Parerea ta conteaza, scrie-ne !
Sexul in armata, o realitate de sute de ani
Instinctul sexual nu cunoaste pozitia de „drepti“ si nici pe cea de „pe loc repaus“. Desi este pomenit in regulamentele militare, instinctul sexual le ignora si, in plus, face abstractie de loc, nationalitate si grad militar. Asadar, nimic mai firesc si mai uman decat faptul ca, recent, un foarte respectabil colonel german, excelent profesionist si tata a patru copii, s-a indragostit de o conationala pe timpul lungilor luni de misiune NATO in Afganistan. Din clipa in care si-a recunoscut sentimentele si a facut raport sa locuiasca in aceeasi camera cu iubita lui, in trei zile generalul comandant american i-a expediat pe amandoi acasa, in Germania.
Despre gloria vivandierelor de altadata
Inca din timpurile homerice ale amazoanelor, femeile au insotit, in diferite ipostaze, armatele formate din soldatii-masculi luptatori: fie purtau haine barbatesti si arme luptand alaturi de cruciati, fie lucrau ca spalatorese sau bucatarese, fie doar pentru sustinerea moralului, tonusului si libidoului vajnicilor luptatori. Francezii – cine altii? – au fost cei care au creat inca de la 1650 onorabilitatea statutului femeilor atasate corpului militar, prin corpul asa-numitelor „vivandiere“ (de la viande – carne, in franceza, sau vivenda – hrana, in latina). Vivandierele, spre deosebire de „cantiniere“ – care puteau lucra doar in tabere militare –, erau acceptate si pe campul de lupta propriu-zis, pentru aducerea mancarii sau ca infirmiere. Vivandierele au inceput sa dobandeasca un statut oficial mult mai bine conturat pe timpul razboaielor napoleoniene, fiind apoi consfintit si printr-o uniforma aparte in armata celui de-al doilea imperiu francez. Marea majoritate a acestor vivandiere erau sotii ale militarilor, dar unele mai tinere se bucurau de o aura romantica, fiind considerate mascotele sau fiice ale regimentului, precum in opera omonima a lui Donizetti.
In aceeasi perioada a mijlocului secolului al XIX-lea, in Statele Unite, femeile au fost acceptate sa insoteasca trupele pe fronturile Razboiului Civil, fie ca sotii, fie ca furnizoare a diferite servicii menajere sau sexuale, ceea ce, inevitabil, a dus la inflorirea prostitutiei si proliferarea bolilor venerice aferente. Ca urmare, considerentele de ordin dermato-veneric s-au adaugat celor moral-crestine in a restrange accesul prostituatelor si al femeilor, in general, in apropierea sau chiar in mijlocul maselor din ce in ce mai mari de militari concentrati in tabere sau pe fronturilor Primului Razboi Mondial. Prin Actul Conscriptiei din 1917 americanii au interzis prostitutia (adica bordelurile) si vanzarea alcoolului in vecinatatea taberelor militare de instructie. Cu toate temerile morale si medicale, ei nu s-au putut dispensa de infiintarea unui atat de necesar Corp permanent al infirmierelor din trupele terestre si navale. Imensa nevoie de personal de sprijin specializat, creata de complexitatea din ce in ce mai mare a ducerii operatiunilor militare din cel de-al Doilea Razboi Mondial, avea sa deschida insa definitiv portile institutiei militare in fata avalansei nestavilite a urmaselor Evei.
Razboi fara femei, nu se mai poate…
Aproape toate filmele despre cel de-al Doilea Razboi Mondial, fie acestea americane sau sovietice, depun marturie despre prezenta, in diferite posturi, a femeilor in uniforma, cu inevitabilele povesti de dragoste adiacente. Statutul lor era insa diferit. Hitler rezervase femeilor germane doar functia de nascatoare de copii arieni pentru proliferarea rasei germane, rolul tatalui fiind dedicat indeobste barbatilor din SS sau si mai umilitoarea pozitie de sclave sexuale pentru mentinerea vointei combative a soldatilor germani. Conform retetei naziste, sexul a fost militarizat si ideologizat, fiind redus la o mecanica animalica, uneori violent-bestiala, fie si pentru a descuraja flagelul homosexualitatii din armata germana interbelica, incriminat de articolul 175 al Codului Penal, dar stimulat de practicile spartane din Hitlerjugend si SS.
Bolsevicii lui Lenin si Stalin au ideologizat si ei sexualitatea, acoperind-o cu o ipocrita pudibonderie prin lozincile eliberarii femeii de sub corupta si decadenta morala burgheza, proclamand egalitatea femeii cu barbatul atat in uzina, cat si in armata sau politica. Astfel a aparut femeia-barbat, care, daca partidul o cerea, putea deveni femeia-comisar, femeia-soldat, femeia-erou-al-muncii-socialiste si, in sfarsit, mama-eroina. Relatia barbat-femeie, daca nu era strict tovaraseasca, trebuia sa fie musai principiala, indiferent de locul in care aceasta se infiripa: in pauza sedintelor comsomoliste, in fabrica sau pe fronturile Marelui Razboi pentru Apararea Patriei. Exista insa o tulburatoare scena ce contrazice cliseul ideologic in filmul Enemy at the Gates ce descrie salbatic-disperata batalie pentru Stalingrad, in care doi tineri soldati rusi (interpretati de Jude Law si Rachel Weisz) fac dragoste printre trupurile extenuate si imputite ale camarazilor adormiti in pauza bombardamentelor germane.
