Parerea ta conteaza, scrie-ne !
Sprijinim concret elevii din mediile vulnerabile, spune Marius Damian
Statul roman sprijina invatamantul romanesc, a precizat parlamentarul carasan
Deputatul PSD Marius Damian, membru in comisia permanenta pentru invatamant si educatie din Camera Deputatilor, a luat cuvantul in plen pentru a prezenta modalitatile economice prin care statul sprijina in mod concret elevii din mediile vulnerabile, prezentand categoriile de burse si alocarile bugetare ce vor fi efectuate in vederea reducerii abandonului scolar.
“Abandonul scolar si scaderea ratei de scolarizare in randul copiilor din categoriile vulnerabile sunt elemente ce trebuiesc tratate cu responsabilitate, a precizat deputatul PSD Marius Damian, pentru reducerea acestor fenomene trebuind sa fie adoptate cat mai multe masuri ce pot sa vina ca suport al elevilor si familiilor acestora”.
Tinand cont de toate datele public disponibile, conform informatiilor publicate de Institutul National de Statistica, bazate pe studiile oficiale ale Ministerului Educatiei Nationale, dar si cele europene ale EuroSTAT de la sfarsitul anilor scolari precedenti, Romania inregistreaza un abandon scolar care ne plaseaza in varful unui nedorit clasament european, peste 15% dintre tinerii cu varsta cuprinsa intre 18 si 24 de ani n-au terminat mai mult de 8 clase, rata abandonului national atingand 23 de procente din totalul elevilor.
Referindu-se la aceasta situatie, deputatul Marius Damian a subliniat ieri in Camera Deputatilor, parlamentarul prezentand o parte esentiala a masurilor luate de Guvern in favoarea elevilor: “Si in anul scolar 2023-2024, peste 400.000 de copii si elevi din medii vulnerabile vor putea beneficia de tichetele in valoare de 500 lei, bani veniti de la Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene. Cu acesti bani, vor putea fi achizitionate rechizite pentru scoala dar si haine”.
Deputatul PSD Marius Damian a prezentat, de asemenea, procedura prin care statul acorda o serie intreaga de facilitati si sprijin pentru mediul vulnerabil din invatamant: “Cererile de acordare a tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educational se pot depune pana pe data de 5 Octombrie 2023 la unitatile de invatamant, iar cei care vor putea beneficia de aceste tichete sunt:
- Copiii dezavantajati din invatamantul de stat prescolar, inscrisi in invatamantul de stat;
- Copiii dezavantajati din invatamantul de stat primar, inscrisi in invatamantul de stat primar, care indeplinesc criteriile de venit stabilite in Programul national de rechizite scolare;
- Copiii dezavantajati din invatamantul de stat gimnazial, inscrisi in invatamantul de stat gimnazial.
La acordarea acestor facilitati, trebuie tinut cont ca venitul mediu lunar pe membru de familie, realizat in luna iulie a fiecarui an, trebuie sa fie de maximum 50% din salariul de baza minim brut pe tara.
Prin toate aceste proiecte ne dorim sa investim in educatia copiilor nostri, iar rata abandonului scolar sa scada. Copiii au dreptul la educatie, iar noi avem obligatia de a face tot ce ne sta in putinta pentru a-i sprijini”, a punctat deputatul PSD.
In incheiere, Marius Damian a subliniat: “O educatie corespunzatoare este sansa oricarui copil catre un viitor mai bun”.