Astept sa fiu contrazis

Romania e, in multe privinte, o alcatuire paradoxala. De aceea e greu sistematizabila, de aceea e greu de guvernat. Reusim lucruri care, in mod normal, nu merg impreuna. Reusim de pilda, constatase deja Titu Maiorescu, sa producem forme, pentru care ne lipseste cu totul fondul. Asa ceva nu e la indemana oricui. Si ceea ce e spectaculos e ca, una peste alta, tara functioneaza, asa paradoxala, improbabila cum este! Sa dam cateva exemple:

Una dintre neobisnuitele noastre reusite este sa avem un coeficient imens de poluare (in aer, in apa si pe pamant), fara sa avem o mare industrie. Industria noastra este sublima, dar imperceptibila altfel decat prin cantitatea de toxine pe care o emana. Ne otravim, asadar, fara otrava sau, mai exact, obtinem otrava din te miri ce.

O alta reusita paradoxala: avem medici foarte buni si spitale foarte proaste.. E inexplicabil cum poti avea medici de calibru, cand mai tuturor le lipseste instrumentarul necesar pentru a-si face meseria onorabil. Si totusi si-o fac. Medicul te salveaza, “sistemul” te omoara.

Alt miracol: avem o mare concentrare de “atractii turistice” si n-avem turism. Turismul n-ar da rezultate la noi decat daca s-ar generaliza un mod de teleportare a turistilor, asa incat ei sa ajunga in fata frumusetilor patriei fara sa aiba nevoie de drumuri, de hoteluri si de servicii in general. Paradox colateral: suntem ospitalieri, dar umflam grosolan nota de plata, pe baza ideii ca “strainul” trebuie jumulit.

Mai departe: ne laudam cu elevi eminenti, foarte bine calificati la felurite olimpiade internationale, dar stim cu totii ca invatamantul autohton e in criza, ca profesorii s-au descalificat, ca scolile sunt delabrate si salariile sunt mici.

Avem traditii agrare incontestabile, pamant fertil, mana de lucru, dar nu prea mai avem agricultura: mancam paine turceasca, fructe si legume comunitare, iar carne si produse din carne importam din toata lumea.

Suntem saraci, dar am umplut Bucurestiul de automobile pretentioase, carciumile sunt pline, calatorii romani se inghesuie prin avioane trans-europene si trans-atlantice cu bagaje de apocalipsa.

Suntem patrioti, dar n-avem patriotism: adica nu ne preocupa gradinaritul limbii stramosesti, viitorul imediat si concret al tarii, istoria ei, monumentele ei, institutiile ei. Avem la chefuri romantioase suspinuri nationale, dar primul gand cand ne amintim de tarisoara e s-o delapidam.

Pe masura ce avem elite mai putine, dezvoltam fata de ele un dispret tot mai mare.

Avem somaj, dar muncim la negru, n-avem bani, dar ne descurcam, suntem crestini, dar la cate un hram sau la cate o sarbatoare ortodoxa ne imbulzim, ne ocaram si vociferam ca o hoarda fara istorie si fara credinta.

Orice analiza a Romaniei contemporane (sau eterne?) se blocheaza, la un moment dat, in paradoxuri asemanatoare. Inventarul lor pare infinit.

In rezumat, s-ar spune ca ori avem evolutii interminabile, care nu culmineaza niciodata intr-un scop atins, ori avem impliniri care nu se justifica prin nici o evolutie. Ori drum fara tinta, ori tinta fara drum. Cresterea organica, cu rezultat constient si = previzibil, continuitatea, consecventa, organizarea, tenacitatea iata virtutile care ne lipsesc. Dar ne descurcam noi si fara…

De la Andrei Plesu citire :

Nici in strainatate nu e totul perfect. Nici vorba. In Franta disciplina rutiera e sleampata, infinit mai rea decat in Germania; portofelul iti poate fi furat oriunde pe glob; smecheri si obraznici se gasesc pretutindeni; surpriza restaurantului scump si prost e mereu posibila; unele locuri sunt murdare; blocuri dizgratioase s-au construit, mai ales in anii ’60, peste tot; companiile aeriene occidentale ofera servicii mediocre, provoaca intarzieri, nu te scutesc, la o adica, de pierderea bagajelor.

