POLITICIENII ROMANI
Constitutia garanteaza libertatea exprimarii

La Otelu Rosu s-a inceput regularizarea cursurilor de apa

Primarul Luca Malaiescu decis sa rezolve problema inundatiilor

Cum in ultimii ani s-au inregistrat o serie de schimbari climatice in toata lumea, efectele acestora se resimt si in orasul Otelu Rosu iar o o serie de ierugi ce curg prin apropierea sa au ridicat probleme locuitorilor in mai multe randuri, primarul Luca Malaiescu intervenind pentru limitarea pagubelor sau solicitand sprijinul statului cand lucrurile aveau tendinta sa se inrautateasca.

Cum cea mai buna actiune este preventia, edilul din Otelu Rosu a decis ca prin forte proprii sa efectueze o regularizare a acestor cursuri de apa si sa decolmateze albiile acestor ierugi pentru ca in viitor sa nu mai existe inundatii in curtile locuitorilor din oras, in special cele din zona cartierului Ohaba dupa ce cursurile din zonele Ciresa si Gai au fost deja decolmatate.

“In aceste trei zone, preciza primarul Luca Malaiescu, pe parcursul timpului au existat numeroase probleme datorate inundatiilor din anii cu caderi abundente de apa pluviala. In timp, cursurile de apa si-au schimbat traseul si in perioadele ploioase inundau curtile oamenilor, exista cateva familii de pe strada Al. I. Cuza care au probleme foarte mari din aceasta cauza”.

Proiectul primarului din Otelu Rosu vizeaza readucerea cursurilor de apa secundare de pe raza orasului pe vechile lor trasee, lucru care va elimina problemele pentru locuitorii din zona.

“Lucrarile de amenajare pe care le-am finalizat in alte doua cartiere se vor finaliza in ultima parte a lunii martie si in zona Ohaba, astfel ca o eventuala primavara ploioasa ne va gasi pregatiti”, ne-a mai spus primarul Luca Malaiescu.

© Matei DONEA – 4 Februarie 2024

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

RO: Folosim "cookie" pentru ca Uniunea Europeana isi manifesta prostia prin orice mijloace. Oricum, noi credem in libertatea internetului, utilizarea sa responsabila si din acest motiv nu simtim nevoia sa enervam inutil oamenii. Pentru viitor, la urmatoarele alegeri Euro-Parlamentare, va recomandam sa ganditi mult mai mult cu propriul vostru cap. Utilizam cookie-uri pentru a fi siguri ca va oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de acesta situatie.
Pentru mai multe informatii va invitam in pagina "Privacy Policy"...
EN: We use "cookies" because the European Union expresses stupidity by any of means. However, we believe in the freedom of the Internet, use his with responsibility and don't feel the need to disturb people unnecessarily. For the future, to the next European Parliamentary Elections, we should think much more with our own head. We use cookies to ENSURE That we Provide the best experience on our website. If you continue to use our site you will must to accept this situation.
For more information, please visit the "Privacy Policy" page ...

Close