Nu stiu, poate inca ne mai este frica de rusi dar cred ca Romania mai pierde “inca un tren”, dupa discursul presedintelui Nicusor Dan ce a avut loc ieri in Varsovia, un discurs in care seful statului spune ca nu excludem oferta franceza de protectie nucleara comuna si ca aceasta este binevenita daca se integreaza in mecanismele NATO, tara noastra fiind actualmente protejata de tratatul Nord-Atlantic si “umbrela nucleara” oferita de Statele Unite in alianta.
“Umbrela francezilor” pusa sub “umbrela americanilor”… Penibil, ne-am incurca unii pe altii din moment ce francezii sunt total independenti de NATO!
Protectia americana si cea franceza, tehnic vorbind, sunt doua lucruri atat de diferite incat nu pot fi nici macar complementare, cele doua sisteme avand in comun doar “ambiguitatea strategica”, nici-un adversar nu va stii niciodata daca va primi o contralovitura nucleara sau nu, precum si mecanismul unic de declansare, practic numai presedintele SUA si cel francez pot sa decida utilizarea unei arme atomice.
Si atunci, in cazul in care se decide in CSAT o alianta nucleara cu Franta, ce primeste Romania, care este “castigul” nostru?
Pentru a intelege ceea ce propune Franta si ceea ce ofera Statele Unite in alianta euro-atlantica trebuie analizat sistemul nuclear al Statelor Unite si cel al Republicii Franceze, cele doua fiind diferite din punct de vedere strategic, numeric si mod de utilizare. Datorita numarului de focoase detinute de SUA, de cateva zeci de ori mai multe decat are Parisul la dispozitie, Washingtonul putand actiona preventiv, reactiv si strategic.
In aceasta situatie, indiferent daca Romania va intra intr-o alianta sau nu, cu Franta sau cu oricare alta tara, daca vor exista vreodata arme nucleare pe teritoriul nostru, decizia de folosire nu se va lua la Bucuresti, asa numitul “Buton nuclear” apartine in exclusivitate statelor care le detin, cum ar fi SUA, Franta sau oricare alta, aceasta strategie fiind baza “descurajarii nucleare” din doctrinele de aparare al oricarei tari nucleare ce se bazeaza pe o asa numita “Mutual Assured Destruction” (MAD – Distrugere Reciproca Asigurata), practic orice adversar nu va folosi arme de distrugere in masa stiind foarte bine ca indiferent daca isi distruge in totalitate sau nu adversarul, va fi distrus la randul sau printr-un contraatac nimicitor.
Din acest motiv, esenta apararii impotriva unui atac nuclear este sa iti protejezi propriul arsenal impotriva unui eventual atac surpriza, iar statele cu capacitate nucleara o fac intr-un mod diferit.
Datorita teritoriilor lor extrem de vaste, Statele Unite, Federatia Rusa si Republica Populara Chineza si-au dispus armamentul nuclear in asa numite zone “nuclear sponge” (“burete nuclear”), teritorii relativ slab locuite sau pustii in care sunt amplasate armele proprii si in care daca au loc explozii nucleare se inregistreaza pagube minime. De acest avantaj, insa, nu mai beneficiaza nici-un alt stat care detine armament nuclear: Franta, Marea Britanie, India, Pachistan, Coreea de Nord si mai ales Israel au suprafete mult mai mici si o mare densitate de populatie.
Pentru ca armamentul propriu trebuie protejat, a aparut cooperarea, americanii folosind-o primii sub o denumire cunoscuta ca “Nuclear sharing”. Practic, rachete sau bombe nucleare sunt depozitate si pregatite pentru lansare in alte state, partenere in cadrul unei organizatii internationale cum este NATO sau tratate bilaterale.
Acest lucru il propune Franta statelor europene din alianta Nord-Atlantica, Parisul isi doreste o cat mai buna protectie pentru arsenalul propriu si pentru ca acesta s-ar afla “imprastiat” in mai multe tari va fi mai dificil de localizat si lovit. Spun “localizat” pentru ca Franta nu dispune de rachete nucleare balistice depozitate in silozuri fixe si atunci pot fi deplasate in diverse locuri.
Un lucru extrem de important si in aceiasi tema, sunt submarinele purtatoare de rachete nucleare, SLBM – Submarine Launched Balistic Missile (Submarine Lansatoare de Rachete Balistice), pe care le au toate statele din Consiliul de Securitate al ONU, inclusiv Franta, dar acestea sunt extrem de cosisitoare, solicita costuri enorme de intretinere si operare, din aceasta clasa de submarine Franta detine doar 4 unitati in serviciu.
Chiar daca sunt “motorizate” nuclear, este important sa nu se faca confuzie intre submarinele lansatoare de armament atomic (SLBM) si cele care au doar “motoare” (sursa de energie) nucleara.
Strategia de utilizare a celor 4 submarine de care dispune Parisul este aceea de a avea permanent in patrulare cel putin un submarin “Boomer”, denumire neconventionala data acestora, un altul sa fie pregatit permanent pentru plecare in mars si altele doua in diverse stadii de reparatie sau intretinere. Regatul Unit al Marii Britanii a adoptat aceiasi strategie nucleara ca Franta, dispunand tot de 4 submarine SLBM, Statele Unite (18 submarine din clasa “Ohio”), Federatia Rusa (8 submarine din clasa “Borei”) si China (6 submarine din clasa “Type 094 – Changzheng”).
Submarine capabile sa lanseze armament nuclear exista in marinele militare din statele cu astfel de capacitati dar nu toate au propulsie atomica, Corea de Nord este posibil sa finalizeze in viitorul apropiat o astfel de nava iar Israel nu si-a manifestat interesul cu toate ca dispune de capacitati de lansare de pe submarine diesel construite in Germania.
Tinand cont de conjunctura internationala, inconsistenta actualelor sisteme politice de securitate, de toate aspectele expuse si indiferent de cine decide utilizarea armamentului nuclear, in aparare sau chiar pentru un atac preventiv, cred ca Romania face o gresala prin minimizarea ofertei franceze pentru ca un razboi chiar conventional, cu state inarmate nuclear, nu se poate incheia decat printr-un schimb apocaliptic cu arme de distrugere in masa.
Conjunctura internationala actuala, izolationismul pe care il manifesta Statele Unite ce conduce la o degradare a credibilitatii pe care a avut-o NATO, impune existenta unor “aliante nucleare” care chiar daca nu sunt suta la suta functionale, ofera “ambiguitatea strategica” de care este nevoie in apararea propriului teritoriu national si a aliatilor nostri.
