Parerea ta conteaza, scrie-ne !
Sistemul de aparare antiracheta. Participarea Romaniei la dezvoltarea sistemului american de aparare antiracheta in Europa, in noua sa varianta (European-based Phased, Adaptive Approach for Missile Defense/EPAA), decisa de CSAT la 4 februarie 2010, reprezinta un succes al tarii noastre atat in relatia bilaterala cu Statele Unite, cat si din punctul de vedere al afirmarii Romaniei ca partener de incredere in cadrul NATO.
Proiectul bilateral cu SUA contribuie substantial la intarirea securitatii Romaniei si la consolidarea Parteneriatului Strategic bilateral. Este semnificativ faptul ca propunerea si respectiv decizia de participare au avut loc la inceputul anului 2010, cand Romania si SUA au aniversat 130 de ani de relatii diplomatice bilaterale.
Procesul de negociere a Acordului destinat sa reglementeze cooperarea bilaterala in domeniul apararii antiracheta a fost declansat oficial la 17 iunie 2010, textul fiind agreat la nivelul celor doua delegatii (ad referendum) la capatul a sapte runde de negocieri (ultima desfasurata la 4 mai 2011).
La 3 mai 2011, Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a anuntat public decizia CSAT, privind aprobarea amplasarii componentelor din Romania ale sistemului de aparare antiracheta la unitatea militara Deveselu, in jud. Olt.
Decizia Romaniei de participare la sistemul american EPAA este in deplin acord cu hotararile adoptate pe aceasta tema la Summit-urile NATO de la Bucuresti (aprilie 2008), Strasbourg-Kehl (aprilie 2009) si Lisabona (noiembrie 2010).
Romania sprijina dezvoltarea unui sistem NATO de aparare antiracheta, care sa se bazeze pe elementele principiale decise la Summit-ul de la Bucuresti si reiterate la Strasbourg-Kehl si Lisabona, respectiv indivizibilitatea securitatii Aliantei, solidaritatea colectiva, acoperirea integrala a teritoriului Aliat.
La 13 septembrie 2011, ministrul afacerilor externe al Romaniei, Teodor Baconschi, si secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton, au semnat, la Washington, Acordul intre Romania si Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de aparare impotriva rachetelor balistice al SUA in Romania.
In perspectiva, proiectul nostru bilateral cu SUA va reprezenta o contributie valoroasa la viitorul program NATO de aparare antiracheta.
Sursa: MAE
Întrebări şi Răspunsuri privind participarea României la sistemul de apărare antirachetă al SUA
CSAŢ a aprobat, la 4 februarie 2010, propunerea părţii americane privind participarea României la proiectul american de dezvoltare graduală, în etape a sistemului de apărare antirachetă din Europa.
Ce este abordarea adaptivă în etape a sistemului de apărare antirachetă?
Pe 17 septembrie 2009, Preşedintele SUA a anunţat decizia de a dezvolta sistemul american de apărare antirachetă în Europa într-o abordare nouă, adaptivă în etape („European-based Phased, Adaptive Approach for Missile Defense”/EPAA), care să protejeze mai bine forţele desfăşurate în Europa şi în teatrele de operaţii, atât americane, cât şi ale Aliaţilor, precum şi teritoriul SUA şi al aliaţilor lor.
Această abordare prezintă o serie de avantaje clare faţă de planul fostei administraţii americane:
- creşte capacitatea de a apăra Europa, în condiţiile în care ameninţările reprezentate de rachetele cu rază scurtă sau medie de acţiune sunt în creştere (în acest sens, varianta propusă de actuala administraţie americană ţine cont şi răspunde celor mai noi evaluări privind riscurile de atacuri cu rachetă); prin urmare,
- răspunde ameninţărilor actuale şi poate încorpora rapid, mai uşor, noi tehnologii, pe măsură ce tehnologiile continuă să evolueze;
- va deveni operaţională mai repede decât varianta anterioară: practic, concretizarea noii opţiuni de sistem de apărare antirachetă se va realiza cu şase sau şapte ani mai devreme decât potrivit planului precedent;
- acoperă integral teritoriul României (şi, în final, al tuturor statelor aliate); varianta administraţiei anterioare nu asigura protecţie anti-rachetă decât pentru o porţiune redusă de teritoriu, în nord-vestul României.
Care sunt etapele implementării sistemului american de apărare antirachetă în Europa?
