Cu ce ne aparam de “nebuni” ?

La inceputul anilor ’90 Romania a decis inlocuirea avioanelor aflate in dotarea aviatiei militare, in majoritate de provenienta sovietica: MiG 21 dar si cateva modele MiG 23 si 29 cumparate inca din anii ’70 – ’80. Orientarea politica de dupa revolutie impunea aparate de provenienta vestica, productie vest-europeana sau americana, insa costurile necesare unui astfel de program au condus la amanarea proiectului pentru un viitor nespecificat cu claritate.

Chiar si asa, strategii militari au reevaluat aparatele din dotare si acolo unde era posibil s-au decis modernizari. In primul moment s-a avut in vedere modelul MiG 29, mult mai modern decat restul aparatelor ce utilau aviatia militara, dar dezacordul rusilor si tehnologiile costisitoare au lasat in parasire cele cateva avioane cantonate la inceput pe aerodromul Kogaliceanu de langa Constanta.

Cum avionul MiG 23 nu avea nicio caracteristica speciala, inca din momentul constructiei sale se avusese in vedere doar exercitiul constructiei unui aparat cu o tehnologie variabila a aripilor si care s-a dovedit a fi lipsit de abilitatile necesare unei operatiuni militare, exportat preponderent in tari din Orientul Mijlociu, Africa sau America Centrala (Cuba), o replica mult mai putin reusita decat avionul american F 1-14.

Dupa ce modelele MiG 23 si 29 au fost scoase din calculul unei modernizari si din dotarea aviatiei, fezabilitatea retehnologizarii aparatelor militare s-au dovedit a fi viabila numai in cazul MiG-ului 21, rebotezat Lancer si pus in opera la firma Aerostar din Bacau cu ajutorul firmei israeliene ELBIT. Proiectul aducand aparatelor o avionica, aparatura electronica de bord, comparabila cu a avioanelor F16 si F18 dar pe o structura uzata moral, cu numeroase probleme tehnice.

Comparat cu actualele aparate de zbor militare, MiG 21, nu poate fi numit “performant”, nici chiar dupa modernizarea efectuata la Bacau inaintea anilor 2000. Avionica adusa la bord de ELBIT se situeaza pe un plan superior al capacitatilor dar utilizarea ei in combinatie cu un avion depasit la toate capitolele nu-l pot pune pe pilotul roman in situatia unei victorii aeriene decat doar intr-o lupta cu avioane si mai vechi, prin Africa… cel mai probabil.

In pofida greutatilor economice si chiar la un pret de numai un milion de dolari pe unitate, fara indoiala ca strategia de modernizare a Mig-ului nu putea avea decat un succes limitat, ca exercitiu tehnic, prin care sa fie cheltuiti banii unui buget saracit. Proiectul de modernizare a celor aproximativ 100 de aparate ne fiind decat o solutie ieftina, de compromis, menita a intarzaia luarea unei decizii de redotare a aviatiei militare.

Aparatul militar Mig 21 a avut zborul inaugural in anul 1955, fiind primul avion cu aripa delta intrat in serviciul unei forte aeriene. Constructia aparatului avea in vedere zborul de mare viteza, “bisonic”, dar tehnologia disponibila la mijlocul secolului trecut l-a lipsit aproape in totalitate de manevrabilitate, o strategie ce s-a dovedit gresita pe parcursul timpului si care a facut ca aparatul sa fie incapabil de zbor acrobatic iar datorita unei greseli de proiectare devenea instabil in zbor dupa epuizarea unei anumite cantitati de combustibil. Cu toate acestea, pretul mic de fabricatie si rezisteta sa l-au facut sa fie avionul cu cea mai mare productie in a doua parte a secolului 20, peste 10.000 de astfel de avioane fiind construite in URSS, Cehoslovacia, India, China si utilizat in zeci de tari de pe toate continentele.

O serie de exemple negative sunt edificatoare pentru capabilitatile Mig-ului 21, sa n-avem vorbe la proces ! Performantele aparatului, in structura sa originala, puteau fi considerate performante poate numai in momentul proiectarii sale, spre sfarsitul secolului nu mai reprezeta decat o victima sigura pentru aviatia occidentala. Dotarea aparatului includea un radar de detectie a tintelor aeriene capabil sa identifice un inamic la maximum 20 km. si sa-l atace in mod uzual cu armamentul de bord (rachete K-13A) la maximum 9 km. Toata aceasta pregatire de lupta venea la concurenta cu aparatele occidetale ce puteau detecta un avion la o distanta de aproximativ 5 ori mai mare iar Mig-ul putea fi distrus de la cateva zeci de km., practic nici nu avea “consolarea” sa observe cine l-a distrus !

Evolutia ulterioara a Romaniei si apropierea permaneta de structurile politico-militare vestice, de NATO, a condus dupa anul 2000 la o serie de discutii menite ca in final sa conduca la achizitia unui aprat de lupta contemporan, capabil de lupta in teatrele de operatiuni si fara a se mai limita doar la compatibilitati sau exercitii tactico-militare.

