POLITICIENII ROMANI
Constitutia garanteaza libertatea exprimarii

Ecologiștii atenți la cele mai finuțe făpturi, femeile

Gesturi firesti ale vietii cotidiene

Membri Partidului Ecologist Român din Caraș-Severin s-au adunat luni, 8 martie, la Reșița pentru a împărți flori și cadouri doamnelor și domnișoarelor din oraș ca semn de apreciere pentru rolul acestora în societate, marcând serbarea zilei internaționale a femeii.

Inca un deputat cinstit

Peste 500 de zambile și primule în ghiveci, alături de brăduțul ecologist, semnul electoral al PER, au făcut fericite tot atâtea mame, soții, doamne și domnișoare din oraș, acțiunea desfășurându-se până târziu în noapte.

Fie că le-au primit în fața sediului PER Caraș-Severin (de pe str Fântânilor), în parcul tricolorul, pe Bulevardul Republicii sau în parcarea Kaufland, doamnele s-au arătat impresionate de acest gest și au mulțumit membrilor PER că s-au gândit și la ele într-un moment fără încărcătura politică cum sunt cele pe care le traversăm în această perioadă, am completa noi comunicatul de presa trimis prin intermediul doamei Mihaela Florea.

Comunicat PER – 10 Martie 2021

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

RO: Folosim "cookie" pentru ca Uniunea Europeana isi manifesta prostia prin orice mijloace. Oricum, noi credem in libertatea internetului, utilizarea sa responsabila si din acest motiv nu simtim nevoia sa enervam inutil oamenii. Pentru viitor, la urmatoarele alegeri Euro-Parlamentare, va recomandam sa ganditi mult mai mult cu propriul vostru cap. Utilizam cookie-uri pentru a fi siguri ca va oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de acesta situatie.
Pentru mai multe informatii va invitam in pagina "Privacy Policy"...
EN: We use "cookies" because the European Union expresses stupidity by any of means. However, we believe in the freedom of the Internet, use his with responsibility and don't feel the need to disturb people unnecessarily. For the future, to the next European Parliamentary Elections, we should think much more with our own head. We use cookies to ENSURE That we Provide the best experience on our website. If you continue to use our site you will must to accept this situation.
For more information, please visit the "Privacy Policy" page ...

Close