Independenta justitiei, intre a fi sau a nu fi

Presa comunistoida, ca altfel nu-i pot spune, se manifesta la adresa independentei justitiei, in fata protestelor magistratilor, de-a dreptul intr-un mod caragealesc ce te face sa te intrebi daca gandim cat de cat sau ne-am indobitocit mai rau ca in epoca de piatra?

Vorbind despre protestele procurorilor, independenta magistratilor si statul de drept, o alta institutie fundamentala oricarei democratii, Cornel Nistorescu ne sugereaza ca ar fi bine ca “justitia sa fie independenta dar controlata pe ici sau pe colo in punctele esentiale” si ca din cand in cand sa explice magistratii ce fac cu atata independenta?

Cu alte cuvinte, trebuie sa avem o justitie controlata de cine trebuie, asa cum vrea cine trebuie si pana la urma se poate ca sentintele sa vina chiar de la partid pentru ca oricum nu mai conteaza cine le emite, independenta poate sa ramana scrisa in carti si sa o remarce aia de la Bruxelles, sa nu zica cineva ca n-o avem.

Cornel Nistorescu, un vechi activist de partid pe care Ion Cristoiu il acuza de colaborationism cu vechea securitate comunista ( 🙂 ), incearca sa transpuna in doctrina ideile unor lideri politici ce traiesc intr-o Romanie paralela in care este permis furtul, luarea de mita si coruptia iar justitia e la fel de independenta ca un scafandru fata de tubul sau cu oxigen.

Da, magistratii pot si trebuie sa fie sanctionati atunci cand intarzaie un dosar, cand judeca avand anumite interese dar acest lucru nu trebuie sa aibe nici o legatura cu procesul juridic, mie unul mi-ar fi teama sa traiesc intr-un sistem in care judecatorii vor decide asupra unei situatii stiind ca la randul lor pot fi pedepsiti daca au decis intr-un mod sau altul.

Dupa parerea unui politruc de acest tip, justitia trebuie sa ramana independenta sub umbrela Mininisterului Justitiei, la pixul unuia pus sa conduca de o anumita grupare politica sau alta doar pentru ca in sistem exista si uscaturi, dar unde nu exista uscaturi? Cine stie, ce sa ne mai miram ca avem procurori si judecatori corupti intr-un sistem condus prin interpusi de un personaj condamnat penal, cu un sistem de invatamant de specialitate deviant, cu profesori de drept ori ministri de justitie de tipul lui Tudorel?

Sigur ca prin justitie nu sunt lucrurile perfecte, dealtfel nicaieri, dar principalul criteriu dupa care trebuie sa functioneze este acela al bunului simt, cel care trebuie sa evite aparitia unor fenomene ce tin de firea omului si a romanului in special. “Proverbiala” infrangere a Romaniei la CEDO, de care pomeneste acelasi Cornel Nistorescu, nu are nicio treaba cu independenta din moment ce aproape toate procesele de la organismele internationale privesc decizii care nu au legatura cu sentintele judiciare sau le vizeaza pe cele din timpul sistemului etatist creat de comunisti, restul sunt decizii de punere in aplicare a sentintelor si executarea lor dar fara o conexiune directa cu sistemul juridic.

Teoretic putem sa ne inchipuim un sistem suplimentar de atac al sentintelor dar, in primul rand, atunci cand se contesta o decizie judecatoreasca trebuie ca respectivul contestatar sa-si asume ceea ce face, nu poti contesta doar de dragul de a contesta ceva cam ca licitatiile publice in care ofertantul care a pierdut reclama rezultatul final iar efectul era doar intarzaierea unor proiecte. Existau uneori contestatari ce se clasasera la mare distanta fata de castigator si o faceau stiind bine ca in majoritatea cazurilor nu au dreptate si nici sansa sa schimbe ceva.

Aceasta este firea si psihologia omului, a romanului in general, iar pentru a evita situatia contestarii si recontestarii unor sentinte trebuie creat un sistem prin care contestatarul sa suporte o pedeapsa dubla sau tripla in cazul in care contesta o decizie si nu-si demonstraza nevinovatia. Aici nu mai putem vorbi despre nevinovatie, despre principiul acesteia din moment ce exista o sentinta. In plus, atunci cand in discutie se vor afla valori sau sume trebuie ca apelantul sa depuna anticipat un anumit procent din ceea ce contesta, asa cum se procedeaza la contestarea licitatiilor.

Binecunoscutul caz al patronului antenelor, Dan Voiculescu supranumit Felix dupa numele conspirativ dat de sistemul securist dinainte de revolutie, este un caz in care pot admite ca si el poate avea dreptate ori ca a fost cinstit. Pot admite orice dar dupa zecile de tertipuri avocatesti pe care le-a folosit, dupa zecile de smecherii si modificari legislative pe care le face Liviu Dragnea, nu pot sa nu ma gandesc ca totusi acolo exista o vinovatie.

Uite, nu imi pun problema existentei unui mecanism de supraverificare a sentintelor in tari ca Germania, Franta sau Statele Unite pentru ca le presupunem deja democratice si “lipsite de bube”, imi pun problema existentei unor astfel de sisteme in Bulgaria, Ungaria, Turcia, la sarbi sau in prea-iubita Rusie. De ce nu exista un mecanism care sa permita in Federatia Rusa contestarea unor sentinte? Spun asta pentru ca in Rusia, mai ales, exista decizii economice sau juridice luate dupa bunul plac al lui Vladimir Putin. Pe internet pot fi vizionate spectacole, de-a dreptul spectacole, in care Vladimir Putin merge in magazine si cere conducerii comerciale scaderea preturilor fara sa astepte justificari si folosindu-se doar de puterea personala de decizie.

Nu mai spun ca Vladimir Putin se implica in decizii al carui scop nu este unul economic ci doar unul populist prin care incearca sa arate grija fata de popor.

De ce sa existe tocmai la noi un astfel de mecanism si nu au posibilitatea sa conteste justetea preturilor comerciantii respectivi, ca poate chiar au dreptate?

Cam asta este cu justitia, draga, la rusi se poate dar nu si intr-o tara ce sper sa ramana europeana.

© Matei DONEA – 27 Februarie 2019