POLITICIENII ROMANI
Constitutia garanteaza libertatea exprimarii

Degeaba are fusta daca si-o da jos cu prima ocazie

Din lumea animalelor, parafraza la Orwell si Mario Balint

Ce aduce nou Luminita Jivan, pentru ca trebuie sa fie acolo ceva din moment ce toata lumea vorbeste despre ea, iar daca ma uit mai bine observ ca nu este decat lup tanar, unul infometat, ce trebuie sa-si dea jos fusta ori de cate ori vrea sa-si potoleasca foamea ori sa duca puilor cate o bucatica mai delicioasa, ca asa-i in jungla.

Traim intr-o lume in care analfabetismul functional e litera de lege si atunci trebuie sa explic ce vreau sa spun prin “fusta data jos”, sunt sigur ca 99% dintre cei ce au citit cele de mai sus s-au gandit la cele mai mari porcarii dar gresesc. Bun, care e faza cu fusta si cu datul ei jos? Simplist vorbind, datul fustei jos simbolizeaza compromisul pe care il face o doamna pentru a ajunge acolo unde doreste. Intr-un fel, compromisurile pe care le face sunt atuurile sale, “coaiele” acelea de care vorbea Mario Balint.

Ei gata, ma opresc aici pentru ca “nebanuite si intortochiate sunt caile limbii romane”…

Acum sa revenim la performanta Luminitei, sa vedem ce este atat de special de au ajuns s-o sarute toti in fund de 3 – 4 ori pe zi (sa nu faci bataturi, mama…),  majoriteatea jurnalistilor uitand ca numai n-o dracuiau cu cateva luni in urma. De asta s-a si afisat prin judet cu Codrin Stefanescu, sa-si intareasca pozitia printre lachei iar pentru prostime facand cadori.

In respectiva perioada, deputata Jivan incerca sub o forma sau alta sa-l inlature pe jupanul local si care era cel ce umplea conturile tuturor prin intermediul primariilor carasene. Acum, ca Ion Mocioalca e mult mai mic decat era inainte si ca indestularea vine de la aceleasi primarii diriguite de noul jupan (jupanita… n-are importanta) e normal sa fie laudata de mass-media locala si castigand intr-un fel prin afisarea publica alaturi de Codrin Stefanescu. Ma rog, aici lucrurile au un termen relativ, avansezi in fata liderilor locali dar pierzi in ochii electoratului iar atunci treci la cadouri.

Ce, 7 milioane de lei pentru trei dintre spitalele carasene nu sunt cadouri?

Sunt cadouri, fireste, problema este ca acestea nu ajung sa acopere prea mult din datoriile spitalului resitean, a celui din Caransebes si Oravita. Primul avea in noiembrie 2018 o datorie mai mare de 18 milioane lei iar dupa pomana primita a ramas cu restante de peste 14 milioane lei. Spitalul din Caransebes inregistra arierate de 10 milioane de lei, dupa cele doua milioane primite au mai ramas vreo 8. Ultimul spital miluit de guvern este cel din Oravita si care avea o datorie certa de aproape 2,5 milioane lei, dupa milionul primit a mai ramas cu cca 1,5 milioane datorii.

Luminita Jivan si Codrin Stefanescu
Luminita Jivan si Codrin Stefanescu

Toata lumea a fost fericita ca tanara deputata a adus ceva bani pentru unele spitale cu datorii, a adus in total 7 milioane de lei care s-au impartit dupa cum urmeaza: 4 la judeteanul din Resita, doua la Caransebes si unul la Oravita. Dupa acest MIC cadou cu mustar, spitalul resitean mai are datorii de doar 14 de milioane de lei. Cum vi se pare asta, e o adevarata eroina?!

Si atunci, unde naiba e “salvarea” asta adusa de Luminita Jivan, ca aia din spitale sunt tot mai disperati?