In fine, americanii, la fel ca britanicii, au inrolat masiv femei in armatele lor pe functii specifice (dactilografe, telefoniste, soferite, administratoare etc.) in cadrul Corpului Femeilor din Trupele Terestre (Women’s Army Corps), dar au distribuit si prezervative, au difuzat trupelor si filme documentare educative despre efectele devastatoare ale sifilisului si gonoreii precum si metodele de preventie, iar dupa 1944 au tratat infectiile venerice cu penicilina. Yankeii (cu Richard Gere si Vanessa Redgrave) sau Strada Hanovra (cu Harrison Ford, Christopher Plummer si Lesley-Anne Down) sunt doar doua dintre multele filme care vorbesc despre faptul ca militarii timpurilor moderne nu sunt niste produse regulamentare obediente asa cum si-ar dori generalii si politicienii, ci barbati si femei din carne si oase care-si cer drepturile.
Pe timpul Razboiului Rece, cam in perioada Razboiului din Vietnam, in Occident a avut loc si o Revolutie Sexuala initiata de dr. Ben Kinsey, de festivalul de la Woodstock, de Beatles, de studentii de la Sorbona si care a fost resimtita doar de Lumea libera, deoarece dincolo, in Lumea comunista, se experimenta Omul nou multilateral dezvoltat. Vetustele si ipocritele prejudecati sexuale au fost maturate de campul de trupuri goale ce ascultau Joan Baez, Janis Joplin si Jimi Hendrix facand dragoste si nu razboi (Make Love, Not War), la doar cativa ani dupa ce Marilyn Monroe le cantase in Coreea soldatilor americani intrati in delir. A aparut, in schimb, mai ales prin armatele occidentale (deoarece in cele comuniste functiona imbatabil castrarea ideologica de masa), spectrul amenintator al SIDA si al extinderii homosexualitatii, cel care va deveni un flagel al fostei falnice Armate Rosii abia dupa anul 2000, sub forma prostitutiei masculine.
… și nici razboi fara sex
Abia in anul 2008 a fost relaxata politica sexuala americana in campusurile militare din teatrele de operatii din Afganistan si Irak, in sensul ca, desi sunt descurajate, relatiile sexuale nu mai sunt interzise cu desavarsire, cu exceptia cuplurilor legal casatorite, asa cum era inainte. Aceasta decizie a autoritatilor militare, mediatizata prin cotidianul fortelor armate americane Stars and Stripes, vine dupa ce multe voci tinere trimise sa lupte si sa moara pentru tara lor clamasera, sub rezerva anonimatului, evidenta realitate ca la acea varsta tinerii fac sex in mod firesc (detaliu marunt, care se pare ca fusese ignorat de artizanii celei mai perfectionate masini de razboi din lume). In ciuda aparentelor, nici homosexualii nu o duc prea bine in armata americana, in pofida interventiei legislative clintoniene din 1993 in favoarea admiterii lor oficiale in cadrul fortelor armate: practic, ordinul prezidential a fost ignorat si inlocuit printr-o politica de compromis, rezumata prin dictonul Nu spune nimic si nu pune intrebari! Oricum, situatia este mai fericita decat cea din armata rusa unde au fost semnalate repetate cazuri de prostitutie masculina ca urmare fie a saraciei, fie a presiunilor superiorilor.
Armata fiind un mediu predominant masculin (in armata SUA, femeile in uniforma ating astazi un procent de 14%), sexul, femeia, erotismul ocupa o pozitie centrala in ethosul cazon si in fantasmele colocviale de bivuac sau de birou, bahice sau nu. Indiferent de gradul militar, de varsta, de ambientul ostil, de insemnul national purtat pe maneca stanga, barbatii si femeile sunt iremediabil atrasi unii de altii in dorinta, adesea oarba, de a face uneori dragoste si adesea sex. Aceste reactii sunt cu atat mai irezistibile intr-un stresant si frustrant teatru de operatii si mult mai domoale in conditiile normale de acasa, unde bordelurile sunt oricand la indemana, asta in caz ca nu exista deja un partener/partenera.
Au fost cazuri recente si in mioritica noastra ostire in care o tanara locotenenta a facut o casa trainica de piatra si iubire cu un vajnic general, iar un maistru militar a facut-o fericita pe o tomnatica (foarte!) capitaneasa. La fel de adevarat a fost si penibilul caz semnalat de Academia Catavencu in 2007 al unui aproape sexagenar general roman ce se ocupa cu o libidinoasa hartuire sexuala a subordonatelor sale. La vremea aceea, respectivele povesti au facut cariera in respectabila institutie a barfei derulata la capatul culoarelor din sinistra cladire a Ministerului Apararii, dar ele erau de fapt un simptom clar de insanatosire a armatei noastre: spre deosebire de vremurile Tratatului de la Varsovia, generalii romani inca mai sunt virili (cu real succes), locotenentele au studii superioare, se dau cu Chanel no.5 si se imbraca de la Sinequanone, iar majoritatea subofiterilor tineri stiu engleza, au charisma si nu au burta.
Desigur, pe timpul celor sase luni de misiune dintr-un teatru de operatii (Kosovo, Irak, Afganistan), lucrurile se complica prin incetosarea aurei romantice, cresterea pulsiunilor sexuale, amplificarea interdictiilor si frustrarilor de tot felul: sunt strict interzise relatiile sexuale ale peace-keeperi-lor cu localnicele (in timp ce bordelurile sunt inaccesibile din considerente de securitate), site-urile erotice sunt restrictionate (cele care contin imagini cu peste 60% piele), intervin asprele reglementari si sanctiuni referitoare la hartuirea sexuala si, colac peste pupaza, stresul si adrenalina aferenta ating cote insurmontabile… Pentru ca, asa cum spuneam, militarii, de oriunde ar proveni si oricat de aspru instruiti sau bine platiti ar fi, sunt si ei oameni din carne si oase.