Potrivit Raportului privind revizuirea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice (Ballistic Missile Defense Review Report), publicat de Departamentul american al Apărării la 1 februarie 2010, sunt avute în vedere patru etape de realizare:
– Etapa I (în desfăşurare):
- Protejarea unor porţiuni ale Europei de Sud-Est, prin desfăşurarea de sisteme radar şi interceptori SM-3 amplasaţi pe nave, însoţită de amplasarea unui sistem radar înaintat, care va detecta lansarea rachetelor încă din faza ascendentă a traiectoriei.Prima etapă a demarat la 7 martie 2011, prin trimiterea în Marea Mediterană a navei „USS Monterey”, echipată cu sistemul Aegis.
– Etapa II (orizont de timp 2015):
- Extinderea protecţiei aliaţilor NATO prin operaţionalizarea unei noi generaţii de interceptori SM-3 (care să permită lansarea de la sol) şi a unor noi baze radar. Acestea vor fi amplasate în unităţi terestre din Europa de Sud-Est.
– Etapa III (orizontul de timp 2018):
- Extinderea acoperirii sistemului la toate statele membre NATO din Europa, prin amplasarea unei noi baze terestre în Polonia, precum şi prin continuarea procesului de dezvoltare a unor noi interceptori SM-3, amplasaţi pe mare şi pe uscat.
– Etapa IV (orizontul de timp 2020):
- Extinderea protecţiei la eventuale atacuri cu rachete intercontinentale, inclusiv prin dezvoltarea în continuare a rachetelor SM-3 şi a sistemelor radar.
Raportul consideră EPAA drept contribuţia naţională a SUA la dezvoltarea sistemului de apărare antirachetă preconizat de NATO, la care Aliaţii pot contribui prin găzduirea pe teritoriul lor naţional a unor componente
În ce Etapă va fi implicată România şi în ce constă această implicare?
Implicarea României va avea loc în Etapa a II-a. Ea presupune găzduirea la baza militară de la Deveselu, jud. Olt, de interceptori tereştri, adică rachete de interceptare SM-3 (Standard Missile 3) tip Block 1B, care vor deveni operaţionali la orizontul lui 2015.
Implică această etapă amplasarea de radare pe teritoriul României?
Participarea României presupune amplasarea de interceptori tereştri şi a unui sistem destinat dirijării acestora. Sistemele radar destinate descoperirii ţintelor vor fi găzduite de alte state.
Implică participarea României amplasarea de rachete de interceptare pe nave (româneşti sau străine) în Marea Neagră?
Nu. Participarea României la EPAA se referă doar la amplasarea de interceptori tereştri, adică numai pe uscat.
Cât va costa România participarea la acest sistem?
România nu trebuie nici să cumpere rachete interceptoare SM-3, nici să plătească pentru instalarea sau amenajarea locaţiei propriu-zise a acestora pe teritoriul României. Cheltuielile pentru implementarea sistemului EPAA sunt suportate de către SUA. România va pune la dispoziţie locaţia pentru interceptori. Orice alte eventuale costuri vor face obiectul negocierii bilaterale.
De ce a fost România aleasă să găzduiască interceptori tereştri prin care să participe la noul proiect al sistemului de apărare antirachetă (EPAA)?
Cele mai recente studii în materie indică faptul că zona geografică din care facem parte – sud-estul european – este din ce în ce mai vulnerabilă la ameninţări cu rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune. În acest context, România este – din punct de vedere strategic – în cea mai bună poziţie pentru a găzdui interceptorii tereştri din componenta sudică a EPAA.
Pe de altă parte, România este un partener strategic de primă valoare al SUA şi un aliat de încredere în cadrul NATO. Invitarea României reprezintă o confirmare a valorii substanţiale a acestui parteneriat şi a rolului important pe care ţara noastră îl are în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. Pe aceeaşi linie, decizia României de a-şi asuma responsabilitatea găzduirii acestui sistem demonstrează angajamentul consecvent al ţării noastre de a respecta principiile indivizibilităţii securităţii şi solidarităţii în cadrul NATO.
De ce este necesară participarea României la sistemul anti-rachetă?
Ca urmare a evoluţiilor politice şi tehnologice, riscurile legate de posibile ameninţări cu rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune au crescut. Nu numai state, dar şi actori non-statali posedă sau pot intra în posesia unor astfel de tehnologii militare. Ca membru NATO, România este obligată să acţioneze, în baza Art. 5 din Tratatul de la Washington, a principiului apărării colective, oricând un membru al Alianţei este supus unui atac armat.
