POLITICIENII ROMANI
Constitutia garanteaza libertatea exprimarii

Opozitia mai bine tacea…

Premierul Marii Britanii a spus NU noului acord de guvernanta fiscala al Uniunii Europene dupa ce, in prealabil, s-a consultat cu coalitia de guvernare de la Londra. Chiar si asa a iesit urat.

In coalitia dintre conservatori si democrat-liberali sar acum scantei – primii sunt bucurosi de perspectiva desprinderii totale a Marii Britanii de UE, in timp ce ultimii cred mai degraba ca votul negativ risca sa marginalizeze si sa izoleze si mai mult Regatul Unit.

La noi e fix pe dos. Daca in Marea Britanie, locul unde s-a nascut parlamentarismul si democratia europeana, dezbaterile inca se poarta chiar si dupa ce a fost luata o decizie in urma unei consultari, in Romania nu au existat discutii inainte ca decizia sa fie luata de un singur om.

Traian Basescu a plecat la Marsilia, la Congresul PPE, si mai apoi la Bruxelles, fara sa fi avut sustinerea vreunei majoritati parlamentare ori a coalitiei de guvernare. Si ca atare tot ce le ramane de facut partidelor noastre este sa ia de buna “bomba” pe care presedintele le-a pus-o in brate.

 Acum, Traian Basescu prezinta implicarea Romaniei in acord ca un dat, un succes propriu si o oferta de nerefuzat careia partidele nu au decat sa-i dea cu piciorul. Si pentru a le baga mai bine si mai repede in cap cat de important este ca ele toate sa cada de acord asupra modificarilor din Constitutie si sa sustina acordul in Parlament, a anuntat inca de la Bruxelles ca le cheama la discutii la Cotroceni. Vorba aceea – am facut cum am crezut eu ca e mai bine, acum sa va explic si voua sa intelegeti.

Pentru ca doar Marea Britanie nu face parte din acordul de fiscalitate unica a UE, acum, a spune ca te opui planului de austeritate generala a Europei frizeaza nebunia si nu are cum sa fie taxata decat ca un act de iresponsabilitate crasa. Nu se mai pomeneste nimic nici macar despre indeciziile Ungariei, Cehiei, Suediei sau Olandei. Toata lumea canta si danseaza de bucurie pentru ca a scapat de o mare parte din responsabilitatea propriilor decizii de guvernare in viitor.

Si stiti cum e in astfel de cazuri – la rau e vina UE, la bine e doar meritul guvernantilor locali.

Si aici ar fi trebuit sa intervina partidele din Romania. Coalitia de guvernare a tacut chitic, recitand tamp o singura poezie – “Europa face acum ceea ce noi am facut inca de la taierile din 2010”. O nerozie fara seaman, dar care prinde la cei care nu stiu mare lucru despre ce se intampla cu adevarat in Europa.

Cand sa privim spre partidele din Opozitie, ce sa vezi?! In prima faza, o mutenie generala. Ca si cum resimteau pana-n maduva oaselor “lovitura” lui Traian Basescu. Si era o lovitura, pentru ca ea a fost astfel privita.

Opozitia nu a stiut ce sa articuleze cu rost pentru ca nu era nimic de criticat, mai putin intreaga lucratura in sine. Chiar si asa, Varujan Vosganian, primul care a luat cuvantul, a avut de departe si cea mai rationala pozitie – “tatucul” Basescu sa se abtina a mai chema partidele la Cotroceni doar pentru a le informa. Sa lase pe fiecare sa isi faca treaba – “partidele sa dialogheze, Parlamentul sa voteze si Guvernul sa aplice”. Iar presedintele sa intervina doar cand acestea nu se inteleg. Nu exista nimic mai democratic de atat, nimic mai bun descoperit in intreaga istorie a civilizatiei.

La noi, insa, totul a fost pe dos. Si culmea, ca si cum Vosganian nu ar face parte din USL sau din Opozitie, a iesit si domnul Victor Ponta sa strice ce mai era de stricat. Sa ne spuna ca e de acord cu acordul si ca abia asteapta sa se prelinga spre Cotroceni la consultari pentru a negocia schimbarea Constitutiei, sperand sa obtina astfel un Guvern de tehnocrati si alegeri anticipate.

Pana si Adrian Nastase a inteles mai repede despre ce este vorba si a fost cel care l-a trezit primul pe Traian Basescu din visul de a schimba Constitutia pentru ceva atat de “putin” important.

Presedintele a recunoscut apoi ca nu trebuie schimbata Constitutia pentru a ratifica acordul, insa a avut toata munitia pentru a ironiza inca o data pozitia USL. In ritmul asta, nici macar nu mai e nevoie sa o critice cineva, se desfiinteaza singura in timp.

SURSA: Ziare.com

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

RO: Folosim "cookie" pentru ca Uniunea Europeana isi manifesta prostia prin orice mijloace. Oricum, noi credem in libertatea internetului, utilizarea sa responsabila si din acest motiv nu simtim nevoia sa enervam inutil oamenii. Pentru viitor, la urmatoarele alegeri Euro-Parlamentare, va recomandam sa ganditi mult mai mult cu propriul vostru cap. Utilizam cookie-uri pentru a fi siguri ca va oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de acesta situatie.
Pentru mai multe informatii va invitam in pagina "Privacy Policy"...
EN: We use "cookies" because the European Union expresses stupidity by any of means. However, we believe in the freedom of the Internet, use his with responsibility and don't feel the need to disturb people unnecessarily. For the future, to the next European Parliamentary Elections, we should think much more with our own head. We use cookies to ENSURE That we Provide the best experience on our website. If you continue to use our site you will must to accept this situation.
For more information, please visit the "Privacy Policy" page ...

Close