POLITICIENII ROMANI
Constitutia garanteaza libertatea exprimarii

Astept sa fiu contrazis

Romania e, in multe privinte, o alcatuire paradoxala. De aceea e greu sistematizabila, de aceea e greu de guvernat. Reusim lucruri care, in mod normal, nu merg impreuna. Reusim de pilda, constatase deja Titu Maiorescu, sa producem forme, pentru care ne lipseste cu totul fondul. Asa ceva nu e la indemana oricui. Si ceea ce e spectaculos e ca, una peste alta, tara functioneaza, asa paradoxala, improbabila cum este! Sa dam cateva exemple:

Una dintre neobisnuitele noastre reusite este sa avem un coeficient imens de poluare (in aer, in apa si pe pamant), fara sa avem o mare industrie. Industria noastra este sublima, dar imperceptibila altfel decat prin cantitatea de toxine pe care o emana. Ne otravim, asadar, fara otrava sau, mai exact, obtinem otrava din te miri ce.

Andrei Plesu

O alta reusita paradoxala: avem medici foarte buni si spitale foarte proaste.. E inexplicabil cum poti avea medici de calibru, cand mai tuturor le lipseste instrumentarul necesar pentru a-si face meseria onorabil. Si totusi si-o fac. Medicul te salveaza, “sistemul” te omoara.

Alt miracol: avem o mare concentrare de “atractii turistice” si n-avem turism. Turismul n-ar da rezultate la noi decat daca s-ar generaliza un mod de teleportare a turistilor, asa incat ei sa ajunga in fata frumusetilor patriei fara sa aiba nevoie de drumuri, de hoteluri si de servicii in general. Paradox colateral: suntem ospitalieri, dar umflam grosolan nota de plata, pe baza ideii ca “strainul” trebuie jumulit.

Mai departe: ne laudam cu elevi eminenti, foarte bine calificati la felurite olimpiade internationale, dar stim cu totii ca invatamantul autohton e in criza, ca profesorii s-au descalificat, ca scolile sunt delabrate si salariile sunt mici.

Avem traditii agrare incontestabile, pamant fertil, mana de lucru, dar nu prea mai avem agricultura: mancam paine turceasca, fructe si legume comunitare, iar carne si produse din carne importam din toata lumea.

Suntem saraci, dar am umplut Bucurestiul de automobile pretentioase, carciumile sunt pline, calatorii romani se inghesuie prin avioane trans-europene si trans-atlantice cu bagaje de apocalipsa.

Suntem patrioti, dar n-avem patriotism: adica nu ne preocupa gradinaritul limbii stramosesti, viitorul imediat si concret al tarii, istoria ei, monumentele ei, institutiile ei. Avem la chefuri romantioase suspinuri nationale, dar primul gand cand ne amintim de tarisoara e s-o delapidam.

Pe masura ce avem elite mai putine, dezvoltam fata de ele un dispret tot mai mare.

Avem somaj, dar muncim la negru, n-avem bani, dar ne descurcam, suntem crestini, dar la cate un hram sau la cate o sarbatoare ortodoxa ne imbulzim, ne ocaram si vociferam ca o hoarda fara istorie si fara credinta.

Orice analiza a Romaniei contemporane (sau eterne?) se blocheaza, la un moment dat, in paradoxuri asemanatoare. Inventarul lor pare infinit.

In rezumat, s-ar spune ca ori avem evolutii interminabile, care nu culmineaza niciodata intr-un scop atins, ori avem impliniri care nu se justifica prin nici o evolutie. Ori drum fara tinta, ori tinta fara drum. Cresterea organica, cu rezultat constient si = previzibil, continuitatea, consecventa, organizarea, tenacitatea iata virtutile care ne lipsesc. Dar ne descurcam noi si fara…

De la Andrei Plesu citire :

Nici in strainatate nu e totul perfect. Nici vorba. In Franta disciplina rutiera e sleampata, infinit mai rea decat in Germania; portofelul iti poate fi furat oriunde pe glob; smecheri si obraznici se gasesc pretutindeni; surpriza restaurantului scump si prost e mereu posibila; unele locuri sunt murdare; blocuri dizgratioase s-au construit, mai ales in anii ’60, peste tot; companiile aeriene occidentale ofera servicii mediocre, provoaca intarzieri, nu te scutesc, la o adica, de pierderea bagajelor.

