Parerea ta conteaza, scrie-ne !

Japonia dupa apocalipsa “Tsunami”
Povestile Ceciliei: “Femeile pescarilor si-au asteptat barbatii la mal. Toata lumea a fugit pe deal, dar ele doua au asteptat…”
Cecilia Manoliu ne-a spus povesti dramatice din timpul cutremurului si a tsunamiului care a urmat. O romanca plecata la studii in Japonia a muncit, voluntar, cot la cot cu japonezii pentru a-i ajuta pe oamenii care au ramas fara casa in urma tsunamiului.
In urma cu cinci luni publicam urmatorul text: “M-AM ENERVAT!” Revolta unei doctorande romance din Japonia: “AICI NIMENI NU S-A BATUT PE ZAHAR”. Scrisoarea-manifest a Ceciliei Manoliu. Era un reprospe care romanca il facea in special presei din Romania care prezenta situatia din Japonia intr-o maniera apocaliptica. Cecilia Manoliu se arata intristata si de imaginile care-i parvenisera dintara – le stiti, cele cu omorul de week-end de la supermarket, unde se “dau” ulei si zahar la promotie.
Plecata la studii in Japonia, aceasta a muncit in ultimele luni ca voluntar alaturi de japonezi pentru a-i ajuta pe cei care au suferit pagube in urma tsunamiului devastator din 11 martie. Tanara a povestit pentru gandul cum se descurca japonezii si cum ii ajuta voluntarii pe sinistrati: “Cand am terminat munca in Ishinomaki, o batrana mica si uscativa ne-a facut cu mana zambind de la fereastra adapostului in care locuia impreuna cu alti sinistrati. Cineva ne-a spus ca este pentru prima data cand o vede pe batranica zambind in doua luni de cand tsunamiul i-a luat tot ce avea pe lume”.
Cecilia Manoliu locuieste de mai bine de trei ani in Japonia, unde studiaza la Universitatea Tsukuba. Romanca povesteste ca in momentul cutremurului se afla intr-o masina, pe drum, cu niste prieteni, iar la inceput au crezut ca era o problema cu o roata si au tras pe dreapta. Cand s-au dat jos din automobil au observat ca si celelalte masini erau trase pe dreapta si atunci si-au dat seama ca era cutremur. Pamantul de sub picioarele lor tremura puternic si s-au urcat inapoi in masina. In Japonia exista reguli in caz de cutremur pe care toti locuitorii le stiu, una dintre ele fiind satraga pe dreapta si sa ramana in masina daca sunt pe drum atunci cand are loc un seism.
[FMP] http://www.politicienii.ro/wp-content/uploads/2011/07/videoplayback3.flv [/FMP]
Un model de unitate, devotament si voluntariat
Dupa tsunami, japonezi, dar si straini, au sarit imediat in ajutorul sinistratilor, insa la inceput a fost unele probleme legate de organizare, pana cand au pus la punct un sistem clar si ordonat pentru voluntariat. Nipon Foundation este fundatia care organizeaza totul, de la partea financiara pana la transport, iar organizatiile de sub tutela sa impart voluntarii pe grupe si ii trimit in locurile devastate de tsunami unde muncesc sa indeparteze gunoiul si molozul. Studentii straini din Japonia care vor sa faca voluntariat pot sa apeleze laNikkei Youth Network, iar japonezii la Gakuvo.
Exista centre in fiecare oras unde se pot inscrie cei care vor sa ii ajute pe sinistrati. Voluntarii sunt trimisi intr-un anumit loc numai la cerere. Japonezii care au nevoie de ajutor pentru a-si curata casa si localitatea de gunoaie si moloz trebuie sacompleteze o cerere in care sa explice cat de grava e situatia pentru ca organizatorii sa trimita ajutorul necesar. “Problema este ca multi japonezi au prea mult bun simt ca sa ceara ajutor, sunt mandri, ei considera ca sunt capabili sa isi poarte singuri de grija”, spune Cecilia Manoliu.
