Parerea ta conteaza, scrie-ne !

PSD nu si-a ales candidatul pentru primaria din Otelu Rosu
Fara sa se anunte cifrele, Silviu Hurduzeu a decis sa se mai faca un sondaj si sa numere pana iese cine trebuie
Cum alegerile locale anticipate pentru primaria din Otelu Rosu nu mai sunt chiar asa de indepartate si ingrijorati de un posibil scandal aparut pe marginea unui sondaj viciat, social-democratii caraseni au decis sa repete cercetarea de piata, adica in viitorul apropiat vor mai intreba o data oamenii si vor numara pana le va iesi cine trebuie, democratic!
Toate bune si frumoase numai ca data de 4 mai este la o aruncatura de bat, acusi-acusi trec cele doua luni si ceva care au mai ramas, asta sa nu mai spun ca cu cat se lungesc mai mult lucrurile, cu atat se vor ivi mai multe probleme, suspiciuni in randurile alegatorilor dar si necazurile tehnice ce fac sarea si piperul oricarei campanii.
Senatorul Luca Malaiescu, liderul organizatiei PSD Otelu Rosu, ne-a spus ca are incredere in toti colegii sai si ne-a confirmat decizia de repetare a sondajului, motivul tine de reprosurile si discutiile care l-au urmat pe cel de saptamana trecuta, lucru care i-a alarmat chiar si pe liderii regionali.
“Pastram lista candidatilor dar nu pot sa nu-mi manifest regretul atata timp cat situatia naste suspiciuni ce pot fi lipsite de fundament”, a incheiat senatorul Malaiescu.
Asa cum se cunoaste, au fost inclusi in sondaj: Grigore Goja, primar interimar, Nicolae Beg, Lungu Magda, Marieta Malaiescu si Dan Sirbu, toti de la PSD, alaturi mai figurand Ioan Rosu (Nelu Mada), Ovidiu Bistrian si Sebastian Chiriacescu.
Aflat in concediu, Nicolae Beg, primarul actual al comunei Marga, ne-a spus prin telefon ca si-ar fi dorit ca lucrurile sa decurga normal si sa se stabileasca candidatul social-democrat inca din acest moment, domnia sa precizand ca nu intelege ce se ascunde aici.
La o ora foarte tarzie si in ciuda eforturilor noastre, cu Magda Lungu si Dan Sirbu, n-am reusit sa vorbim, implicit nu le cunoastem opinia.