Cum dracu’ nu e chiar asa de negru iar Nicolae Ciuca, Ciuca al nostru, spune tot timpul lucruri traznite, intalnirea liberalilor de ieri seara de la Vila Lac din Bucuresti s-a transformat pana la urma doar intr-un “rendez-vous” in care urmasii Bratienilor au hotarat sa nu se hotarasca nimic pana nu revine de la Chisinau seful cel mare cu linie directa la Cotroceni.
Dupa saradele dezlantuite in presa ultimelor zile intre PNL si PSD, pe ordinea de zi se zvonea ca ar fi ruptura dintre cele doua partide, adica sa se inainteze divortul si fiecare cu… “aia ma-sii” pana dupa alegeri. Dar ma rog, cum pe la noi nu se poate sa nu apara ceva intempestiv, la Chisinau a sosit Ursula von der Leyen pentru unele discutii si aranjamente cu presedinta Maia Sandu, o buna ocazie ca “Ostasul Tarii” sa intarzaie in Moldova de peste Prut pentru un tête-à-tête in trei.
Unde mai pui ca PNL nu mai trage speranta la o pleasca cu atatea ministere cate are acum in coalitie, cel putin nu intr-un viitor previzibil?!
Ca un facut, chiar daca nu s-a decis nimic ieri seara, am presentimentul unui deja vu si ca liberalii vor ramane alaturi de colegii din PSD, cand e frate langa frate, nimeni nu-i poate desparte!
Carevasazica, capitala sedinta a liberalilor s-a transformat intr-o intalnire informala la care s-a servit cate un whisky nipon si un trabuc la fel de bun, BPN-ul urmand sa se desfasoare undeva in aceasta dimineata pentru ca oamenii sa aiba timp sa o stearga in teritoriu, adica acasa!

