am par lung si alb chiar cand voi pleca din lumea asta !

Pasiunea noastra pentru muzica ne-a facut pe fiecare sa ne exteriorizam pe diverse cai. Pe mine m-a facut sa-i scriu lui Cornel Chiriac, habar nu aveam ca adresa “Europei Libere” se afla in consemn la Posta Romana, ma rog, acordam credit la ce spuneau legile romanesti de atunci, secretul corespondentei e inviolabil. Aiurea ! Corespondenta era secreta numai pentru noi, oamenii normali. Comunistii lui Ceausescu isi construisera sistemul lor de legi pasandu-le prea putin de romanii ce se chinuiau in frig, fara curent electric si hraniti din belsug cu soia.

La atat de multi ani dupa vara lui 1986, nu imi e greu sa ghicesc cum a ajuns scrisoarea mea la Securitate si pentru ca in interior imi scrisesem adresa, vizita capitanului Barbu Gheorghe la domiciliul meu n-a mai fost o surpriza. Ma gandesc, doar, ca cinci mii de lei era cam mult pentru o simpla scrisoare ce vorbea despre muzica, cam mult si daca judecam la salariile de atunci.

Nu va inchipuiti acum ca am fost vreun mare disident. Am incasat generoasa amenda si cred ca multa vreme nu am inteles de ce. Acea explicatie am avut-o prin 89, prin primavara ultimului an de comunism. L-am cunoscut pe un inginer din Ploiesti ce-si facea stagiatura in Caransebes. Ne gandeam cum sa plecam din tara in care comunismul transformase aproape fiecare roman intr-un turnator. Nimic din ceea ce exista nu trebuia sa excluda cuplul prezidential.

Cred ca era prea mult, cel putin pentru mine. Din pacate, am intalnit si romani nefericiti, nefericiti ca si-au pierdut beneficiile. Pe cei mai multi ii auzim astazi cum spun ca in regimul lui Ceausescu se construiau case, fiecare aveam un servici, se ridicau combinate si ogoarele erau pline.

Gandindu-ma, la numai cativa ani dupa revolutie, am ajuns sa constientizez promiscuitatea in care romanii au trait. Oricune poate face acest exercitiu de sinceritate. Se construia in Romania ? Sigur ca da, “cutii de chibrituri” de 10-12 metri patrati in care era doar putin mai cald decat afara iar podelele ultimelor etaje aveau ligheane in loc de parchet, ligheane pentru a aduna apa ce se infiltra prin tavan. S-au construit combinate, sigur ca da ! Mormane de fier vechi ce cu greu s-a reusit a fi privatizate. Cu exceptia catorva intreprinderi nimic nu avea o valoare, ofereau doar un loc unde oamenii stateau opt ore pe zi iar cand ajungeau acasa gaseau pe masa “tacamuri” (ghiarele de pui) ori “adidasii”, tot ceea ce mai ramanea in magazine din recoltele ce cresteau mai mult in statistici si care, oricum, luau calea strainatatii pentru plata datoriilor.

Multumesc frumos, daca vreun roman isi mai doreste asta e invitatul meu in Cuba sau Vietnam, acolo inca se mai mananca “pe cartela” iar gloriosul conducator ii vegheaza din palat.

© Matei DONEA – 22 decembrie 2009

Va recomandam si articolele urmatoare…

Popularity: 3%