Operaţionalizarea cât mai rapidă a sistemului antirachetă va întări securitatea naţională atât direct, prin protecţia pe care o asigură întregului teritoriu naţional, cât şi indirect, deoarece sistemul va avea un rol important de descurajare, în măsură să diminueze riscurile legate de eventuale atacuri cu rachete balistice. Rolul de descurajare va îndepărta riscul de atac împotriva oricărui teritoriu aliat, cu privire la care, în virtutea calităţii de membru NATO şi a obligaţiilor pe care le implică potrivit Art. 5 al Tratatului de la Washington, şi România are responsabilităţi.
În ce măsură securitatea naţională a României este afectată de acest proiect?
Nivelul de securitate naţională a României va creşte semnificativ prin implicarea în proiect. De asemenea, participarea României la sistemul de apărare antirachetă are o importantă dimensiune regională, în sensul că atât securitatea României este întărită, cât şi a statelor vecine.
Proiectul anterior punea atât România, cât şi pe aliaţii săi într-o situaţie de vulnerabilitate, deoarece acoperea numai parţial teritoriului naţional al unor aliaţi. Noua abordare va garanta acoperirea integrală a teritoriului României în eventualitatea unor lovituri cu rachete balistice. La nivel internaţional este recunoscut faptul că ameninţarea cu astfel de arme este o realitate. În analizele experţilor se vorbeşte de state sau organizaţii non-statale care pot pune în pericol securitatea aliaţilor, dacă nu se iau măsurile necesare.
Nu întâmplător, subiectul apărării antirachetă este unul de maximă actualitate inclusiv pe agenda NATO, mai ales după deciziile luate la Summit-ul de la Lisabona
Care este efectul asupra mediului înconjurător al instalării şi funcţionării sistemului de apărare antirachetă?
Funcţionarea facilităţii de interceptori nu influenţează negativ mediul înconjurător şi nici sănătatea publică. Nu sunt afectate nici activităţile, viaţa sau sănătatea oamenilor, nici animalele sau exploatarea culturilor agricole.
Interceptorii care vor fi instalaţi nu au încărcătură explozivă şi nu sunt purtători ai unor încărcături periculoase (nucleare, biologice sau chimice). EI sunt proiectaţi să distrugă rachetele ostile prin forţa impactului (forţă cinetică).
Până în prezent, în cazul facilităţilor de acest tip care funcţionează pe teritoriul SUA sau al altor state partenere, ori pe nave, nu au fost înregistrate efecte dăunătoare asupra personalului sau asupra mediului înconjurător.
Vor fi aduse în baza de la Deveselu încărcături nucleare sau alt gen de materiale periculoase ?
Nu. Rachetele interceptoare de tipul celor care ar urma să fie instalate în România (SM3) nu vor avea încărcătură nucleară, distrugerea rachetelor inamice având loc prin intermediul energiei cinetice.
Amplasarea unor componente ale sistemului în România afectează (şi, dacă da, cum) securitatea statelor vecine României şi implicit relaţiile României cu aceste state?
Nu credem că sunt afectate. Dimpotrivă, caracterul defensiv, de descurajare al sistemului creează un plus de siguranţă în regiune.
Câţi interceptori vor fi amplasaţi în România?
Sistemul din România este de dimensiune redusă şi nu are potenţialul de a modifica echilibrul strategic în Europa. Pe teritoriul României vor putea fi instalate trei baterii, adică 24 de rachete interceptoare SM-3.
Devine România o ţintă prin participarea la EPAA?
Nu mai mult decât era şi până în prezent. Nu trebuie uitat că participarea la NATO, ca alianţă de apărare colectivă, presupune nu numai privilegii, ci şi obligaţii şi riscuri. Beneficiile sunt însă cu mult mai importante decât costurile, raportul fiind în favoarea avantajelor aduse de un nivel crescut de securitate.
Împotriva cui este îndreptat sistemul antirachetă la care România este parte?
Sistemul antirachetă EPAA este un sistem strict defensiv, neîndreptat împotriva cuiva anume. El apără împotriva oricărui atac, din partea oricui, cu rachete cu rază scurtă sau medie de acţiune sau, în faza finală, intercontinentale. Este menţionat în mod explicit în textul Acordului că sistemul va fi utilizat numai pentru scopuri de autoapărare, în conformitate cu prevederile Cartei ONU.
Care este eficacitatea interceptorilor utilizaţi în cadrul sistemului SM-3?
Din informaţiile pe care le avem de la partenerii americani, programul SM-3 este considerat unul dintre programele cele mai de succes ale Departamentului Apărării.
