POLITICIENII ROMANI
Constitutia garanteaza libertatea exprimarii

Va informam fara aprobarea ministrului Marcel Vela, lasati-o jos ca macane…

Exemplu de pupincurism, ca de aia e subsecretar de stat

Dupa ce PNL a dat gata problemele neamului, ca creste el in 3 zile cat Zmeul PSD in 3 ani, astazi o sa ne ocupam inca o data de Fat-Frumosul de la Ministerul Administratiei si Internelor care dupa ce a pierdut in ultima vreme sansa punerii pietrei de temelie la crearea unei dinastii a primarilor Caransebeseni, a pus Semmeringul banatean pe perfuzii, incearca sa ne bage la toti teava de gaze in case, a dezgropat si a ingropat la loc “dosarul 10 august” iar acum vrea sa constate de ce dracului ne mananca pe noi sfintii pana sa ajungem la Dumnezeu?

O sa fiu abrupt si o sa spun ca la MAI e posibil ca televizoarele sa fie interzise, altfel nu-mi explic de ce n-a aflat Marcel Vela de cazul de prostitutie din primaria de la Calafat, ca Raed Arafat inca n-a primit elicopterele pe care sa le mutati tot dumneavoastra pe malurile Timisului si Sebesului ori de faptul ca politistii de la circulatie inca mai stau la panda sa prinda soferii zurbagii si o fac deseori prin tara fara urma vreunui ordin de serviciu.

Cu “10 august” ce se mai aude, dosarul e tot secret si tot bine merci la DIICOT?

Cu speranta in suflet, ca asa e in poveste dar mai greu in realitate, ministrul Marcel Vela si-a dat acceptul ca Avocat Dan Stan, sa-si ia picioarele la spinare si sa se duca sa purice teritoriu, sa verifice filtrele si alea-alea ce o mai fi pe acolo.

“Avocate”, vezi ca-n Caransebes toate filtrele sunt colmatate de Aquacaras, curge un namol de la robinete de zici ca-ntr-o luna se muta desertul Sahara in baile noastre. Acum o sa-l felicit pe primarul Felix Borcean care i-a sfatuit pe locuitorii municipiului sa nu mai plateasca namolul care le vine acasa pe teava si bine a facut. Asta inseamna actiune, nu puricareala…

Vedeti, domnule Ministru, pe cine strangeti la piept si de cine v-ati despartit?

Lasand la o parte limba de lemn ori pupincurismul de care da dovada un politruc proaspat numit Subsecretar de stat la Ministerul de Interne, Avocat Dan Stan, pentru inceput a inceput cu inceputul sa vada cam cum e cu mancatoria de care dau dovada sfintii inainte de a se ajunge la seful cel mare si a poposit la Arhivele Nationale din Caransebes – unde altundeva?

Domnule ministru, asa cum precizam, undeva – candva, o data ce ati devenit ministru nu mai sunteti al Caransebesului, nici macar al PNL-ului, iar in sarcina dumneavoastra pica Vasluiul, Braila, Timisoara, Oradea si cam tot restul tarii, sau acolo sunt alti baroni si nu este voie?

Ca un facut, cel ce se autointituleaza Avocat Dan Stan, ca asa se semneaza domnia sa pe retelele sociale – sa priceapa tot omul cat e el de avocat si nu vreun neica nimeni cu zale de aur la gat, m-a intrigat de la inceput si tine de numele secretarului de stat. Bai nene, pe asta il cheama “Avocat” sau si-a pus diploma-n nume (daca o avea-o) sa nu zica lumea ca ministrul Marcel Vela a ales un analfabet ca al treilea om din minister,

Zis si facut, pana la urma omul a ajuns la Arhivele Nationale de la Caransebes si s-a pus sa investigheze iar ulterior sa ne convinga ca nici sa se exprime nu stie, cat o fi el de avocat. Primul lucru e ca are o limba de lemn care i se balangane toata ziua si cele mai vagi cunostinte despre constructii, cladiri. Subsemnatul, tot unul care nu ma pricep la constructii dar stiu cheia de bolta si nu intru in panica, constat habarnismul in care se scalda “Avocatul” ce spune ca arhivele sunt intr-o stare incredibila, banuim ca la ceva dezastruos se gandea omul dar n-a pus predicatul prin propozitie. Ma rog, uitandu-ma la poze constat ca dezastru nu e chiar asa de mare dar oricine il poate exagera din vorbe.

