POLITICIENII ROMANI
Constitutia garanteaza libertatea exprimarii

Eurolichele si europrosti

Nu am publicat de mult. Pur si simplu nu am putut. Un sentiment amestecat, de inutilitate, greata si umilinta, imi indeparta degetele de tastele computerului. Nu m-am mai intrebat ca altadata “la ce bun?”, caci, de la o anumita varsta, vorba inteleptului rabin, avem mai multe raspunsuri decat intrebari. Si o experienta care, pe mine cel putin, m-a convins ca, azi si aici, in acest spatiu geografic si spiritual, oricat as scrie si cu oricita forta si talent, nu voi izbuti sa clintesc nici macar un fir de par de pe crestetul lichelelor romano-europene care stapanesc absolut totul cu o nerusinare paralizanta.

we are...

M-am vindecat cu multa greutate de iluziile prerevolutionare: sunt constient ca scriu numai si numai pentru a ma salva pe mine insumi. Uneori, mai ales in momentele de oboseala sau de deruta, privesc in urma, la anii de inceput, cand eram convins ca lumea poate fi schimbata si ca scrisul poate contribui substantial la trezirea constiintelor si la intretinerea sperantei. Mai mult, in zilele acelea nesfarsite din decembrie ’89, fata in fata cu armata, cand soarta Revolutiei era departe de a se fi decis, ma iluzionasem ca in indarjirea cu care oamenii, disperatii istoriei, isi strigau nevoia de libertate, era si ceva din darzenia cu care noi, cativa, nici comunisti, nici anticomunisti, ci simpli scriitori, ne-am batut pentru fiecare cuvant, pentru ca literatura sa nu coboare, sa ramana cu adevarat literatura.

Omul nou, conceput in creuzetele comuniste de odinioara, a aparut abia dupa Revolutie: primitiv, agresiv, incult, plin de ura. Din cauza lui, stacheta a coborat mai jos ca oricand in istorie. De multe ori, am sentimentul ca, intr-un fel, ne-am intors in epoca invaziilor barbare. Atunci, de frica, refugiindu-se in munti cu putinul pe care-l aveau, oamenii parjoleau totul in urma lor, otraveau fantanile si asteptau ca vremurile sa se mai linisteasca. Prima biserica din satul meu, de exemplu, era, cum spune memoria locului, una pe roti pentru ca in timpul numeroaselor invazii tatare sa o poata duce satenii cu ei, in munti, unde se stiau in siguranta, deoarece prin padurile de fag nu se putea trece calare.

Azi, omul nou se dovedeste mult mai eficient decat orice hoarda barbara: a distrus orase, a vandut pe nimic tot ce se putea vinde si, treptat, a ajuns ca nimic sa nu-i fie mai strain decat limba, istoria, cultura si traditiile propriului sau popor. Oricum, de el nu mai ai unde sa te ascunzi: il gasesti peste tot, in varful muntilor, la mare, in cele mai sofisticate locuri, oriunde sunt fiinte umane carora se simte obligat sa le arate bogatia si manierele sale. Marea lui pasiune: aceea de a sluji. De a fi servitor model. Hanii, pasalele, caimacanii vremii noastre poarta alte nume: Barroso, Gordon, Reding etc. Care sunt tot un fel de vatafi incolori, inodori, insipizi. Prilej de studii asupra unor noi tendinte in gandirea contemporana: “Suveranitatea limitata: de la Brejnev la Barroso!”, “Justitia europeana de la Visinski la Reding” sau “Scrisorile Monicai Macovei catre Europa democrata si populara”.

In Evul Mediu eram furati fiindca astea erau manierele epocii; azi, cedam totul pentru un zambet, o strangere de mana si, fireste, in numele democratiei si libertatii. Nu cred sa fi trait vremuri mai umilitoare nici chiar in anii de inceput ai comunismului, cand eram o tara ocupata, vanduta pe nimic la Yalta. Nici chiar atunci nu eram doar o lume a lichelelor si a prostilor. In anii aceia indepartati, cuprins de pasiunea polemicii, Petru Dumitriu, daca nu ma insel, i-a spus preopinentului sau: “Caliban, du-te la scoala!”. Acum, Calibanii zilelor noastre au limitat enorm accesul copiilor din familiile defavorizate la invatamant sau, sub diverse pretexte, au desfiintat deocamdata doua mii de scoli, in timp ce ei s-au acoperit cu diplome pentru care au trudit altii. Azi, Caliban merge la “Brasels”, unde are dreptul la o fotografie cu seful cel mare pentru ca a achizitionat si niste rable zburatoare.