Pentru proiectul de modernizare a aviatiei militare, incepand cu anii 2003, s-au deschis discutii cu constructorii de occidentali, astfel ca in birourile guvernamentale au sosit oferte menite a furniza 48 de aparate de lupta noi, atat cat ar insemna necesarul Romaniei in cadrul strategiei comune NATO. Nu au lipsit oferte ce prezentau avioane militare ca : “Eurofighter Typhoon” (Marea Britanie, Germania si Italia), “Dassault Rafale” (Franta), “Saab Gripen” (Suedia) sau aparatele americane “F16 – Fighting Falcon” si “F/A 18 – Hornet”, toate acestea venind in diverse combinatii de ofertare ce includeau aparate noi si “second-hand”. Suedezii de la Saab propunand o oferta extrem de tetanta pentru 24 de aparate Gripen noi luate intr-un mod similar ungurilor: “cumperi acum, platesti mai tarziu” alaturi de un angajament offset in care firma producatoare se angaja sa investeasca toti banii in Romania.

Spre surprinderea generala, in luna martie 2010, CSAT-ul (Consiliul Suprem de Aparare a Tarii) a luat o decizie importanta, anuntand decizia de achizitie din Statele Unite a 24 de aparate F16 Fighting Falcon “second-hand”, ulterior aparand informatia ca toate costurile urmau sa se ridice la circa 1,3 – 1,4 miliarde de dolari. Matematic vorbind pretul e urias iar daca mentionam ca nu este vorba de nicio clauza offset s-ar ridica numeroase semne de intrebare : Nici un avion militar contemporan nu costa mai mult de 50-60 milioane dolari (“nud”), astfel ca la o prima vedere proiectul romanesc poate parea o noua “afacere” damboviteana, 24 de avioane uzate ne insemnand altceva decat o “excrocherie” !

Muzica: F-16 Fighting Falcon, Royal Netherlands Air Force - RNLAF si Whitney Houston - Star Spangled Banner, US National Anthem

Strategia militara, daca ar fi sa vorbim numai despre aceasta, se subscrie in primul rand aliantelor si cercurilor de interese, politicul are un cuvant important de spus iar costurile economice vin intr-un nivel secund.

Dupa refuzul achizitionarii aparatelor “Saab Gripen” un “carcotas” ar putea spune usor ca Suedia nu e chiar un inamic al NATO-ului. Da, asa este dar acelasi “carcotas” poate sa uite ca Saab-ul suedez are o multime de probleme financiare, reusind actualmente sa-si plateasca angajatii numai cu contractarea unor imprumuturi, societatea nu mai este deloc o firma suedeza, avand actionari de origine chineza si curtata insistent de investitori rusi. In afara acestor argumente de natura economica mai trebuie remarcat ca Saab Gripen a fost refuzat si de alte state, cum ar fi : Austria, Finlanda, Germania, India, Polonia si Norvegia, in afara de Suedia exista numai 6 state care-l folosesc : Cehia, Ungaria, Africa de Sud, Tailanda si Marea Britanie pentru o serie de antrenamente avansate.

Lasand deoparte problemele financiare ale grupului Saab, suedezii stiu foarte bine ca nu au de ce sa se supere, in unele privinte aparatul Gripen este un avion superior americanului F16 dar nordicilor le lipseste un viitor concret, relatia cu alianta nord-atlantica, limitandu-se la vanzari catre state neutre sau urmand sa intre chiar in blocuri militare de orietare adversa, cum poate fi Rusia sau China. Dupa ce suedezii au fost refuzati de Romania si reactia extrem de acida a constructorului scandinav, ne intrebam de cauze. Numai lipsa fondurilor i-au facut pe romani sa decline semnarea unui contract aparent favorabil ?

Explicatiile rezida din toate cele mentionate pana acum si din amanuntele contractului cu americanii ce prevede dotarea aviatiei militare romanesti cu avioane F16, fara a include o obligatie offset, dar pentru costurile de 1,4 miliarde de dolari aviatia autohtona va fi reprezentata peste 50 de ani de acum inainte. Dupa epuizarea primei etape a proiectului, livrarea pana in 2013 a unui numar de 24 de aparate F16 second-hand reconditionate integral intr-un mod gratuit de americani, se are in vedere ca peste alti 3-4 ani sa mai fie livrate alte 24 de aparate F16, de data aceasta noi, iar la orizontul anilor 2020-2022 urmand sa intre in dotarea aviatiei militare romane un numar de 24 de avioane “Lockheed Martin F-35 Lightning II” (programul JSF) si care reprezinta viitorul avion al aliantei NATO, aparat aflat actualmente in faza de dezvoltare.

Intr-un mod firesc si chiar daca in viitorul apropiat se primesc numai avioane vechi, suma achitata de Romania ii asigura accesul la unul dintre cele mai avansate aparate de zbor, orientarea strategica NATO urmand sa finalizeze avionul F-35 ce va dota majoritatea tarilor din alianta.

Daca ar fi sa ne luam dupa toate posturile de televiziune influentate de “Felix” Voiculescu trebuie sa facem caz din orice chichirez, trecand cu vederea problemele reale cu care ne confruntam, dar pana ce viitorul va ajunge sa reprezinte contemporaneitatea ramane problema zilei: “Ce te faci daca te ataca vreun nebun” ?… Raspunsul Bucurestiului zice ca-ti “tragi” basca pe ochi si te-ntorci pe urechea cealalalta, doar suntem in NATO !

© Matei DONEA – 14 Iulie 2011