POLITICIENII ROMANI
Constitutia garanteaza libertatea exprimarii

Primarul Ioan Popa aduce o finantare de peste 122 milioane lei pentru campusul de invatamant dual

Proiect finantat european pentru dezvoltarea invatamantului profesional

Sprijinit de primaria municipiului Resita si edilul Ioan Popa, invatamantul dual, va avea un plus de facilitati la sfarsitul anului viitor, facilitati ce-l vor promova in topul educatiei profesionale din tara prin constructia unui campus cu centre de competente finantate din fonduri europene, suma de peste 122 milioane lei fra TVA fiind alocata prin PNRR in cadrul programului “Next Generation EU”.

Vazut ca o alternativa de inalta performanta in domeniul profesional romanesc, invatamantul dual a fost fundamentat prin modificarea Legii Educatiei in anul 2022 si se doreste o a treia alternativa profesionala la terminarea invatamantului obligatoriu de 10 clase, dupa cele ce se organizeaza la finalizarea claselor a VIII-a si respectiv a IX-a, ne-au precizat specialistii din Ministerul Educatiei.

Proiectul primariei Resita este integrat in sistemul Universitatii Babes-Bolyai (filiala locala), al Colegiului Tehnic, Colegiului Economic al Banatului Montan si al partenerilor operatori economici.

O data cu lansarea acestui proiect, primarul Ioan Popa mentiona: “Educatia scolara de toate gradele este esenta evolutiei pentru tinerele genratii, iar invatamantul dual aduce un plus de valoare, administratia municipiului Resita considerandu-l ca fundamental pentru pregatirea profesionala”.

Proiectul “Construire Campus Dual Integrat Banatul Montan Resita” de care beneficiaza primaria Resita va fi finalizat pana in luna decembrie 2026 iar acesta urmeaza sa cuprinda o serie de facilitati de invatamant, cazare, recreere si spatii sportive, constituindu-se intr-unul dintre cele mai moderne campusuri preuniversitare din tara.

Ansamblul propus in proiect urmeaza sa fie alcatuit din 5 zone functionale reprezentate de cele 4 cladiri eficiente energetic ale complexului si spatiul verde cu facilitatile sportive sau de recreere in aer liber, intre care regasim Centrul de Competente Turism Sustenabil (CCTS), Casa Studentilor (CS), Casa Elevilor (CE), Centrul de Competente Industrii Emergente (CCIE), impreuna cu Spatii de Agreement si Sport (SRAS).

  • CCTS va avea o capacitate de cazare de 48 locuri in 20 de camere duble, 4 camere destinate persoanelor cu dizabilitati;
  • CS va oferi spatiu de cazare pentru 51 de persoane in 16 camere dintre care 3 destinate persoanelor cu dizabilitati;
  • CE (Casa Elevilor) urmeaza sa dispuna de cele mai mari spatii de cazare, 171 de locuri in 36 de camere pentru 4 persoane, 27 camere duble si 9 camere destinate persoanelor cu dizabilitati.

Bugetul total al investititi de care beneficiaza Primaria Municipiului Resita este de 122.623.021,37 lei fara TVA din care 121.428.125,45 lei sunt sume eligibile, administratia de pe Barzava urmand sa contribuie cu doar 1.194.895,92 lei, aproximativ 1,5% din total.

© Matei DONEA – 10 Noiembrie 2025

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

RO: Folosim "cookie" pentru ca Uniunea Europeana isi manifesta prostia prin orice mijloace. Oricum, noi credem in libertatea internetului, utilizarea sa responsabila si din acest motiv nu simtim nevoia sa enervam inutil oamenii. Pentru viitor, la urmatoarele alegeri Euro-Parlamentare, va recomandam sa ganditi mult mai mult cu propriul vostru cap. Utilizam cookie-uri pentru a fi siguri ca va oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de acesta situatie.
Pentru mai multe informatii va invitam in pagina "Privacy Policy"...
EN: We use "cookies" because the European Union expresses stupidity by any of means. However, we believe in the freedom of the Internet, use his with responsibility and don't feel the need to disturb people unnecessarily. For the future, to the next European Parliamentary Elections, we should think much more with our own head. We use cookies to ENSURE That we Provide the best experience on our website. If you continue to use our site you will must to accept this situation.
For more information, please visit the "Privacy Policy" page ...

Close