Parerea ta conteaza, scrie-ne !![]()

Fara primarul Felix Borcean dar cu Marius Damian, o poza cat un milion de vorbe
In Caransebes pare ca s-au despartit apele
Se spune ca o imagine face cat un milion de vorbe iar prin recenta fotografie poza a social-democratilor caraseni, putem spune ca aceasta il recomanda pe Marius Damian drept viitorul primar al municipiului Caransebes, fara sa mai tina cont de izolatul Felix Borcean, un edil ajuns al nimanui chiar la el acasa, chiar in partidul ce l-a adoptat.
Imaginea ilustrandu-ne cam cum stau lucrurile la Caransebes in zilele noastre si stau rau de tot pentru Felix Borcean.
Intr-o fotografie surprinsa zilele trecute, la un festival de prin Banat, se observa din avion simpatia cu care actualul deputat Marius Damian e inconjurat de liderii social-democrati ce-l vor sustine la destul de apropiatele alegeri locale din toamna viitoare: Presedintele Silviu Hurduzeu si Ionut Popovici, langa toti acestia alaturandu-se actualul viceprimar al Caransebesului, Felician (Bebe) Pasere de la Pro Romania si un inversunat adversat al edilului.
Bineinteles, de ochii lumii si pentru a evita un “razboi civil”, presedintele PSD Caras Severin, deputatul Silviu Hurduzeu, declara destul de recent ca: “Realmente e o bucurie pentru o formatiune politica sa observe ca are la dispozitie persoane cu capacitati ca ale actualului primar si challangerul acestuia Marius Damian”.
Informatiile neoficiale, referitoare la alegerea unui candidat pentru fotoliul de primar in Municipiul Caransebes, il au in prim plan pe Felix Borcean doar ca acesta a facut o serie de declaratii ce i-au lezat pe unii membri ai PSD-ului judetean, inclusiv national, actualul edil cazand intr-o dizgratie subliniata si de conflictul cu viceprimarul Bebe Pasere.
Din declaratiile oficiale se intentioneaza efectuarea inca unui sondaj pe plan local menit sa stabileasca favoritul. Oricum ar fi si indiferent de rezultatul studiului, o importanta parte a social-democratilor par sa nu-l sustina pe Felix Borcean, eventuala lui alegere insemnand aparitia unui al treilea candidat in postura actualului viceprimar, care altfel l-ar sustine in totalitate pe posibilul candidat Marius Damian.
Alternativele actualului edil raman o intoarcere la PNL despre care s-a tot vorbit dar care are sanse minime sau o noua migrare, de data aceasta la USR sau AUR dupa ce acestia din urma au devenit tot mai insistenti in propunerile lor.