POLITICIENII ROMANI
Constitutia garanteaza libertatea exprimarii

Dragi cărășeni

Capăt de drum pentru campania electorală a alegerilor locale din acest an, au fost momente tensionate și chiar unele fierbinti în câteva locuri din județ dar totul este bine atunci când se termină cu bine, tot ceea ce ne mai rămâne de făcut este să mergem duminică la vot și prin alegerea noastră să sperăm intr-un viitor mai bun pentru noi.

La fel ca mine gândește și domnul Paul-Valentin Armașu, candidat la funcția de Președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin din partea Partidului Ecologist Român – cel care prin onestitatea abordărilor sale m-a convins să-i acord votul meu, se adresează la randul său locuitorilor județului nostru într-un mesaj care pune punct campaniei sale.

Valentin Armasu, pentru consiliul judetean
Valentin Armasu, pentru consiliul judetean

”Este ultima zi în care, conform Legii, vă pot adresa ideile mele față de dezvoltarea județului. Cu tot respectul, cred că mulți dintre dumneavoastră încă mai credeți în buna credință și în poveștile celor ce nu se mai dau duși de la butoanele Caraș-Severinului. Eu am declarat și public că, cu toții sunt legați printr-o rețea ce le aduce foloase necuvenite șmecherilor aflați în funcțiile care trebuie din consiliul județean. Spoliază și își cer partea pentru fiecare ban investit în județ. Am fost direct implicat și știu despre ce vorbesc. Mai mult, am înaintat acte doveditoare organelor competente. Trecând peste aceste manifestări de lăcomie și de dorință acerbă de a fura din banul public, eu v-am propus și vă propun un alt mod de a face administrație locală. Cu cifrele la vedere, cu o transparență totală și, mai ales, cu o mare dorință de a dezvolta Caraș- Severinul. În mod normal, pe baza principiilor și legilor economice, administrative și, mai ales, cu un total respect față de mediu. Nu suntem veșnici în aceste locuri și nu ne este permis să lăsăm terenuri pârjolite în urma noastră. Ca urmare, noi, membrii Partidului Ecologist Român suntem determinați să dezvoltăm comunitatea, sub stricta respectare a mediului. Infrastructură, industrie, agricultură, turism, dezvoltarea tuturor acestea ar trebui să ne fie drept jurământ. Sunt convins că ne putem dezvolta într-un mediu curat dar și dinamic din punct de vedere al progresului economico-social. Trebuie doar să ne pese. Să ne pese de zestrea ecologică dar, obligatoriu în consonanță cu grija pentru bunăstarea locuitorilor acestor meleaguri minunate. Nu revin asupra punctelor din programul nostru pentru că, vi le-am prezentat în perioada campaniei electorale. Ceea ce vreau să rețineți este că, vrem dezvoltare, vrem dedicare totală cetățenilor județului și vrem păstrarea mediului natural în condițiile sale ancestrale. Nimic din ființșa noastră umană nu va rezista fără o aplecare plină de responsabilitate asupra naturii. Așadar, votați Partidul Ecologist Român la președinția Consiliului Județean Caraș-Severin. Sunt Valentin Armașu, candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin și vă mulțumesc că sperați la o comunitate prosperă într-un mediu sănătos.

Să ne auzim cu bine, a incheiat Paul-Valentin Armasu.

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.