Pe scurt, oriunde te-ai afla, poti intalni numeroase prilejuri de indispozitie.

La noi e altfel. Neregulile, inconfortul, arbitrarul, lipsa de educatie, nesimtirea, ilegalitatea, aproximatia, ma rog, toata ornamentica “milenara” a tarisoarei ilustreaza o traditie durabila.

Nu e vorba de accidente, de “din cand in cand”-uri tolerabile, inerente, compensate de un fundal general agreabil.

Fundalul a ocupat avanscena. Si e esentialmente neplacut. E muschiulos, vital, indestructibil. Turcii vin si pleaca, fanariotii vin si pleaca, rusii vin si pleaca, comunistii vin si pleaca. Noi rezistam falos, fudul, chefliu si darz. Dam vina pe ei, pe toti, si ne vedem de treaba.

NATO incearca sa ne organizeze, UE incearca sa ne domesticeasca. Degeaba. Apa trece, pietrele raman, avem sapte vieti in pieptul de arama, romanul nu piere. Nu moare si nu se transforma. Se adapteaza. Se descurca.

Tine cu dintii de specificul lui national. Si tocmai de aceea, sunt pesimist. Cred ca nu ne vom schimba niciodata. Vom continua sa stam in calea tuturor binefacerilor si noroacelor, fara sa luam decat caimacul de prima instanta.

In rest, vom dospi, somnolenti, in dulcele bors autohton, cu mici accese de enervare tandra…

Strazile vor ramane mereu betege, pline de gropi si asfaltate cu gumilastic, autostrazile, daca vor exista, vor fi niste santiere perpetue, soferii “profesionisti sau amatori” vor conduce bezmetic, isteric, mitocaneste.

Isi vor parca masinile in poarta ta, in curtea ta, in sufletul tau si, daca protestezi, te vor injura exterminator sau vor zambi suveran, de la inaltimea limuzinei proprii. Justitia va fi mereu o loterie, ziarele vor evita orice urma de decenta si de noblete. Limba se va strica zi de zi, televiziunile vor atinge culmi de manipulare si trivialitate. Laura Andresan e doar inceputul. Oricine va putea striga in piata publica orice despre oricine. “Relatiile”, pilele, bacsisul vor fi la fel de greu de inlaturat ca si cainii vagabonzi, politicienii vor perora obscen despre patrie si se vor gandi strict la gastile de partid si la conturile personale.

Toate scursurile vor ajunge vedete, toti derbedeii vor deveni campioni ai dreptatii. Vom fi sufocati de proasta crestere, de incultura, de muzica proasta si de fast-food. Prostia va avea bani, iar nepriceperea va avea putere. Aerul se va umple de invidie, ura si bascalie. Comunismul va reinvia, roz si cochet, cu sprijinul unor baietei de bani (si idei) gata, semidocti si trendy, netraiti, iresponsabili, grabiti sa gaseasca inainte de a cauta. In schimb, icoanele vor fi evacuate din viata publica, in numele unei libertati de constiinta care nu stie inca nici ce e libertatea, nici ce e constiinta.

Manelele se vor multiplica, urbanistica va intra in colaps, vom avansa trudnic printre ragete si scuipaturi. Si vom vota, o data la patru ani, in functie de clubul sportiv care ne place.

Cum vedeti, sunt pesimist. Ba pot, pentru ca sa spun, ca sunt apocaliptic.

Totul a inceput cand, intors la Bucuresti dupa o vacanta agitata pe alte meleaguri, am constatat doua lucruri: mai intai ca e mai cald decat in restul Europei, mai cald decat la Mediterana si apoi ca singura scara rulanta care urca de la autobuze la ghiseele de control-pasapoarte nu functioneaza. Am urcat gafaind, cu mireasma patriei in nari.

