POLITICIENII ROMANI
Constitutia garanteaza libertatea exprimarii

Pe sindicalista Simona Tomici o paste puscaria? Suspiciuni de fals, uz de fals si deturnare de fonduri la Sanitas Otelu Rosu

Pusa in fata suspiciunilor, Simona Tomici tace!

Uzurparea de calitati oficiale, fals, uz de fals si deturnare de fonduri sunt suspiciuni extrem de grave ce planeaza deasupra consilierei locale PSD Simona Tomici, unul dintre oamenii de baza ai primarului social-democrat “Inocentiu” Grigore Goja, acestea decurgand dintr-o autoasumata (pana acum) pozitie de presedinte al sindicatului Sanitas in Spitalul Orasenesc Otelu Rosu si chiar la nivel judetean.

Fara indoiala, instantele trebuie sa decida daca consiliera PSD Simona Tomici, autointitulata presedinta a sindicatului Sanitas Otelu Rosu, a savarsit fapte penale ce o pot baga dupa gratii, existand suspiciuni credibile privitoare la uzurpare de calitati oficiale, fals, uz de fals si chiar deturnarea banilor din cotizatiile membrilor de sindicat prin intermediul spitalului local, acestia fiind folositi in alte scopuri decat cele statutare.

Partea proasta, pentru sindicatul fantoma din Spitalul Orasenesc Otelu Rosu (SPIOR), e ca acesta nu estre legal constituit, nu are personalitate juridica si implicit nu are nici cont bancar, iar asa-numita presedinta a sindicatului, tace.

De ce tace si ce ascunde Simona Tomici va explicam noi!

Vorbim, bineinteles, de asa-numita “sefa” a sindicatului Sanitas din Spitalul Orasenesc Otelu Rosu, asistenta medicala, o vivace voluntara ajunsa pana undeva prin mijlocul Africii si politiciana din PSD pe care edilul “Inocentiu” Goja o vede ca pe o a doua “vicesa”, chiar daca in ultima vreme s-au mai nuantat lucrurile.

Ceea ce avertizeaza, in cazul Simonei Tomici, e atitudininea de “politician de duzina”, unul care incearca sa capteze atentia oamenilor si a sefilor, gata sa pupe orice pantof doar-doar o remarca-o si pe ea cineva.

Greva de avertisment, Sanitas Otelu Rosu

Suspiciunile si informatiile privind functionarea ilegala a sindicatului Sanitas la Otelu Rosu dateaza de cativa ani dar s-au concretizat cu prilejul organizarii unei greve de avertisment pe parcursul unui protest national. Asa-numita lupta sindicala fiind organizata si notificata spitalului printr-o adresa inregistrata de SPIOR la Nr. 581/17.07.2026, o adresa emisa (CHIPURILE) de Uniunea Judeteana Sanitas – CS si Federatia Sanitas din Romania cu semnatura Simonei Tomici ca Presedinte.

Un document fals pentru ca la data respectiva Simona Tomici nu avea calitatile respective in cadrul Sindicatului Sanitas.

Raspunzand solicitarii noastre de informare in baza legii 544/2001, Roxana Lazarescu, manager al spitalului din Otelu Rosu, ne-a invitat pe 01.10.2026 sa participam la o discutie cu reprezentantii sindicatelor Solidaritatea Sanitara Vest si Sanitas, respectiv Marius Posipal si Simona Tomici, o intalnire pe care publicatia noastra a filmat-o aproape in integralitate dar din care prezentam doar fragmente pentru ca in mare parte ne-am certat!

Principalele solicitari, transmise anterior conducerii spitalului si verbal in intalnire, au fost informatii despre legalitatea si modul de constituire al sindicatelor respective, numarul de membri, caile prin care s-au stabilit conducerile locale, care sunt sumele colectate cu titlul de cotizatie de la membri si ce se intampla cu banii respectivi?

Reprezentantul sindicatului Solidaritatea Sanitara Vest si-a manifestat deschiderea si ne-a pus la dispozitie toate documentele necesare, dar cu istericalele caracteristice, Simona Tomici a refuzat sa ofere orice document care sa ii ateste dreptul de a se numi presedinte al vreunui sindicat si sa actioneze ca atare, refuzand chiar si la rugamintea directoarei spitalului.

Trebuie mentionat ca sindicatele sunt organizatii cu personalitate juridica de drept privat si functioneaza conform Legii 367/2022, fiind organizate local la nivelul unitatilor lucrative, constituindu-se ulterior in federatii si/sau confederatii la nivel national, judetean sau local, bugetele acestora fiind realizate din cotizatiile membrilor, donatii si sponsorizari.