Sa nu uitati, voi cei ce ganditi cu televizorul, PSD-ul stie ca se afla in corzi si daca nu se impune cumva isi va pierde influenta peste tot iar solutia lor ii vine manusa deputatei carasene ce stie ca micile “cadouri” ii intaresc pozitia de lider chiar daca exista o mie de Danieli, Mariani sau Andrei ce sufera vazand-o luata de “aripioara” de unul ca Codrin Stefanescu si inca in vazul tuturor.

Acum toata lumea o lauda, “uite ma cate face doamna, ala sau alalalt era numai pentru buzunarul lui”. Doamna se zbate, alearga si nu stiu ce obtine dar la toti le place cum se zbate. Bai frate, ati dezvoltat vreun fetish de va plac femeile ce se zbat?!

Luminita Jivan si Silviu Hurduzeu la Berzovia
Luminita Jivan si Silviu Hurduzeu la Berzovia

Credeti ca este altceva decat “pupincurism” inaugurarea unui birou de evidenta populatiei la Berzovia? Pai ce poate sa fie altceva cand o faci pentru patru pereti, doua calculatoare si in prezenta baronesei locale, basca a unui senator, a presedintelui de Consiliu Judetean si henspe primari, totul pigmentat cu panglica tricolora de parca inaugurau una dintre viitoarele autostrazi?!

Pe cand inaugurarea de bancute si cismele in fata blocurilor? Multumim anticipat!

Luminita Jivan este “un lup tanar si infometat” (lupoaica, whatever), e tanara si n-a apucat sa stranga ce a apucat inaintasul sau. Impunerea unui lider se face tot timpul prin cadouri. Bineinteles, n-o sa-l cadoriseasca pe Vela sau Torma. Achita unele datorii aici, daruieste unele atentii dincolo iar pentru a castiga simpatia jurnalistilor lasa primariile sa continue contractele cu asa numita “presa locala”, cu cei care in realitate o pupa in fund tot pe domnia sa.

Uite, primarul Adrian Torma de la Moldova Noua, cred ca nu se poate declara nemultumit din moment ce primaria pe care o conduce a ramas falita inca din noiembrie si cu sanse doar teoretice sa incaseze salarii in luna decembrie a anului trecut. Stiati ca daca nu era Luminita nu-si primea nimeni salariile de la primaria din dunareana? Intr-o astfel de situatie ce sa faca primarul, sa o injure? 😂🤣🤩

Prin urmare, cum naiba sa nu o iubesti pe aceia care plateste pentru tine, chiar daca ti-ar plati numai o parte din ce ai cheltuit?

Pentru altele n-a mai avut timp, trebuie totusi sa recunoastem ca s-a infipt ca lider de doar vreo doua luni. Nu stiu ce ne rezerva viitorul dar eu am un sentiment neplacut, banuiesc ca n-o sa mai auzim de deputata decat cu gargara si taieri de pamblici la cine stie ce cotete din care se elibereaza chitante.

© Matei DONEA – 4 Februarie 2019

You might also like

Leave A Reply

Your email address will not be published.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

RO: Folosim "cookie" pentru ca Uniunea Europeana isi manifesta prostia prin orice mijloace. Oricum, noi credem in libertatea internetului, utilizarea sa responsabila si din acest motiv nu simtim nevoia sa enervam inutil oamenii. Pentru viitor, la urmatoarele alegeri Euro-Parlamentare, va recomandam sa ganditi mult mai mult cu propriul vostru cap. Utilizam cookie-uri pentru a fi siguri ca va oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de acesta situatie.
Pentru mai multe informatii va invitam in pagina "Privacy Policy"...
EN: We use "cookies" because the European Union expresses stupidity by any of means. However, we believe in the freedom of the Internet, use his with responsibility and don't feel the need to disturb people unnecessarily. For the future, to the next European Parliamentary Elections, we should think much more with our own head. We use cookies to ENSURE That we Provide the best experience on our website. If you continue to use our site you will must to accept this situation.
For more information, please visit the "Privacy Policy" page ...

Close