Sunt prea pesimist? Sa dea Dumnezeu! De-abia astept sa fiu contrazis.

Andrei Plesu – Decembrie 2012

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.

13 Comments
  1. BONOM says

    DUREROS DE ADEVARAT SI DE ACTUALITATE ACEST ARTICOL.
    E CLAR,TRAIM ETAPA DE “DEMOCRATIE A SMECHERULUI”….

  2. EQUILIBRATOR says

    EXTRAORDINARE EXPRESII:
    “PROSTIA VA AVEA BANI IAR NEPRICEPEREA VA AVEA PUTERE”,
    SAU “TOTI DERBEDEII VOR AJUNGE CAMPIONI AI DREPTATII”,
    “FUNDALUL A OCUPAT AVANSCENA”

  3. alinutza says

    Mai putine vorbe si mai multe fapte(BUNE)

    1. nadcrusher says

      Asta e un fel de “sindrom Caracal”,…
      Adica,hai sa ingradim nu doar ce fac ci si ceea ce spun (BINE) unii.
      Nu ajunge faptul ca acum ca sa faci ceva trebuie sa ai acordul tuturor,
      la toate nivelele,de la primar,presedinte consiliu judetean,ministru,etc (depinde pe ce scara sau la ce nivel vrei sa faci ceva), ca mai trebuie si daca spui ceva,mai ales critic,sa fii apostrofat (cu “intelepciune si sadism”),gen comentariul asta.
      La urma urmei,nici nu se stiu faptele (BUNE),facute de multi din cei ce scriu aici,dar probabil,se doreste sa nici nu mai scriem.
      Iar singurele fapte(BUNE) pe care le vom putea face,vor fi acelea de a le da cate un leu,doi lei la cei de pe la colturi in centru,ca nici la caini sa le dai ceva
      “nu mai e voie”.
      E caragialesc,….Bravos natiune,halal sa-ti fie,…..

      1. BONOM says

        Si eu am sesizat o nota de “apostrofare ironica,ce se vrea inteleapta”.
        Ce e pacat insa,ca aceste “ironii ce se vor nevinovate,dar au o nota de sadism”,
        sunt indreptate spre o directie gresita (sper sa nu fie “dirijate”).
        Si ce este mai dureros,este ca in orasul nostru,s-au inmultit nu numai cainii vagabonzi,(au aparut si de rasa,labradori,terrieri,),dar si cei care cersesc pe la colturi,de la varstnici la copii.

        1. alinutza says

          nici vorba de ironie,nici macar un pretins iz de intelepciune
          e doar parere personala si atat
          cum sa-l contrazici pe A.Plesu?nici vorba,doar traim cu totii in aceeasi mizerie morala…dar,parca ne victimizam prea mult
          cati dintre noi privindu-se in oglinda pot spune ca e bine ceea ce fac,ca nu duc compromisul existential pana la limita la care sa contribuie la mizeria in care ne scaldam? pentru cati dintre noi cuvantul MORALITATE nu e decat un cliseu, dezvoltat in discutii lungi,la o tigara eventual?…oameni buni,atitudinea face diferenta,iar faptele vorbesc…
          nimic nou sub soare
          astept sa fiu contrazis!

          1. NADCRUSHER says

            Ascensiunea lichelelor este posibila pentru ca majoritatea romanilor colaboreaza,ii/le voteaza si chiar tolereaza IMORALITATEA acestora.
            Iar daca incercam sa luam cat de cat o atitudine,nu inseamna ca ne victimizam prea mult.Din contra,riscam sa fim apostrofati.
            E pacat ca fiecare-si spune parerea doar in general despre moralitate,cand in chiar micul nostru orasel,lichelele isi fac de cap in continuare iar imoralitatea parca prinde aripi.
            Un mic exemplu sugestiv:nu mai poti parca in fata la “Profi” din cauza
            masinilor expuse spre vanzare.Si sa nu care cumva sa spui ceva ca mai multe “fete palide”(care s-or crede interlopi) te si contreaza,dupa ce te-au masurat din priviri de parca ai fi un extraterestru.
            Deci aici,nu e numai lipsa bunului simt si a disciplinei cetatenesti,
            e chiar lipsa ordinii publice (unde mai pui ca au inceput unii sa intre prin casele oamenilor la furat).Si astea sunt “fapte” nu vorbe.
            Semnalul de alarma e tras.Noi ceilalti ce facem?
            Va spun eu,toti stau impasibili,cugeta si vor da vina pe politie.