Pe scurt, oriunde te-ai afla, poti intalni numeroase prilejuri de indispozitie.

La noi e altfel. Neregulile, inconfortul, arbitrarul, lipsa de educatie, nesimtirea, ilegalitatea, aproximatia, ma rog, toata ornamentica “milenara” a tarisoarei ilustreaza o traditie durabila.

Nu e vorba de accidente, de “din cand in cand”-uri tolerabile, inerente, compensate de un fundal general agreabil.

Fundalul a ocupat avanscena. Si e esentialmente neplacut. E muschiulos, vital, indestructibil. Turcii vin si pleaca, fanariotii vin si pleaca, rusii vin si pleaca, comunistii vin si pleaca. Noi rezistam falos, fudul, chefliu si darz. Dam vina pe ei, pe toti, si ne vedem de treaba.

NATO incearca sa ne organizeze, UE incearca sa ne domesticeasca. Degeaba. Apa trece, pietrele raman, avem sapte vieti in pieptul de arama, romanul nu piere. Nu moare si nu se transforma. Se adapteaza. Se descurca.

Tine cu dintii de specificul lui national. Si tocmai de aceea, sunt pesimist. Cred ca nu ne vom schimba niciodata. Vom continua sa stam in calea tuturor binefacerilor si noroacelor, fara sa luam decat caimacul de prima instanta.

In rest, vom dospi, somnolenti, in dulcele bors autohton, cu mici accese de enervare tandra…

Strazile vor ramane mereu betege, pline de gropi si asfaltate cu gumilastic, autostrazile, daca vor exista, vor fi niste santiere perpetue, soferii “profesionisti sau amatori” vor conduce bezmetic, isteric, mitocaneste.

Isi vor parca masinile in poarta ta, in curtea ta, in sufletul tau si, daca protestezi, te vor injura exterminator sau vor zambi suveran, de la inaltimea limuzinei proprii. Justitia va fi mereu o loterie, ziarele vor evita orice urma de decenta si de noblete. Limba se va strica zi de zi, televiziunile vor atinge culmi de manipulare si trivialitate. Laura Andresan e doar inceputul. Oricine va putea striga in piata publica orice despre oricine. “Relatiile”, pilele, bacsisul vor fi la fel de greu de inlaturat ca si cainii vagabonzi, politicienii vor perora obscen despre patrie si se vor gandi strict la gastile de partid si la conturile personale.

Toate scursurile vor ajunge vedete, toti derbedeii vor deveni campioni ai dreptatii. Vom fi sufocati de proasta crestere, de incultura, de muzica proasta si de fast-food. Prostia va avea bani, iar nepriceperea va avea putere. Aerul se va umple de invidie, ura si bascalie. Comunismul va reinvia, roz si cochet, cu sprijinul unor baietei de bani (si idei) gata, semidocti si trendy, netraiti, iresponsabili, grabiti sa gaseasca inainte de a cauta. In schimb, icoanele vor fi evacuate din viata publica, in numele unei libertati de constiinta care nu stie inca nici ce e libertatea, nici ce e constiinta.

Manelele se vor multiplica, urbanistica va intra in colaps, vom avansa trudnic printre ragete si scuipaturi. Si vom vota, o data la patru ani, in functie de clubul sportiv care ne place.

Cum vedeti, sunt pesimist. Ba pot, pentru ca sa spun, ca sunt apocaliptic.

Totul a inceput cand, intors la Bucuresti dupa o vacanta agitata pe alte meleaguri, am constatat doua lucruri: mai intai ca e mai cald decat in restul Europei, mai cald decat la Mediterana si apoi ca singura scara rulanta care urca de la autobuze la ghiseele de control-pasapoarte nu functioneaza. Am urcat gafaind, cu mireasma patriei in nari.

Sunt prea pesimist? Sa dea Dumnezeu! De-abia astept sa fiu contrazis.

Andrei Plesu – Decembrie 2012