POLITICIENII ROMANI
Constitutia garanteaza libertatea exprimarii

Când iubim, ne mai iubim?

Când iubim sau cand nu

De multe ori când suntem într-o relație, avem de-a face cu afirmația cum că am fi egoiști. Nu de puține ori dorim ca „partenerul în crimă” să satisfacă plăceri, nevoi, beneficii personale, pentru noi, ca o dovadă, ca o mărturie a faptului că însemnătatea noastră atinge cote semnificativ de înalte, în sufletul lor. Cu alte cuvinte, să avem impresia că ar putea ucide pentru noi. Sau cel puțin, să riște un glonț în umăr, clișeic. Exagerez, știu. Desigur că poți pofti la astfel de ambiții. A devenit un acord comun. Cu condiția să oferi cel puțin în egală măsură, demonstrații de-o valoare la fel de semnificativă, față de celălalt.

De ceva vreme mă bântuie o curiozitate a vremurilor contemporane pe care le trăim cu atât de mult manierism. Faptul că eșuez în a îmi găsi explicații care să demonstreze în esența lor un adevăr, sau opusul, mă tulbură la un nivel demn de superlativ. Continui să mă întreb: „în astfel de vremuri cotidiene, realiste-n geneza superficialității, ne-am adaptat în jurul unui optimism colosal, sau doar a unui masochism trendy?” Când, și ce ne va face să înțelegem cu adevărat diferența dintre aceste două metode de limbaj interior al simțurilor?

La vremea când Imperiul Chinez a adunat cea mai vastă populație, a trebuit gândită o strategie prin care toată limba chineză să poată fi înțeleasă la fel, de toată lumea. Ce au făcut? Au renunțat tocmai la fonetică. Nicio literă nu avea un sunet propiu-zis, însă și-a atribuit însemnătatea unui întreg cuvânt. Așa au apărut literele chinezești pe care le știm și astăzi. Drept urmare, chiar dacă fiecare știa o chineză a regiunii din care era originar, dialectele făceau ca oamenii să nu reușească să se înțeleagă reciproc, iar această caligrafie i-a salvat. Astfel, fiecare putea acum să înțeleagă când o literă semnifica „om” și când o alta, semnifica „câine”. Mă întreb dacă nu cumva interioarele noastre ar trebui să abordeze o strategie tocmai identică cu cea pe care a stabilit-o caligrafia chineză. Ar fi mai simplă supraviețuirea dacă interiorul ar reuși să cunoască simbolul fiecarui termen în care ne descriem atunci când iubim. Ca atare.. tu ce simbol ai potrivi cuvântului „egoist” dacă ar trebui să ți-l atribui, pentru a îi face pe ceilalți să înțeleagă că ești îndragostit, și că vrei să aparți persoanei iubite?

Întâmplarea face că fiecare relație înseamnă o facultate. În realitate, în realism, sau în orice conotație a termenilor, facultatea, e facultativă. Prezența nu se face în mod obligatoriu, pe când absențele însă, se plătesc dacă nu iei examenul. Totuși, ai nevoie de suficiente credite ca să promovezi „anul”. Anul relației, sau ce an își propune ambiția să promoveze. O relație e un continuu proces de predare, redactare, și studiu, pe baza intereselor personale. În funcție de fiecare, cum și cât de mult dorește să se educe, va reuși să capete un anume titlu, o anume importanță, pe dimploma de licențiat. De o relevanță majoră e și alegerea profesorului cu care vrei să-ți săvârșești lucrarea de licență. Așa cum Dumnezeu l-a ales pe Adam, când a creat femeia. Sau era invers? Nu sunt misandra sau feministă, am doar un handicap al simțului de umor. Excusez moi.

Dorința noastră de a căpăta calificative cât mai bune pentru a câștiga dragostea celuilalt și de a promova mai apoi în statutul măreț de „iubit/iubită”, ne conduc în stadiul în care dorim să ne dăruim complet. În fond, despre asta este dragostea: dăruință.

Dăruința noastră, însă, ne scapă într-un parcurs destul de repezit, la conceptul de a fi focusați pe câștigul personal. Iubind, vrem să demonstrăm totul. Poate chiar autodistrugerea. Adică.. măcar să fim stăpâni de propria noastră autodistrugere, dacă tot devenim inapți în a mai fi stăpâni de propria inimă. De aici fetișul pentru masochism. Sau? Poate doar pur optimism? Încă nu-mi explic….

Romantismul ne învață încă din secolul XVIII când era la modă, faptul că a fi acceptați de către partenerii noștri „așa cum suntem”, e o formă măreață de iubire.