  4. alinutza says

    Citesc opinii,pareri, si, ca de obicei, ceilalti sunt rai, problema e la altii ,nu la noi
    Specific uman, barna din ochii nostri…nu exista…
    FIECARE dintre noi e vinovat de dezastrul in care ne aflam
    cine se crede cinstit sa arunce primul piatra…
    e adevarat,politicienii prezenti si trecuti sunt cei care ar trebui sa-si asume RAUL facut, doar ei impart <>, dar asta ar fi un semn de intelepciune…de unde, daca nu e deloc?!

    dar, mai jos, noi ce facem, ii votam in functie de interese, simpatii mai mult sau mai putin ortodoxe, apoi ne victimizam, dar continuam sa ne complacem prin ceea ce facem la dezastrul actual…
    cumplit, ca parinte, niciun orizont de asteptare ptr. fiul meu, licean fiind…
    domnilor, suntem intr-o situatie fara iesire
    adevarata schimbare vine din interior, dar nu se doreste acest lucru
    ESTE FOARTE CLAR, NIMENI NU DORESTE SCHIMBAREA REALA
    RUSINOS,cu atatia oameni inteligenti in jur…

    1. BONOM says

      Eeeei “alinutza”,….cine e pesimist/a acum????

  5. nadcrusher says

    Cu tot respectul pentru modul frumos in care scrie “alinutza”,(care denota si intelepciune si ceva bagaj de cultura generala,deloc neglijabil,SINCERE FELICITARI!!) SI CU SCUZELE DE RIGOARE,
    vreau sa o contrazic din 2 puncte de vedere:
    1)FOARTE MULTI DORESC SCHIMBAREA REALA ,DAR NU AU PARGHIILE,METODELE SI POSIBILITATILE NECESARE,PENTRU CA NU PREA MAI SUNT DISPONIBILE-PARCA TOTUL E CONFISCAT-MAI RAU CA IN COMUNISM
    (vorba proverbului:”cand un nebun arunca piatra-n lac,o mie de oameni destepti n-o pot scoate”).
    2)ADEVARATA SCHIMBARE A ROMANIEI,POATE VENI NUMAI CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU!!! NOI SINGURI,NU O SA PUTEM FACE ASTA NICIODATA,MAI ALES CA SINT TOT MAI MULTI OAMENI DEPARTATI DE DUMNEZEU,CU TOATE CA POPULEAZA TOATE BISERICILE (DIN TOATE CULTELE),LA GREU.

  6. BONOM says

    Esenta este SUBLINIATA IN 3 EXPRESII,exact ce a sesizat FOARTE BINE EQUILIBRATOR:
    “PROSTIA VA AVEA BANI,IAR NEPRICEPEREA VA AVEA PUTERE”,
    “TOTI DERBEDEII VOR AJUNGE CAMPIONI AI DREPTATII”,
    “FUNDALUL VA OCUPA AVANSCENA”.
    Si atunci,dragii mei si draga “alinutza”ce mai pot face oamenii inteligenti,(care,se subintelege ca mai au si bun simt???).Nimic,va spun eu,eventual vorbe,spuse sau scrise,care eventual vor fi contestate de altii,….
    Luati un alt exemplu: liceul din oras,..poate cineva sa spuna sau sa propuna ceva, nu mai vorbesc de a face ceva, daca nu este de acord ”rozi”?
    La sc.gen.1 am inteles ca profesorii nu mai au nici scaune in cancelarie,dar acolo totul este in “roz” de la “rozi”….
    In ultima sedinta de consiliu local,un consilier,dl.Traian Barbu,(toata stima),
    “a indraznit” sa-i faca mica observatie ca “nu poate face ce vrea in acest oras”,
    la care coana rozi ar fi dat cu pumnul in masa si a spus ca “demonstreaza ca poate”,…si a dat telefon din sedinta la sotul ei “parvenit”,(expresia ii apartine coanei),ca trebuie sa rezolve problema,./…..
    mai departe,….”NO COMMENT”,….sau,vorba lui nadcrusher,exemplul ala cu
    proverbul cu cine arunca piatra-n lac,….deci fratilor,e cam JALE,…..

