Parerea ta conteaza, scrie-ne !
In Siria cineva trebuie sa tradeze, Jolly Joker din Kurdistan cu dragoste
Kurzii si-au facut datoria, acum nu mai sunt utili pentru nimeni
Luand lucrurile asa cum sunt in Siria putem spune ca exista trei grupari de interese iar cineva trebuie sa tradeze, rusii sunt impotriva tuturor, americanii sunt cu kurzii iar Turcia are rolul de Jolly Joker, tradator de serviciu.
Mostenirea istorica din zona siriana s-a agravat intr-un mod iremediabil o data cu aparitia califatului islamic (Daesh), iar revolta sirienilor impotriva dictatorului Bashar al-Assad a avut ca rezultat reaparitia pe scena politica a militantilor kurzi, o situatie agravata de Turcia lui Recep Tayyip Erdogan ce trebuie sa-si apere interesele descendente dintr-un fost imperiu.
Acum, regimul criminal al lui Bashar al-Assad mai este sustinut in viata numai de interventia grupului expeditionar trimis de Federatia Rusa, ce efectueaza in acest moment doar misiuni de protectie a zonei vestice din Siria.
Luptele purtate de sirieni impotriva regimului Bashar al-Assad au avut o serie intreaga de actori locali printre care cred ca s-au remarcat kurzii din PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan), sustinuti de occident si in special de Statele Unite, complicatia majora intervenind in momentul asscensiunii luptatorilor kurzi, practic dincolo de asteptarile oricarui observator autorizat.
Asa cum spuneam, Siria nu mai are o conducere unitara – practic nici nu mai exista ca stat, iar ascendentul luptatorilor kurzi le acorda dreptul la statul independent pentru care militeaza de un secol intreg.
N-ar fi nicio problema rasplatirea premiantilor dar in cazul statelor trebuiesc analizate consecintele si cine pierde teritoriul cu care este rasplatita “partea adversa”, cel putin asa se vede dinspre Ankara.
Cand pomenesc de Ankara am in vedere un lucru esential, cheia de bolta a intregului eschier politic din orientul mijlociu, lucru ce transcende din alternativele pe care le are. Ramasa in NATO si cu factiunile kurde la granitele sale, Turcia poate pierde jumatate din intregul sau teritoriu pe care-l are acum sau sa rafuze acest lucru dar sa fie condamnata la inapoiere economica si tehnologica.
Bineinteles, acceptul Ankarei pentru cedari teritoriale nu va fi obtinut decat prin razboi si asta chiar daca Turcia a fost stat invins in urma primei conflagratii mondiale. Turcia, alaturi de puterile centrale, a fost invinsa in 1918 si un an mai tarziu accepta Tratatul de Pace de la Paris dar acum se afla intr-o cu totul alta situatie. Chiar daca in 1920 accepta Tratatul de la Sèvres, acord ce consfintea crearea statului independent al Kurdistanului, in acest moment Turcia este stat NATO de mai mult de o jumatate de secol, este aliata a Statelor Unite si teoretic trebuie sa lupte impotriva unei Federatii Ruse tot mai expansioniste politic si militar.
Cum rezolvam situatia? Datele problemei sunt, din nou, aliantele contemporane. Federatia Rusa este singura impotriva tuturor, aliati ca Siria, Transnistria sau Abhazia nu inseamna nimic. Pe partea cealalalta este Turcia, aliata Statelor Unite si membra NATO. In al trei-lea rand, cu speranta unei victorii rapide impotriva ISIS (Statul Islamic) americanii i-au sprijinit pe Kurzi in mod militar iar acestia au depasit asteptarile tuturor, putand sa revendice un teritoriu de la Turcia chiar printr-un razboi.
Sigur, kurzii n-ar avea nicio sansa intr-un razboi impotriva Ankarei iar rezultatul ar fi un macel pe care comunitatea internationala nu-l poate tolera. Bine, dar atunci ce se intampla cu Turcia care reprezinta un pilon esential impotriva Rusiei, ce se va intampla cu militantii kurzi si chiar cu alianta NATO?
Solutia dizgratioasa a situatiei se pare ca a fost gasita tocmai de presedintele turc. “Simpatia” pe care a aratat-o Rusia lui Vladimir Putin pentru Turcia, dupa tentativa de puci militar impotriva lui Recep Tayyip Erdogan din 2016, au sters secolele de conflict dintre cele doua tari si in subteran ofera un accept tacit pentru pastrarea unitatii teritoriale a turciei. Pentru ca pe moment Rusia nu are interese majore in Siria, cu exceptia bazelor militare de pe coastele Marii Mediterane, Moscova fiind dispusa sa tolereze orice abuz al Ankarei impotriva kurzilor dar acelasi lucru nu l-ar face Statele Unite sub nicio forma.
Asa n-a nascut alianta turco-rusa, acestea sunt filoanele ce astazi stau la baza incredibilei agresiuni venita de la Ankara, amenintari pe care le pune in practica in zona Afrin din Siria si ameninta ca le pune in practica impotriva Ciprului, Greciei sau chiar Italiei. Ca “fapt divers”, flota italiana a fost pusa in alerta iar o fregata FREMM se indreapta spre Cipru dupa ce nave militare turcesti au blocat constructia unui gazoduct al companiei italiene ENI intre peninsula si Cipru.
Ce se va intampla, nu sunt suficiente sicanele intre paza de coasta greceasca si turca, vor trage navele italiene impotriva celor turcesti? Daca nu o vor face inseamna ca sa s-au sters toate legile si singura regula ramasa este aceia a celui mai tare.
Potolirea intregului viespar o vad numai printr-o tradare, ii vor trada americanii pe kurzi, vor amana inca cateva decenii independenta Kurdistanului?
Pentru ca soarta aliantelor lumii se afla in joc, Secretarul de stat american Rex Tillerson, efectueaza in aceasta saptamana un turneu de negociere in tari ale orientului mijlociu dar tot din acest motiv imi e o frica teribila de inca o tradare.
“Maurul si-a facut datoria, acum pot sa moara alaturi de toti ai lui”, dramatic!