Site icon POLITICIENII ROMANI

Basescu la Washington, intalnirea cu Obama

Delegatia Romaniei deplasata in Statele Unite s-a intalnit la Casa Alba, marti dimineata, cu delegatia SUA condusa de vicepresedintele american Joe Biden. La discutiile care au avut loc si care s-au axat pe problemele strategice de securitate, au participat presedintele Traian Basescu si vicepresedintele american. Cele doua delegatii au stabilit coordonatele Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI si sub orientarea caruia se vor dezvolta numeroase proiecte NATO, in special de natura structurala, cum ar fi baza strategiga de la Deveselu – Jud. Olt, Kogalniceanu – Constanta si Timisoara – Timis.

 

Traian Basescu si Barack Obama, intalnirea de la Casa Alba

In timpul discutiilor din plen, in sala a intrat  si presedintele Barack Obama. Dupa strangerile de mana, Obama a participat cateva minute la negocieri, apoi l-a invitat pe Traian Basescu in Biroul Oval. Intre cei doi sefi de stat a avut loc o discutie privata care a durat circa 30 de minute. Apoi, in Biroul Oval a intrat vicepresedintele Joe Biden. Dupa o discutie in trei, presedintele Basescu a revenit in plen. Ulterior, vicepresedintele Joe Biden l-a invitat  pe Basescu in biroul sau pentru o discutie privata, care a durat jumatate de ora.

Traian Basescu si-a continuat vizita la Washington iar miercuri, in jurul orei 12 de la Bucuresti, fiind asteptata reintorcerea presedintelui in tara.

@ Matei DONEA – 13 Septembrie 2011

Exit mobile version