  7. NADCRUSHER says

    IRONIA SOARTEI?….SAU MAI BINE ZIS A ISTORIEI!!!
    SI SUNA…FOARTE CUNOSCUT CITATUL!!!!!
    “Copii din ziua de azi iubesc luxul.Nu au maniere,dispretuiesc autoritatea si dovedesc lipsa de respect fata de batrini.Nu se mai ridica in picioare cind oamenii in virsta intra in incapere.Isi contrazic parintii,maninca in graba delicatesele la masa,stau picior peste picior si sint tirani cu profesorii.
    Tinerii din ziua de azi nu se gindesc decit la ei insisi.Nu au pic de respect pentru
    parinti sau poersoane in virsta.Vorbesc ca si cum ei isisi ar sti totul si ceea ce noi consideram intelepciune este lipsit de relevanta pentru ei.
    Cit despre fete,sint directe,lipsite de modestie si nefeminate in limbaj,comportament si imbracaminte.”

    (SOCRATE (470 i.Hr.-7mai 399 i.Hr))
    Au trecut 2400 de ani,……

    PUTINI STIU INSA CA,ATUNCI CIND SOCRATE SPUNEA ASTA,
    ATENA TOCMAI SE PRABUSISE DEJA DIN CAUZA ACESTEI REALITATI SOCIALE DECADENTE,MOLESITA DE BUNASTARE,PIERDUSE TOATE RAZBOAIELE SI ERA RUINATA.
    CIND SOCRATE LE-A PUS IN FATA ACEASTA OGLINDA,…..
    SOLUTIA IMEDIATA A FOST…….CONDAMNAREA LUI LA SURGHIUN SAU SINUCIDERE.!!!!

    Filosoful grec SOCRATE,care a platit cu viata pentru invatatura si activitatea sa neconformista,A FOST ACHITAT in 2012,intr-un proces rejudecat,
    simbolic, in Grecia,fiind reprezentat de zece avocati si aparatori
    ai drepturilor omului,rejudecarea procesului fiind organizata de Fundatia Onassis.

    Concluzii?????
    PUNCT

  8. EQUILIBRATOR says

    “Foarte multi oameni sunt in viata doar ca e ilegal sa-i impusti” Mark Twain
    “Ajuta pe cineva care are probleme si isi va aminti de tine cand va avea probleme din nou” Ernst Hemingway
    “Iarta-l pe cel care ti-a facut rau,dar retine-i nenorocitului numele” Jack London.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

RO: Folosim "cookie" pentru ca Uniunea Europeana isi manifesta prostia prin orice mijloace. Oricum, noi credem in libertatea internetului, utilizarea sa responsabila si din acest motiv nu simtim nevoia sa enervam inutil oamenii. Pentru viitor, la urmatoarele alegeri Euro-Parlamentare, va recomandam sa ganditi mult mai mult cu propriul vostru cap. Utilizam cookie-uri pentru a fi siguri ca va oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de acesta situatie.
Pentru mai multe informatii va invitam in pagina "Privacy Policy"...
EN: We use "cookies" because the European Union expresses stupidity by any of means. However, we believe in the freedom of the Internet, use his with responsibility and don't feel the need to disturb people unnecessarily. For the future, to the next European Parliamentary Elections, we should think much more with our own head. We use cookies to ENSURE That we Provide the best experience on our website. If you continue to use our site you will must to accept this situation.
For more information, please visit the "Privacy Policy" page ...

Close