În perioada 1991-2011, Agenţia americană de Apărare Antirachetă a desfăşurat peste 200 de teste pentru evaluarea întregii game de interceptori dezvoltate. Dintre acestea, 25 de teste au fost dedicate, în ultima perioadă, evaluării sistemului SM-3, având ca rezultat omologarea rachetelor SM-3 Block I şi Block IA, aflate în prezent în compunerea sistemelor antirachetă Aegis amplasate pe nave.
Programul de dezvoltare a tehnologiei antirachetă se derulează şi în prezent. Din această perspectivă, este de aşteptat ca performanţele tehnice ale interceptorilor să crească în viitor.
Agenţia SUA pentru Apărare Antirachetă a publicat în mod constant informaţii cu privire la eficacitatea sistemului, precum şi rezultatele testelor efectuate, inclusiv cele la care s-au manifestat unele deficienţe de funcţionare.
A fost sau nu consultată Rusia cu privire la participarea României în proiect?
Avem un schimb de opinii deschis cu Rusia pe teme diverse, inclusiv de pe agenda NATO, pe baza respectării intereselor naţionale ale fiecărui stat. În spiritul transparenţei, MAE român a informat cu toate ocaziile posibile partea rusă despre stadiul negocierilor cu SUA pe tema apărării antirachetă.
Am remarcat, de asemenea, atmosfera pozitivă care pare să se contureze cu privire la cooperarea NATO – Rusia în domeniul apărării antirachetă şi suntem deschişi către explorarea direcţiilor de cooperare pragmatică stabilite la Lisabona – evaluarea comună a ameninţărilor cu rachete balistice, apărarea antirachetă în teatrele de operaţii, analiza comună a cadrului viitor de cooperare în domeniul apărării antirachetă – pe măsură ce sistemul NATO se va dezvolta şi în condiţiile în care Rusia îşi va manifesta interesul.
Spiritul de conlucrare constructivă NATO-Rusia – convenit la Lisabona – este şi spiritul pe care dorim să îl promovăm în relaţiile bilaterale cu Rusia, concomitent cu respectul reciproc şi respectul pentru interesul naţional al fiecărui partener
Sprijinul românesc faţă de cooperarea NATO-Rusia în domeniul MD, în termenii deciziei şefilor de stat şi de guvern de la Lisabona, se întemeiază pe principii clare (responsabilităţi teritoriale separate, cooperarea între două sisteme independente, cu posibilităţi de inter-conectare, transparenţă, reciprocitate).
Au fost consultaţi partenerii din UE şi din NATO înainte de a se lua decizia?
Proiectul este – în această etapă – unul bilateral, româno-american. Stadiul actual al Politicii de Securitate şi Apărare Comună – noua denumire a Politicii Europene de Securitate şi Apărare după intrarea în vigoare a Tratatului Lisabona – nu face necesară consultarea prealabilă a statelor membre UE pe tema unui proiect de securitate naţională, referitor la care statele pot decide suveran.
Cu toate acestea, proiectul bilateral cu SUA va reprezenta o contribuţie concretă la dezvoltarea sistemului de apărare antirachetă dezvoltat de NATO.
Aliaţii noştri din NATO au fost informaţi periodic de către partea română, împreună cu SUA, asupra evoluţiei proiectului, în spiritul transparenţei şi deschiderii care caracterizează relaţia transatlantică, iar acest proces va continua.
Care este impactul deciziei CSAŢ din 4 februarie 2010 asupra relaţiei bilaterale cu SUA?
Participarea României la dezvoltarea sistemului american de apărare antirachetă, care este şi rezultatul demersurilor diplomatice din perioada recentă, reprezintă un succes al ţării noastre, atât în relaţia bilaterală cu Statele Unite, cât şi din punctul de vedere al afirmării României ca partener de încredere în cadrul NATO.
Decizia contribuie în mod semnificativ la consolidarea relaţiilor bilaterale, va permite dezvoltarea colaborării şi va da şi mai multă substanţă Parteneriatului Strategic româno-american.
Se demonstrează inclusiv încrederea reciprocă dintre cele două state, care nu numai s-a manifestat în Irak şi Afganistan, ci permite, iată, şi un sistem comun de apărare.
Momentul a fost şi el semnificativ: în anul 2010 s-au celebrat 130 de ani de relaţii diplomatice, marcându-se o consolidare semnificativă a Parteneriatului Strategic româno-american în toate domeniile de interes, inclusiv cel economic.
Care este legătura dintre sistemul propus de SUA şi sistemul de apărare antirachetă preconizat de NATO ?