Si pentru ca am inceput cu scrisul, vreau sa inchei cu o marturisire. Probabil ca sunt printre putinii din tara care n-au vazut nici macar o secventa din serialul consacrat Elodiei. Am citit, in schimb, corespondenta ei cu militarul aflat pe terenurile de lupta din Afganistan si, recunosc, nu am avut sentimentul ca as fi pierdut vremea. Am urmarit, pe de alta parte, de la cap la coada, episodul privatizarii Oltchimului, in care toata forta mediei nationale era concentrata pe acest moment. In sinea mea, l-am numit: “DD in tara nimanui”. Caci personajul respectiv mergea unde dorea, intra si iesea dezinvolt din ministere sau, cu o siguranta incredibila, scotea din banci sume pentru care altii ar fi fost arestati doar la pronuntarea cifrelor. Lui nu i se intampla nimic, putea sa faca absolut orice. Avea, cum spunea poetul, “neastamparul vantului si nelinistea valurilor”, o energie paranoida care inhiba totul. Tragea fara sa tinteasca, dar gloantele se indreptau fara gres in aceeasi directie.

Prin nu stiu ce asociere, am avut sentimentul ca vad chiar liniile de forta care il apropie pe DD de Monica Macovei. Sa scrii 700 (sapte sute!) de telegrame prin care sa anunti Parlamentul European ca in Romania a avut loc o lovitura de stat, sa ai apoi sansa ca si “lovitul” sa-ti confirme ideea este, fara indoiala, o performanta. Dar adevarata performanta abia acum urmeaza: Europa – de fapt, “democratia insasi” – a crezut ca tocmai Parlamentul Romaniei a fost cel care a dat lovitura de stat. Asa stand lucrurile, ma intreb la ce rabin ar trebui sa apelez pentru a gasi intrebarea potrivita la un asemenea raspuns. O singura certitudine se intrezareste la orizont: ca de cand ne straduim sa semanam cu Europa, Europa seamana tot mai mult cu noi. O fi bine? O fi rau?

Augustin Buzura

Sursa: CULTURA

You might also like

Leave A Reply

Your email address will not be published.

2 Comments
  1. nadcrusher says

    DE CITIT SI DE LUAT AMINTE.
    AUGUSTIN BUZURA E UN GIGANT IGNORAT.
    PACAT CA ARE IARASI MARE DREPTATE,NICI SCRISUL NU MAI POATE INDREPTA LUCRURILE SAU EDUCA PE CINE NU E DE EDUCAT.
    “OMUL NOU”,ANALFABETUL VIITORULUI,CEL CE NU VREA SA INTELEAGA DECAT CE II CONVINE LUI SI HAITEI SALE,S-A TREZIT SMECHER.
    DE ACEEA TRAIM ACUM DEMOCRATIA SMECHERULUI CARE CONDUCE PROSTII,CACI FAZA CONDUCERII DE CATRE PROSTI A PROSTILOR (“STUPID PEOPLE”),A TRECUT ,CONFORM PROFETIEI LUI BRUCAN.

  2. BONOM says

    VICTOR EFTIMIU avea o vorba mare:
    “M-AM SATURAT DE LICHELE,
    DATI-MI O CANALIE !!!”

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

RO: Folosim "cookie" pentru ca Uniunea Europeana isi manifesta prostia prin orice mijloace. Oricum, noi credem in libertatea internetului, utilizarea sa responsabila si din acest motiv nu simtim nevoia sa enervam inutil oamenii. Pentru viitor, la urmatoarele alegeri Euro-Parlamentare, va recomandam sa ganditi mult mai mult cu propriul vostru cap. Utilizam cookie-uri pentru a fi siguri ca va oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de acesta situatie.
Pentru mai multe informatii va invitam in pagina "Privacy Policy"...
EN: We use "cookies" because the European Union expresses stupidity by any of means. However, we believe in the freedom of the Internet, use his with responsibility and don't feel the need to disturb people unnecessarily. For the future, to the next European Parliamentary Elections, we should think much more with our own head. We use cookies to ENSURE That we Provide the best experience on our website. If you continue to use our site you will must to accept this situation.
For more information, please visit the "Privacy Policy" page ...

Close