Site icon POLITICIENII ROMANI

Intr-un final, primarul Grigore Goja l-a angajat city manager pe Raul Oprisor

Primarul Grigore Goja si city managerul Raul Oprisor

Intr-o tacere mormantala si fara sa anunte macar presa ce sta cu ochii pe el ca pe butelie, primarul Grigore Goja l-a angajat city manager pe Raul Oprisor, noul functionar de stat reusind sa cumuleze, din cate stim noi, presedentia clubului sportiv cu aceea de subaltern al edilului, adica vreo 5.000 lei cu inca vreo 80.000 lei luati cash in mana sau pe card.

Cel mai probabil o recompensa dupa luptele duse impreuna inaintea alegerilor locale, o chestie care chiar daca nu e ilegala ne face sa ridicam sprancenele in privinta moralitatii.

Dupa expirarea mandatului de city manager detinut anterior de Adrian Trusca si cum edilul se abtine sa propuna alegerea unui viceprimar al orasului, angajarea lui Raul Oprisor in campul muncii este o masura strict necesara.

Chiar daca nu are nici-o atributie in Consiliul Local, city managerul e incarcat cu putere cam ca o baterie nou-nouta si nu se joaca cu nimeni, cel putin in teorie.

Bineinteles, asa cum zic “gurile rele” da’ bune, dupa evenimentul propriuzis care a avut loc pe 27 mai curent, Raul Oprisor si-a inceput munca intr-un mod firesc cu trimiterea unor somatii catre cei ce au miscat “in front” inaintea alegerilor locale, catre cei care au crezut mai mult in Nicolae Beg sau Ovidiu Bistrian.

Chiar am auzit ca s-a umplut orasul cu somatii de demolare, cam cum vii dinspre Gura Jgheabului spre centru e plin de ele, o serie intreaga de terase ale unor localuri urmand sa dispara, sau nu, dupa cum o vrea city managerul si o dispune primarul Grigore Goja.

Tatal lui Raul Oprisor a fost un cunoscut liberal iar tanarul city manager a fost un voleibalist de performanta in mai multe echipe straine, in special prin orientul Mijlociu, in prezent este antrenor federal de volei, presedinte al Clubului Sportiv Otelu Rosu si recent s-a angajat pentru prima data in viata, city manager.

© Matei DONEA – 2 Iunie 2025

Exit mobile version