Arhivele Nationale, Caransebes
Arhivele Nationale, Caransebes

Cheia de bolta pe care nu ne-o arata Avocatul Dan Stan e ca buba sta sus pe acoperis si sunt sigur ca nici el n-a observat-o, altfel o pomenea in poveste, daca sunt tevi sparte prin pod e vina directorului ca nu a chemat un instalator sa repare. In cele vreo doua zeci de imagini vedem pete peste pete de igrasie in tavane de a ajuns sa cada si tencuiala iar asta, domnule avocat, se petrece de la tiglele lipsa de pe casa, de pe casa arhivei nu a matale desi diferenta putem spune ca nu se observa.

Frate, doar eu am impresia ca ai o cruce dintr-o juma de khil de aur cu lant si zgarda?

Lasand dracului la o parte analizele tehnice, financiare si manelismul din cuvintele pretentioase cu care vrea sa impresioneze poporul, odata ce sunt inlocuite tiglele cazute iti ramane sa repari unde a cazut tencuiala si cu niste var stins ai rezolvat dezastru. Sa nu uitat sa faceti si un sopru pentru lemne ca alea nu se tin in casa (institutie). Totul nu cred ca va costa mai mult de 10.000 – 15.000 de lei pentru toata cladirea si indiferent cat de prapastios vezi lucrurile, sau are cineva nevoie de bani pentru campanie?

Totusi, dupa elucubratiile lui Avocat Dan Stan de la PNL in retelele de socializare, constat ca trebuie sa-mi plateasca cineva timpul pierdut cu citirea raportului rezultat din inspectarea arhivelor, inteleg cel mult ca omul s-a plimbat pe banii ministerului si l-a mai tarat dupa el si pe prefect strigand impreuna la oameni dupa ajutor.

Oare prefectul nu are nicio treaba, macar au comandat Tifel pentru jugraveli?

Apropo, domnule Avocat Dan Stan, schimba naibii eticheta aia de avocat de pe Facebook cu cea de Subsecretar de Stat, sau pune-le pe amandoua direct pe buletinul de identitate, ori inca nu ti-ai dai seama ca ai avansat in cariera?

Domnule Ministru, dupa ce v-ati luat tot felul de ajutoare la Bucuresti, tot noi cetatenii trebuie sa ajutam ministerul sa ne ajute?

© Matei DONEA – 21 Februarie 2020

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

RO: Folosim "cookie" pentru ca Uniunea Europeana isi manifesta prostia prin orice mijloace. Oricum, noi credem in libertatea internetului, utilizarea sa responsabila si din acest motiv nu simtim nevoia sa enervam inutil oamenii. Pentru viitor, la urmatoarele alegeri Euro-Parlamentare, va recomandam sa ganditi mult mai mult cu propriul vostru cap. Utilizam cookie-uri pentru a fi siguri ca va oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de acesta situatie.
Pentru mai multe informatii va invitam in pagina "Privacy Policy"...
EN: We use "cookies" because the European Union expresses stupidity by any of means. However, we believe in the freedom of the Internet, use his with responsibility and don't feel the need to disturb people unnecessarily. For the future, to the next European Parliamentary Elections, we should think much more with our own head. We use cookies to ENSURE That we Provide the best experience on our website. If you continue to use our site you will must to accept this situation.
For more information, please visit the "Privacy Policy" page ...

Close