Parerea ta conteaza, scrie-ne !
Mai multi bani de la guvern pentru pensionari, anunta Marius Damian
Deputatul PSD prezinta alocarea unui sprijin financiar pentru cei cu venituri reduse
In discursul sau din parlament, deputatul PSD Marius Damian a vorbit ieri despre grija pe care societatea trebuie sa o arate tinerei generatii dar si respectul fata de inaintasii nostri, varstnicii reprezentand cu demnitate societatea, toate aceste motive stand la baza unei importante alocari banesti, alocare de care vor beneficia pensionarii chiar in aceasta luna.
“PSD a avut intotdeauna politici care vin in sprijinul copiilor si pensionarilor, a precizat deputatul Marius Damian de la tribuna parlamentara, astfel incat sa protejam viitorul, dar in acelasi timp sa ne respectam trecutul. Iar cum pe 1 octombrie am sarbatorit Ziua Internationala a Persoanelor Varstnice, este momentul oportun pentru anuntul Guvernului condus de premierul Marcel Ciolacu legat de cea de-a doua transa de ajutor financiar de la stat pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 lei.
Conform deciziei guvernului, a subliniat carasanul Marius Damian, in luna octombrie se acorda un ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii si beneficiarilor de drepturi prevazute de legi cu caracter special platite de casele teritoriale de pensii care au domiciliul in Romania si ale caror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei. De acest ajutor financiar vor beneficia peste 4 milioane de pensionari aflati in plata la momentul acordarii”.
Hotararea de Guvern prevede ca pensionarii cu venituri sub 1.500 lei lunar vor beneficia de suma de 500 lei, pensionarii cu venituri intre 1.501 lei si 2.000 lei vor beneficia de suma de 400 lei, iar cei cu venituri intre 2.001 si 3.000 lei vor beneficia de suma de 300 lei.
Tichetele de pensii cu ajutoarele pentru pensionari au fost tiparite, iar banii vor ajunge la beneficiri o data cu plata pensiilor, respectiv incepand cu prima jumatate a lunii octombrie 2023 iar cei ce utilizeaza un sistem de carduri, banii vor fi virati incepand cu data de 12 octombrie cand vor fi alimentate conturile cu pensiile corespunzatoare lunii in curs.
“PSD a sustinut mereu pensionarii Romaniei, fiindca acestia nu au avut o viata usoara, au nevoie de sprijinul nostru si merita respectul nostru, al tuturor!”, si-a incheiat deputatul PSD Marius Damian discursul de la tribuna parlamentara.