România împărtăşeşte abordarea potrivit căreia apărarea antirachetă a teritoriului NATO reprezintă o misiune fundamentală de apărare colectivă. Pe acest fond, ţara noastră a salutat reflectarea segmentului de „apărare antirachetă” – atât în noul Concept Strategic, cât şi în Declaraţia Summit-ului de la Lisabona (noiembrie 2010) – ca element-cheie al apărării colective, care să protejeze întreg teritoriul şi populaţiile Aliate.
România rămâne un promotor constant – în cadrul NATO – al proiectului apărării antirachetă, acţionând cu consecvenţă pentru materializarea sa. Dezvoltarea adaptivă în etape a sistemului american de apărare antirachetă in Europa, cu stabilirea unor componente şi în România, este în deplin acord cu deciziile adoptate la Summit-ul NATO de la Bucureşti (aprilie 2008), reiterate la Strasbourg-Kehl (aprilie 2009) şi Lisabona (noiembrie 2010), respectiv indivizibilitatea securităţii Alianţei, solidaritatea colectivă şi acoperirea integrală a teritoriului Aliat.
Proiectul bilateral cu SUA, va reprezenta, aşa cum este conceput, conform documentelor Summit-ului de la Lisabona, o contribuţie valoroasă la viitorul program NATO de apărare antirachetă.
Care sunt deciziile NATO pe tema sistemului de apărare antirachetă?
Prevederile relevante referitoare la apărarea antirachetă din documentele summit-urilor NATO de la Bucureşti, Strasbourg-Kehl şi Lisabona sunt următoarele:
– Paragraful 37 din Declaraţia şefilor de state şi de guverne adoptată la Summit-ul NATO de la Bucureşti (3 aprilie 2008):
„37. Proliferarea rachetelor balistice reprezintă o ameninţare crescândă pentru populaţiile, teritoriul şi forţele Alianţei. Apărarea antirachetă este parte a unui răspuns mai amplu de contracarare a acestei ameninţări. De aceea, recunoaştem contribuţia substanţială pe care planificata dislocare în Europa a capacităţilor de apărare antirachetă ale SUA o aduce protecţiei Aliaţilor împotriva rachetelor balistice cu rază lungă de acţiune. Explorăm modalităţi de conectare a acestor capabilităţi cu eforturile curente ale NATO în domeniul apărării anti-rachetă, ca o cale de a ne asigura că ele vor constitui parte integrantă a oricărei arhitecturi viitoare a sistemului NATO de apărare antirachetă. Având în vedere principiul indivizibilităţii securităţii Aliaţilor, precum şi pe cel al solidarităţii NATO, însărcinăm Consiliul Nord-Atlantic în Sesiune Permanentă să dezvolte opţiuni pentru o arhitectură cuprinzătoare a sistemului de apărare antirachetă care să asigure acoperirea tuturor teritoriilor şi populaţiilor aliate care nu sunt acoperite de sistemul american, în scopul reevaluării lor la summit-ul NATO din 2009, în vederea fundamentării oricărei decizii politice viitoare.”
– Paragrafele 50-53 din Declaraţia şefilor de state şi de guverne adoptată la Summit-ul NATO de la Strasbourg-Kehl (4 aprilie 2009):
„50. Proliferarea rachetelor balistice reprezintă o ameninţare crescândă pentru populaţiile, teritoriul şi forţele Alianţei. Apărarea antirachetă este parte a unui răspuns mai amplu de contracarare a acestei ameninţări. De aceea, reafirmăm concluziile Summit-ului de la Bucureşti cu privire la apărarea antirachetă.
51. Ca răspuns la sarcinile Summit-ului de la Bucureşti vizând dezvoltarea de opţiuni pentru o arhitectură cuprinzătoare de apărare antirachetă care să acopere toate teritoriile şi populaţiile Aliate, au fost discutate şi evaluate din perspectivă politico-militară mai multe variante de configuraţii tehnice. Recunoaştem necesitatea continuării demersurilor. Pe acest fond, o contribuţie viitoare cu elemente de arhitectură principale din partea Statelor Unite poate substanţia demersurile şi eforturile NATO în domeniu.
52. Pornind de la analizele tehnice şi politico-militare ale opţiunilor de arhitectură, considerăm că ameninţările legate de rachete balistice trebuie abordate în mod prioritizat, care să ţină cont de iminenţa ameninţărilor şi de nivelul de risc acceptabil. Ne-a fost prezentată o analiză cuprinzătoare a variantelor tehnice de arhitectură şi suntem de acord cu punctul de vedere general că, deşi unele opţiuni nu îndeplinesc criteriile de la Bucureşti, fiecare configuraţie are atât avantaje, cât şi lipsuri.