In ceea ce priveste cotizatiile, acestea sunt colectate de la membri Sanitas in cuantum de 0,8% din salariul brut, sumele trebuind sa fie depuse statutar in contul sindicatului local si cel al federatiei. In cazul sindicatului Sanitas, art. Nr. 111 si 112, precizeaza ca 85% din totalul cotizatiilor raman in contul sindicatului local, administrarea acestora fiind responsabilitatea presedintelui local, 15% depunandu-se in contul Sanitas Caras Severin.

Banii de la Otelu Rosu, insa, ajung intr-un cont comun la Resita in loc sa-i sprijine pe cei din spital. Voi munciti, noi ne distram pe banii vostri!

In “traducere”, o parte din cotizatia celor 19 membri (respectiv 15%) sunt contributie la Uniunea Judeteana Sanitas – CS iar restul de 85 de procente trebuie sa ramana pe plan local dar, conform Simonei Tomici si declaratiilor de la compartimentul RUNOS al spitalului din Otelu Rosu, toate cotizatiile sunt trimise la Resita pentru ca local nu exista cont bancar.

De ce nu exista cont local? Pentru ca nici-o banca nu infiinteaza un cont fara personalitate juridica.

Conform cu administratia spitalului, compartimentul RUNOS, spitalul din Otelu Rosu virand integral sumele de bani, colectate cu titlul de cotizatie, direct in contul uniunii judetene datorita unei inertii ce dateaza de ani de zile dar si a faptului ca nimeni n-a mai verificat legalitatea documentelor pe parcursul timpului.

Aici sunt necesare cateva nuantari. In anul 2012 a fost infiintat legal Sindicatul Sanitas in capitala Vaii Bistrei, dupa care a urmat o afilierile la Sanitas, urmand ca fiecare sindicat sa organizeze alegeri interne pentru stabilirea conducerii, o data la 4 ani in acest caz, numai ca la Sanitas Otelu Rosu nu s-a mai organizat nimic de vreo 14-15 ani, cel putin Simona Tomici refuzand sa prezinte vreun document care sa contrazica aceasta precizare!

De asemenea, avand in vedere modificarile legislative, orice sindicat trebuia sa-si actualizeze actele constitutive, pe langa organizarea statutara si periodicele alegeri interne si afilieri in baza noilor documente, vechile afilieri ne mai fiind conforme legii 367/2022.

Implicit Simona Tomici nu are capacitatea de a semna acte, acestea devenind automat fals si servind unui uz de fals, coroborat cu organizarea unei actiuni sindicale de protest ilegale, domnia sa nu avea caderea legala sa organizeze o grava asa cum a anuntat prin notificarea inregistrata la spital sub Nr. 581/17.07.2026.

Conducerea Spitalului Otelu Rosu ne-a precizat in scris ca ambele organizatii sindicale au reprezentanti desemnati dar nu i-a numit ca atare si nici nu a prezentat documente justificative. Nu se mentioneaza nici cine a solicitate modul de depunere in anumite conturi a contributiilor si face abstractie de prevederile legale, Legea 367/2022 si statutul sindicatelor.

“Dupa ploaie caciula” si fiind informata despre interesul presei, Simona Tomici a organizat o mascarada de sedinta prin care a fost aleasa presedinta chiar cu o zi inaintea intalnirii la care am fost invitat de conducerea Spitalului Orasenesc Otelu Rosu, acest lucru putandu-se vedea pe inregistrarea video.

Ulterior, la data de 12.10.2026, pe rolul Judecatoriei Caransebes a fost inregistrat dosarul 6621/208/2026 prin care Sindicatul Sanitas solicita modificari la actele constitutive, cel mai probabil statuarea alegerii Simonei Tomici ca presedinte.

Indiferend daca Judecatoria Caransebes va consfinti sau nu alegerea Simonei Tomici ca presedinta de sindicat, aceasta nu este absolvita de suspiciunile de fals, uz de fals si utilizarea nestatutara a fondurilor sau chiar deturnarea de fonduri, toate acestea terminandu-se cu puscarie!

© Matei DONEA – 15 Octombrie 2026

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

RO: Folosim "cookie" pentru ca Uniunea Europeana isi manifesta prostia prin orice mijloace. Oricum, noi credem in libertatea internetului, utilizarea sa responsabila si din acest motiv nu simtim nevoia sa enervam inutil oamenii. Pentru viitor, la urmatoarele alegeri Euro-Parlamentare, va recomandam sa ganditi mult mai mult cu propriul vostru cap. Utilizam cookie-uri pentru a fi siguri ca va oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de acesta situatie.
Pentru mai multe informatii va invitam in pagina "Privacy Policy"...
EN: We use "cookies" because the European Union expresses stupidity by any of means. However, we believe in the freedom of the Internet, use his with responsibility and don't feel the need to disturb people unnecessarily. For the future, to the next European Parliamentary Elections, we should think much more with our own head. We use cookies to ENSURE That we Provide the best experience on our website. If you continue to use our site you will must to accept this situation.
For more information, please visit the "Privacy Policy" page ...

Close