Parerea ta conteaza, scrie-ne !![]()

Primarul Ioan Popa aduce o finantare de peste 122 milioane lei pentru campusul de invatamant dual
Proiect finantat european pentru dezvoltarea invatamantului profesional
Sprijinit de primaria municipiului Resita si edilul Ioan Popa, invatamantul dual, va avea un plus de facilitati la sfarsitul anului viitor, facilitati ce-l vor promova in topul educatiei profesionale din tara prin constructia unui campus cu centre de competente finantate din fonduri europene, suma de peste 122 milioane lei fra TVA fiind alocata prin PNRR in cadrul programului “Next Generation EU”.
Vazut ca o alternativa de inalta performanta in domeniul profesional romanesc, invatamantul dual a fost fundamentat prin modificarea Legii Educatiei in anul 2022 si se doreste o a treia alternativa profesionala la terminarea invatamantului obligatoriu de 10 clase, dupa cele ce se organizeaza la finalizarea claselor a VIII-a si respectiv a IX-a, ne-au precizat specialistii din Ministerul Educatiei.
Proiectul primariei Resita este integrat in sistemul Universitatii Babes-Bolyai (filiala locala), al Colegiului Tehnic, Colegiului Economic al Banatului Montan si al partenerilor operatori economici.
O data cu lansarea acestui proiect, primarul Ioan Popa mentiona: “Educatia scolara de toate gradele este esenta evolutiei pentru tinerele genratii, iar invatamantul dual aduce un plus de valoare, administratia municipiului Resita considerandu-l ca fundamental pentru pregatirea profesionala”.
Proiectul “Construire Campus Dual Integrat Banatul Montan Resita” de care beneficiaza primaria Resita va fi finalizat pana in luna decembrie 2026 iar acesta urmeaza sa cuprinda o serie de facilitati de invatamant, cazare, recreere si spatii sportive, constituindu-se intr-unul dintre cele mai moderne campusuri preuniversitare din tara.
Ansamblul propus in proiect urmeaza sa fie alcatuit din 5 zone functionale reprezentate de cele 4 cladiri eficiente energetic ale complexului si spatiul verde cu facilitatile sportive sau de recreere in aer liber, intre care regasim Centrul de Competente Turism Sustenabil (CCTS), Casa Studentilor (CS), Casa Elevilor (CE), Centrul de Competente Industrii Emergente (CCIE), impreuna cu Spatii de Agreement si Sport (SRAS).
- CCTS va avea o capacitate de cazare de 48 locuri in 20 de camere duble, 4 camere destinate persoanelor cu dizabilitati;
- CS va oferi spatiu de cazare pentru 51 de persoane in 16 camere dintre care 3 destinate persoanelor cu dizabilitati;
- CE (Casa Elevilor) urmeaza sa dispuna de cele mai mari spatii de cazare, 171 de locuri in 36 de camere pentru 4 persoane, 27 camere duble si 9 camere destinate persoanelor cu dizabilitati.
Bugetul total al investititi de care beneficiaza Primaria Municipiului Resita este de 122.623.021,37 lei fara TVA din care 121.428.125,45 lei sunt sume eligibile, administratia de pe Barzava urmand sa contribuie cu doar 1.194.895,92 lei, aproximativ 1,5% din total.