Învățăm prin toate mijloacele tehnologice că a fi acceptați așa cum am fost formați, denotă un maxim interes al celuilalt de a ne păstra. Mai mult ca sigur că asta a avut o influență majoră și în teoriile bărbaților cum că „sper ca ea să nu se schimbe niciodată”. La femei e opusul, dar nu dezvoltăm (ca femeie, e mai greu să accepți realitatea la nivel emoțioal – cel mai presus nivel, până la urmă, pentru noi). Pe de altă parte, consecință a obiceiurilor contemporane, influențată de moda romantismului (care e depășită de câteva secole), au mai devenit două dintre teorii, cu o dezbatere puternică, cum că: „oamenii nu se schimba niciodată”, și „oamenii se schimbă mereu”. Culmea, oricare dintre cei ce votează pentru oricare variantă a acestor credințe, divorțează. Dar și ei, sunt la fel de romantici și optimiști: sunt convinși că cel mai nepotrivit lucru într-o căsnicie e să te schimbi.

La școală, ca elevul să fie direționat într-un mod cât mai potrivit către evoluție, profesorul trebuie să manifeste un act de mare grijă și răbdare: nu are voie niciodată să ridice vocea, trebuie să facă uz de un tact cât mai gentil, ascultând și luând în considerare îndoielile personale ale elevului, incapacitatea acestuia de a percepe teorii prestabilite, trebuie să lase suficient timp elevului pentru aprofundarea fiecărei lecții, și are nevoie de un procent al complimentelor, care să fie întodeauna dublat de fiecare notă și observație critică și negativă. Totuși, cea mai bună garanție a calmului didactic, este relativa indiferență a profesorului față de succesul sau eșecul lecței. Desigur că un profesor bun își dorește ca elevii lui să reușească o demonstrație de succes al lecților predate, prin promovarea examenelor lor, însă când vreun canditat al examenului este suficient de îndărătnic să rămână corigent, ei bine, este, și trebuie să fie: problema elevului. Capacitatea de a nu-ți păsa prea mult, în calitate de cadru didactic, este un aspect decisiv al pedagogiei liniștite, și de succes.

O teorie similară se susține și în relațile amoroase. Dar miza, de această dată e mult mai(prea) mare: „elevul” nu este o răspundere trecătoare, ci presupune rezultatul dorințelor noastre de-a lua cu noi succesul sau eșecul parcurgerii examenelor lor, cu noi, în viață, în viața noastră. Nu-i de mirare că ne pierdem cumpătul. Succesul lor, e succesul nostru. Eșecul lor, ne va fi sortit mai apoi, nouă. Iar aici se duce dracului și calmul, și toleranța, și îngăduința, și iertarea, și pur și simplu toate simbolisticile armoniei care până la urmă îmbracă haina cea mai frumoasă produsă de celebra companie: iubirea. Există totuși un DAR! : dar, nu mai putem fi cu toții rezonabili cu privire la caracterul nostru și al celorlalți, fiindcă am fost siliți, pe rând, dar cu toții, cândva, să coborâm o treaptă pe scara stimei de sine. Fiindcă, pe rând, dar cu toții, am avut orgoliul rănit, eul ne-a fost supus să urce șcena insultelor acide, iar apoi am fost încurajați să părăsim șcena cu optimism, și cu teoria cum că: data viitoare va fi mai bine!

Ca atare a celor scrise, nu reușesc să găsesc o cale pentru a nu mă întreba: Când iubim, ne mai iubim? Sau doar ne iubim, pentru a putea iubi?

© Enia Danila – 16 Octombrie 2017

FacebookLinkedInTwitterGoogle+

Leave A Reply

Your email address will not be published.

1 Comment
  1. Ionescu Alexandru says

    Domnule Donea, observ ca va mariti echipa si abordati subiecte diferite fara de ce ne-am obisnuit. Felicitari, cine este domnisoara?

FacebookLinkedInTwitterGoogle+

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

RO: Folosim "cookie" pentru ca Uniunea Europeana isi manifesta prostia prin orice mijloace. Oricum, noi credem in libertatea internetului, utilizarea sa responsabila si din acest motiv nu simtim nevoia sa enervam inutil oamenii. Pentru viitor, la urmatoarele alegeri Euro-Parlamentare, va recomandam sa ganditi mult mai mult cu propriul vostru cap. Utilizam cookie-uri pentru a fi siguri ca va oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de acesta situatie.
EN: We use "cookies" because the European Union expresses stupidity by any of means. However, we believe in the freedom of the Internet, use his with responsibility and don't feel the need to disturb people unnecessarily. For the future, to the next European Parliamentary Elections, we should think much more with our own head. We use cookies to ENSURE That we Provide the best experience on our website. If you continue to use our site you will must to accept this situation.

Close