53. Având în vedere principiul indivizibilităţii securităţii Aliate şi pe cel al solidarităţii colective, însărcinăm Consiliul Nord-Atlantic în sesiune permanentă ca, pe baza sarcinilor primite la Summit-ul de la Bucureşti şi pe baza elementelor de arhitectură deja analizate, să prezinte recomandări, inclusiv variante de arhitectură, pentru următorul Summit al Alianţei. În vederea fundamentării oricărei decizii politice viitoare pe segmentul apărării antirachetă, de asemenea însărcinăm Consiliul Nord-Atlantic în sesiune permanentă să identifice şi să întreprindă activităţile de ordin politico-militar şi tehnic legate de un posibil rol extins al sistemului ALTBMD[1] dincolo de protecţia trupelor Aliate dislocate în teatre, care să includă apărarea antirachetă a teritoriului Aliat.”
– Paragrafele 36 şi 37 din Declaraţia şefilor de state şi de guverne adoptată la Summit-ul NATO de la Lisabona (19-20 noiembrie 2010):
„36. Ameninţarea creată de proliferarea rachetelor balistice la adresa populaţiilor, teritoriului şi forţelor NATO din Europa este în creştere. Cum apărarea antirachetă reprezintă o parte a unui răspuns mai amplu la această ameninţare, am decis ca Alianţa să dezvolte o capabilitate de apărare antirachetă pentru a-şi îndeplini obiectivul fundamental de apărare colectivă. Scopul unei capabilităţi NATO în domeniul apărării antirachetă este de a asigura acoperire şi protecţie complete pentru toate populaţiile, teritoriul şi forţele NATO din Europa împotriva ameninţărilor crescânde reprezentate de proliferarea rachetelor balistice, pe baza principiilor indivizibilităţii securităţii şi solidarităţii Aliate, repartiţiei echitabile a riscurilor şi sarcinilor, ca şi a provocărilor rezonabile, ţinând cont de nivelul ameninţării, fezabilitatea tehnică şi accesibilitatea costurilor, şi în concordanţă cu cele mai recente analize de risc aprobate la nivelul Alianţei.
37. În acest scop, am decis să extindem rolul sistemului de apărare activă stratificată împotriva rachetelor balistice în teatru (ALTBMD) dincolo de protecţia trupelor NATO dislocate pentru a proteja populaţiile, teritoriul şi forţele NATO din Europa. În acest context, abordarea adaptivă în etape a SUA este binevenită ca o contribuţie naţională valoroasă la viitoarea arhitectură de apărare antirachetă a NATO, ca şi alte posibile contribuţii voluntare ale Aliaţilor. …”.
În plus, noul Concept Strategic al NATO, document programatic cu reperele pe termen mediu ale Alianţei, adoptat tot la Summit-ul de la Lisabona, prevede la paragraful 19, punctul 6, „dezvoltarea unei capabilităţi NATO pentru a apăra teritoriile şi populaţiile Aliate împotriva atacurilor cu rachete balistice ca element fundamental al apărării colective, care va contribui la indivizibilitatea securităţii Alianţei”.
Care este istoricul recent al implicării României în sistemul de apărare antirachetă în Europa ?
România a fost şi va rămâne un promotor constant – în cadrul NATO – al proiectului apărării antirachetă, acţionând cu consecvenţă pentru materializarea sa. În acest sens, deciziile adoptate la Summit-ul NATO de la Bucureşti (aprilie 2008), reiterate la Strasbourg-Kehl (aprilie 2009) şi Lisabona (noiembrie 2010) menţionează dezvoltarea unui sistem cuprinzător, care să acopere întregul teritoriu Aliat, în conformitate cu principiile indivizibilităţii securităţii Alianţei şi al solidarităţii colective.
Decizia CSAŢ din 4 februarie 2010privind participarea la sistemul american de apărare antirachetă esteîn deplin acord cu ceea ce s-a stabilit la nivelul NATO, fiind înscrisă, deocamdată, în registrul bilateral al cooperării.
La această hotărâre s-a ajuns prin parcurgerea unor etape politico-diplomatice succesive, dintre care cele mai importante sunt:
– 17 septembrie 2009: Preşedintele SUA a anunţat decizia de a dezvolta sistemul de apărare antirachetă în Europa pe o bază conceptuală nouă, adaptivă în etape, care să sporească apărarea forţelor desfăşurate în teatrele de operaţii, precum şi apărarea Aliaţilor, partenerilor şi a teritoriului SUA. România a fost informată înaintea anunţului, atât la Bucureşti, cât şi la Washington şi Bruxelles (prin Delegaţia Permanentă a României la NATO).
