Parerea ta conteaza, scrie-ne !
Seceta impune noi restrictii la furnizarea apei potabile in Oravita
Comunicat de presa al companiei Aquacaras
Seceta prelungita impune noi restrictii la furnizarea apei potabile din sursa de apa “Valea Oravitei” pentru consumatorii din orasul carasan Oravita, decizia a fost adoptata de societatea Aquacaras SA, unicul funizor de apa potabila din judetul Caras Severin si anuntata printr-un comunicat de presa.
Seceta prelungita impune restrictii in furnizarea apei potabile in Oravita. Sursa de apa “Valea Oravitei” este din nou afectata.
Ca urmare a secetei prelungite, sursa de apa “Valea Oravitei” este din nou afectata. Lipsa precipitatiilor pe termen lung a dus la scaderea debitului hidrologic, iar pentru a asigura necesarul minim de apa potabila, este necesara rationalizarea furnizarii.
Pentru a gestiona volumul redus de apa, angajatii AQUACARAS S.A. efectueaza constant manevre pentru acumularea resurselor, ceea ce impune restrictionarea furnizarii apei in anumite zone ale Oravitei.
Pe strazile Ciclovei, Damaschin Bojinca, Ghiocelului, Izvoarelor, Izlazului, Mihai Eminescu, Mihai Viteazu, Mihai Novac, Nucilor, Primaverii, Piata Unirii, Piata Revolutiei, Randunicii, Traian, Trandafirilor, Valea Aurului Victoriei, Viorelelor si o parte din str. 1 Decembrie 1918, furnizarea de apa potabila va fi posibila doar in intervalul orar 18:00-22.00.
Pentru a evita situatii similare in care s-ar impune sistarea furnizarii apei potabile si in alte zone, Societatea indeamna la utilizarea responsabila a surselor de apa potabila si roaga cu precadere cetatenii Oravitei si ai cartierelor apartinatoare ce utilizeaza sursele de apa gestionate de catre AQUACARAS S.A., sa nu utilizeze sursele de apa in scopuri agricole si recreative.
Constienta de disconfortul creat, Societatea mentine pe teren echipe pentru monitorizarea si realizarea eficienta si eficace a masurilor de captare a apei, inclusiv in schimburi de noapte.