Primele serii de voluntari au dormit in corturi fiindca nu aveau unde altundeva sa stea. Romanca a facut parte dintr-o serie de voluntari care a stat intr-o sala de sport, dotata doar cu sacuri de dormit. Cand un localnic le-a dat voie sa doarma la etajul intai al casei sale, voluntarii i-au curatat tot parterul de moloz si daramaturi, iar cand au plecat locuinta era ordonata si curata.
Localnicii se ajuta reciproc, sunt o comunitate unita si toti muncesc sa curete satul, strada, casa in care locuiesc. Voluntarii au intotdeauna grija atunci cand gasesc printre daramaturi obiecte personale cum ar fotografii, acte, documente. “Daca faci curat in casa unui om si gasesti o cizma in mizeria lasata in urma de tsunami, atunci il intrebi pe proprietar daca sa poti sa o arunci sau nu, nu stii niciodata ce valoare au aceste obiecte pentru oameni”, spune Cecilia Manoliu.
Autoritatile au construit niste adaposturi temporare, insajaponezii prefera sa nu se refugieze acolo. Ei se duc la rude sau incearca sa isi salveze locuinta. Oamenii vor sa se descurce singuri, pentru ei demnitatea si bunul simt sunt foarte importante. “Japonezii nu arunca nimic, ei recicleaza gunoiul pe cat posibil. Pe strada nu ai sa gasesti niciodata vreo hartie sau o conservaaruncata asa ca tot e un morman de gunoi si moloz la colt. Existacontainere pentru hartie, plastic sau deseuri alimentare si oamenii mentin curatenia pe cat posibil”, spune romanca.
Cum se descurca japonezii ?
In satul Kesennuma locuiesc pescari care aveau o afacere cu stridii foarte profitabila. Acum nu mai au nimic si incearca sa se repuna pe picioare incepand cu o curatenie generala care inseamnaindepartarea tonelor de gunoi si de moloz aduse de tsunami pe uscat, dar si mizeria si daramaturile care acopera fundul marii. Pentru a-si repune pe picioare afacerea cu stridii, fundul oceanului trebuie sa fie curatat de toate acestea, iar acest proces este destul de complicat.
“In Kesennuma doua femei au disparut la tsunami si nu au mai fost gasite. Erau sotii de pescari, localnicii cred ca femeilesi-au asteptat barbatii la mal cand acestia s-au dus cu barcile in larg ca sa nu fie distruse de tsunami. Restul populatiei din sat s-a refugiat pe un deal. Cel mai probabil pe sotiile pescarilor le-a inghitit apa, insa barbatii au scapat cu tot cu barci”, spune Cecilia Manoliu pentru gandul.
Romanca povesteste despre o femeie batrana din satul pescaresc Kesennuma, careia voluntarii ii spuneau Oba-san (“bunicuta”). Batrana avea peste 70 de ani, iar casa ei a fost distrusa de tsunami. Tot ce a mai ramas este fundatia. Femeia a fost nevoita sase mute la niste rude in alta localitate, insa s-a intors la ea in sat ca sa ajute oamenii. “A dat cu tarnacopul langa mine timp de opt ore, a venit sa lucreze cot la cot cu localnicii din comunitatea in care a locuit”, spune Cecilia Manoliu.
In Ichinomachi, din prefectura Myagi, romanca i-a ajutat pe localnici sa scoata noroiul dintr-un canal care asigura ca zona sanu fie inundata cand ploua. Sinistratii nu stateau deoparte, asteptandu-i pe voluntari sa le curete locuintele si satele de moloz si noroi, ci puneau mana pe lopata si lucrau cot la cot cu oamenii veniti sa-i ajute. In ceea ce priveste starea de spirit a sinistratilor, Manoliu povesteste ca desi le simti tristetea si caeste evident ca au un viitor nesigur, acestia nu sunt oameni disperati, ci sunt muncitori si fac tot posibilul sa se puna din nou pe picioare, sa aiba din nou casa lor si sa nu ii incomodeze pe ceilalti.
Sursa: GANDUL, Ioana NICOLESCU