Site icon POLITICIENII ROMANI

Aderarea la Spatiul Schengen trebuie sa evite unele conditii defavorabile noua, subliniaza Marius Damian

Deputatul Marius Damian despre integrarea Schengen

Deputatul PSD Marius Damian ne-a transmis o serie de opinii ale domniei sale pe marginea posibilei aderari la Spatiul Schengen a Romaniei si Bulgariei, imediat cu inceperea anului viitor, domnia sa subliniind pe buna dreptate ca “accederea noastra in zona europeana de liber schimb este un deziderat pe care il urmarim de aproape doua decenii”, ne-a mentionat deputatul carasan.

Integrarea in Spatiul Schengen, precum si in sistemul monedei unice europene (Euro) constituie pentru Romania doua obiective extrem de importante din care vor rezulta beneficii economice si un progres social incomparabil cu alte evolutii. Aderarea la Zona Euro este o tinta inca indepartata dar conditiile tehnice de securitate pe care statul trebuie sa le indeplineasca pentru securitatea comunitara sunt realizate de foarte mult timp, lipsind doar decizia politica din partea unor state, asa cum este Olanda.

“Chiar daca pare inca un obiectiv greu de atins din cauza motivelor politicem posibila aderare a Romaniei la Spatiul Schengen se va face in conditii defavorabile pentru noi, intregul proces trebuind sa tina cont de legislatia noastra si nu de dorintele unora sau a altora, subliniaza deputatul Marius Damian dupa vizita premierului olandez Mark Rutte si in preajma intalnirii ministrilor de interne si justitie (JAI) ce se va desfasura luna viitoare, practic s-a incercat chiar ofertarea Olandei cu achizitionarea a doua nave multirol de interventie la calamitati si marginalizarea portului Constanta in favoarea celor olandeze, dupa cum semnala in mai multe randuri presa romaneasca”.

Acordurile europene semnate de statele Schengen dar si cele componente in Uniunea Europeana acordau dreptul Romaniei de intrare in spatiul de libera circulatie aproape imediat dupa integrarea in UE dar, asa cum a subliniat mass-media chiar la nivel european, acest lucru nu s-a facut datorita opozitiei unor state printre care s-a aflat Olanda. Pretextele invocate au fost puerile in majoritatea cazurilor, realitatea subliniata in presa fiind concurenta pe care o va face portul Constanta celui din Rotterdam.

Acestea sunt intrebari esentiale venite din partea deputatului PSD Marius Damian si care trebuie sa capete raspuns din partea actualului Guvern dar si a forurilor europene.

“Din fericire, privind prin prisma comunitara, ultimele evolutii politico-sociale de la nivelul continentului, a mai precizat deputatul carasan, se pare ca vor conduce la schimbarea vechilor opinii privind accederea Romaniei si Bulgariei in Spatiul Schengen dar raman alte intrebari si suspiciuni pe care jurnalistiinostri si o parte dintre cei europeni le-au subliniat”, si-a incheiat deputatul PSD Marius Damian discursul.

© Matei DONEA – 13 Octombrie 2022

Exit mobile version