– 22 octombrie 2009: Vicepreşedintele american, Joseph Biden, a efectuat o vizită la Bucureşti, prilej cu care a fost discutat şi programul de apărare privind sistemul antirachetă propus de preşedintele Barack Obama.
o „Apreciez foarte mult faptul ca România a adoptat cu braţele deschise noul sistem de apărare antirachetă pe care vrem să îl introducem în Europa, care va înlocui cu o arhitectură mult mai bună varianta iniţială a sistemului care urma să apere securitatea Europei. Acest nou sistem protejează fizic Europa, dar şi Statele Unite“, a declarat în conferinţa de presă vicepreşedintele american, ulterior convorbirilor avute cu Preşedintele României, Traian Băsescu.
– 16 noiembrie 2009: Cu prilejul vizitei de lucru la Washington, Bogdan Aurescu, secretar de stat pentru afaceri strategice în MAE, a avut întrevederi cu oficiali americani din cadrul Administraţiei SUA (Departamentul de Stat, Pentagon şi Consiliul Securităţii Naţionale), ocazie cu care a fost exprimată disponibilitatea de continuare a discuţiilor privind perspectivele noului proiect al sistemului antirachetă, propus de preşedintele Obama, în contextul dezbaterilor în curs din cadrul NATO, în conformitate cu principiul indivizibilităţii securităţii statelor aliate.
– 4 februarie 2010: SUA au invitat oficial România să participe la sistemul antirachetă. Mesajul preşedintelui american a fost adus la Bucureşti de către doamna Ellen Tauscher, subsecretar de stat pentru controlul armamentelor. În aceeaşi zi, CSAŢ, potrivit competenţelor sale, a aprobat propunerea de a găzdui interceptori tereştri de tipul SM-3 ca parte a planului Administraţiei Obamade abordare adaptivă în etape a sistemului de apărare antirachetă în Europa. Totodată, a avut loc o primă rundă de consultări prealabile începerii negocierilor.
– 11 mai 2010: A avut loc, la Bucureşti, o nouă rundă de consultări tehnice aprofundate româno-americane. Agenda discuţiilor a inclus un amplu schimb de vederi privind aspectele tehnice şi juridice ale cooperării în domeniul apărării antirachetă.
– 17-18 iunie 2010: A avut loc vizita la Bucureşti a unei delegaţii americane conduse de doamna Ellen Tauscher, subsecretarul de stat pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională. Vizita a marcat momentul deschiderii oficiale a negocierilor bilaterale româno-americane pe tema participării României la sistemul de apărare antirachetă, în scopul încheierii acordurilor bilaterale şi, respectiv, a aranjamentelor de punere în practică necesare. Şefii celor două delegaţii de negociatori sunt Ellen Tauscher, subsecretar de stat al SUA, şi Bogdan Aurescu, secretar de stat în MAE român.
– 26-27 iulie 2010: A avut loc a doua rundă de negocieri româno-americane, la Bucureşti
– 17 septembrie 2010: A avut loc a treia rundă de negocieri bilaterale, la Bucureşti.
– 14 decembrie 2010: A avut loc a patra rundă de negocieri bilaterale, la Bucureşti.
– 8 martie 2011: A avut loc a cincea rundă de negocieri bilaterale, la Bucureşti.
– 6 aprilie 2011: A avut loc a şasea rundă de negocieri bilaterale, la Bucureşti.
– 3 mai 2011: Preşedintele României face cunoscută decizia CSAT privind aprobarea amplasării componentelor din România ale sistemului de apărare antirachetă la Deveselu, jud. Olt.
– 4 mai 2011: A avut loc a şaptea rundă de negocieri bilaterale, la Bucureşti. Cu acest prilej, textul Acordului care reglementează participarea României la sistem a fost convenit la nivelul celor două delegaţii (ad referendum).
– 6 iunie 2011: Şefii celor două delegaţii de negociere, Ellen Tauscher şi Bogdan Aurescu, au parafat la Washington textul acordului.
– 13 septembrie 2011: Semnarea textului acordului, la Washington, de către ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, şi secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton.
Care sunt următorii paşi/etapele de urmat în continuare de către România?
Acordul bilateral semnat la Washington va fi supus ratificării în Parlamentul României, conform Legii nr. 590/2003 privind tratatele.
