POLITICIENII ROMANI
Constitutia garanteaza libertatea exprimarii

Invatamantul trebuie sa revina la normalitate, spune deputatul PSD Marius Damian

Un an important pentru educatia romaneasca

Noua sesiune parlamentara si inceperea anului scolar i-a prilejuit deputatului Marius Damian ocazia de a-si prezenta opiniile de la tribuna Camerei Deputatilor, militand inca o data pentru o stare de normalitate in educatia romaneasca, adresand cele mai sincere urari de succes pentru elevii, studentii si cadrele didactice.

“La inceputul acestei sesiuni parlamentare, a subliniat deputatul PSD Marius Damian, vreau sa sa profit de ocazie pentru a ma adresa in primul rand tuturor elevilor si cadrelor didactice care incepand cu 5 septembrie au revenit din vacanta de vara, dar si celor mai mici care au ajuns pentru prima oara in bancile scolilor”.

“Doresc sa le urez in special elevilor un an scolar cat mai eficient, le-a transmis deputatul de Caras-Severin, le doresc sa invete cat mai multe si sa nu lipseasca de la cursuri, fiindca dreptul la educatie este extrem de important pentru dezvoltarea lor si implicit a intregii societati, mai ales dupa cei doi ani de pandemie in care educatia a avut de suferit. Dintre toate tarile din Europa, copiii romani au mers cel mai putin fizic la scoala, ceea ce a condus la un dezastru in educatie, peste 65.000 de elevi au abandonat scoala, unul dintre motive fiind si faptul ca nu beneficiau de resursele necesare pentru participarea la orele online”.

Trebuie sa ne asiguram ca dreptul la educatie nu va mai fi niciodata incalcat, iar nici unui copil sa nu ii poata fi restrictionat in nici un fel accesul la educatie. Orele trebuie sa se desfasoare cu prezenta fizica astfel incat copiii sa beneficieze de disciplina unui program scolar, de nevoia de socializare, de a invata sa gestioneze atat bucuria unui succes scolar, cat si dezamagirea unei nereusite, dar si de experientele scolare si sociale care vor avea o importanta majora in dezvoltarea lor.

“In aceasta sesiune parlamentara, alaturi de colegii mei din Comisiile de Invatamant ale Parlamentului, vom avea o sarcina importanta, dezbaterea si votul asupra legilor educatiei, care trebuie sa fie in favoarea si in beneficiul elevilor si studentilor, atat in ce priveste invatamantul preuniversitar, cat si cel superior. O educatie de calitate pentru toti este obiectivul care trebuie realizat prin solutii concrete si prin implicarea tuturor partilor!

Vad viitorul in copiii nostrii, dar viitorul trebuie cladit cu grija pentru ei si le doresc un an scolar plin de incredere si plin de realizari le doresc tuturor!”, a incheiat deputatul PSD Marius Damian.

© Matei DONEA – 8 Sptembrie 2022

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

RO: Folosim "cookie" pentru ca Uniunea Europeana isi manifesta prostia prin orice mijloace. Oricum, noi credem in libertatea internetului, utilizarea sa responsabila si din acest motiv nu simtim nevoia sa enervam inutil oamenii. Pentru viitor, la urmatoarele alegeri Euro-Parlamentare, va recomandam sa ganditi mult mai mult cu propriul vostru cap. Utilizam cookie-uri pentru a fi siguri ca va oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de acesta situatie.
Pentru mai multe informatii va invitam in pagina "Privacy Policy"...
EN: We use "cookies" because the European Union expresses stupidity by any of means. However, we believe in the freedom of the Internet, use his with responsibility and don't feel the need to disturb people unnecessarily. For the future, to the next European Parliamentary Elections, we should think much more with our own head. We use cookies to ENSURE That we Provide the best experience on our website. If you continue to use our site you will must to accept this situation.
For more information, please visit the "Privacy Policy" page ...

Close