POLITICIENII ROMANI
Constitutia garanteaza libertatea exprimarii

Octavian Ursulescu, candidatul PER în comuna Ramna

Veșnicia s-a născut la țara – Lucian Blaga

Octavian Ursulescu, tânărul candidat al PER pentru funcția de primar al comunei Ramna și al satelor Valeapai și Bărbosu, a arătat încă o data, dacă mai e nevoie că își iubește satul natal.

În data de 15 august, fiind hramul Bisericii Adormirea Maicii Domnului, din proprie inițiativă și cu sprijinul filialei județene PER C-S și al președintelui PER C-S Valentin Armașu, organizează un mare spectacol folcloric, intitulat sugestiv ”Și ruga tot se ține”.

În deschiderea spectacolului va fi o slujbă religioasă oficiată de parohul bisericii ortodoxe din Valeapai.

În cadrul spectacolului folcloric, artiști de seamă, al folclorului bănățean, vor evolua pe platoul din fața Căminului Cultural al localității Valeapai.

Întrebat de redacția noastră ce l-a determinat să facă acest eveniment, Octavian Ursulescu ne-a declarat:
”Înainte de a fi candidat PER pentru funcția de primar al comunei Ramna și al satelor aparținătoare, sunt fiu al satului Valeapai, m-am născut și crescut la Valeapai și sunt creștin-ortodox. Cred că hramul bisericii și tradițiile locului, trebuie păstrate cu sfințenie, iar noi urmașii părinților și bunicilor noștri, trebuie să păstrăm aceste tradiții, încercând să reamintim copiilor noștri, asa cum spunea și Lucian Blaga că ”Veșnicia s-a născut la țară”. Vreau să menționez că nu doresc să politizez acest eveniment și că prin intermediul presei, pe lângă locuitorii satului Valeapai, gazdele evenimentului, vreau să invit și ”goști” din comuna Ramna și satul Bărbosu. În încheiere vreau să mulțumesc în calitate de organizator al acestui eveniment, părintelui paroh al Bisericii din Valeapai, tuturor consătenilor mei și doamnei primar Ciurea Magdalena, pentru aprobarea acestui eveniment. ”

Pentru organizarea acestui eveniment, Octavian Ursulescu va respecta normele în vigoare impuse de autorități.

Partidul Ecologist Român – Filiala Caraș Severin, 11 August 2020

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.