Guvernul României şi Guvernul SUA vor continua cooperarea în perioada următoare pentru încheierea aranjamentelor de punere în practică necesare pentru aplicarea acordului.
Ce face obiectul negocierii bilaterale?
Negocierile tehnice şi juridice cu partea americană au avut ca obiectiv convenirea unui set de documente care conţine următoarele:
– un acord internaţional referitor la facilităţile tehnice, locaţie, regim juridic etc.;
– aranjamente de implementare, care vor detalia, la nivel tehnic, ceea ce s-a convenit la nivel politico-juridic.
Aspectele care ţin de locaţie, modul de gestionare a facilităţilor, regimul juridic al locaţiei şi personalului etc. au fost negociate în detaliu de o echipă multidisciplinară formată din experţi de la MAE, MApN şi alte instituţii din sistemul naţional de securitate.
Care este calendarul negocierilor?
La 4 februarie 2010, ulterior deciziei CSAŢ, a avut loc un prim contact între experţii români şi cei americani.
O rundă de consultări tehnice cu partea americană a avut loc la 11 mai 2010, când a avut loc un amplu schimb de vederi privind unele aspecte de natură tehnică şi juridică.
Procesul de negociere a fost demarat după aprobarea, conform Legii 590/2001 privind tratatele, a mandatului de negociere, la 17-18 iunie 2010 (prima rundă de negociere).
A doua rundă de negociere a avut loc în perioada 26-27 iulie 2010.
A treia rundă de negociere a avut loc la 17 septembrie 2010.
A patra rundă de negociere a avut loc la 14 decembrie 2010.
A cincea rundă de negociere a avut loc la 8 martie 2011.
A şasea rundă de negociere a avut loc la 6 aprilie 2011.
La 3 mai 2011, Preşedintele României face cunoscută decizia CSAT privind aprobarea amplasării componentelor din România ale sistemului de apărare antirachetă la Deveselu, jud. Olt.
A şaptea rundă de negocieri bilateralea avut locla 4 mai 2011. Cu acest prilej, textul acordului care reglementează participarea României la sistem a fost convenit la nivelul celor două delegaţii (ad referendum).
La 6 iunie 2011, textul negociat a fost parafat, la Washington, de către şefii celor două delegaţii de negociere, Bogdan Aurescu şi Ellen Tauscher.
La 13 septembrie 2011 a avut loc semnarea Acordului între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România. Acordul este semnat de ministrul afacerilor externe al României, Teodor Baconschi, şi de secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton.
Acordul bilateral va fi supus ratificării în Parlamentul României, conform Legii nr. 590/2003 privind tratatele.
Ce alte etape mai sunt necesare în plan intern, după semnarea acordurilor, pentru aprobarea participării României la proiect?
Legislaţia română în materie prevede că este suficientă ratificarea Acordului printr-o lege de către Parlamentul României.
Ce alte ţări au fost solicitate să găzduiască elemente ale acestui sistem?
Dată fiind complexitatea sistemului antirachetă, pentru care sunt necesare mai multe locaţii din state diferite, SUA poartă discuţii cu mai mulţi Aliaţi pe tema eventualei lor participări la proiect. Polonia este implicată în faza a III-a a EPAA. Recent, Turcia a agreat amplasarea pe teritoriul său a unui radar din cadrul sistemului EPAA.
Pentru detalii pe această temă, însă, reprezentanţii SUA sunt cel mai bine plasaţi pentru a le oferi.
Amplasarea acestor rachete va afecta echilibrul strategic în regiune?
Nu. Este vorba despre un sistem cu caracter strict defensiv, care nu poate afecta echilibrul strategic. În plus, facilităţile şi locaţia unde acestea vor fi amplasate sunt de dimensiuni reduse şi nu au potenţialul să modifice echilibrul strategic în Europa.
Vor exista beneficii economice pentru România?
Obiectivul principal al acestui sistem este de a consolida securitatea colectivă a NATO şi a României. Desigur, o ţară care prezintă un nivel crescut de securitate are şi oportunităţi sporite de dezvoltare economică. În plus, un alt beneficiu de natură economică va decurge din dezvoltarea Parteneriatului strategic cu SUA.
Unde putem găsi informaţii suplimentare privindabordarea adaptivă în etape a SUA?
– Pentru mai multe informaţii se pot consulta următoarele site-uri:
White House Fact Sheet on Phased Adaptive Approach
White House Press Briefing, February 4
State Department Press Briefing, February 4
Site-ul NATO: