Parerea ta conteaza, scrie-ne !


Sedinta de vineri 29 iulie a Consiliului Judetean – Caras Severin a inceput intr-un mod deosebit de agresiv la adresa lui George Maior, seful SRI-ului si unul dintre apropiatii Presedintelui Traian Basescu.
Prim-vicepreşedintele PD-L, Sorin Frunzaverde, il interpeleaza direct si il acuza voalat pe seful SRI-ului,mentionand ca institutia pe care George Maior o conduce acorda protectie unor persoane politice din opozitie ce-si desfasoara activitatea in judet. Sorin Frunzaverde a precizat ulterior ca in prezenta unor martori a luat la cunostiinta despre cele afirmate de cativa oameni importanti ai opozitiei ce recunosc ca au protectia Serviciului Roman de Informatii. Nu au fost facute nominalizari dar o parte dintre zvonurile ce circula in Resita vorbesc, in primul rand, de senatorul PSD Gheorghe Pavel Balan, unul dintre politicienii relativ noi din Romania cazut actualmente in dizgratia sefilor sai directi.

Frunzaverde spune ca nu este convins de zvonuri dar daca faptele sunt reale acestea trebuie sa faca obiectul unei anchete SRI, solicitand ca serviciile secrete sa ofere informatii despre un astfel de caz. ”Il intreb public pe George Maior daca ştie ca oameni politici importanţi din Caraş Severin se lauda destul de clar cu protecţia SRI-ului si a unor oameni influenti ai acestui serviciu”, a declarat seful CJ Caras-Severin. Sorin Frunzaverde a mai precizat ca anul trecut a facut o declaraţie cu acelasi subiect, unei importante agenţii de presa din Romania: “Dar se pare ca acea agenţie de presa de la Bucureşti s-a speriat şi nu a plasat mai departe aceasta solicitare adresata SRI. Sper ca acum nu se va mai intampla acest lucru. Eu intreb despre o situaţie care s-ar putea sa existe la Reşiţa, repet, pe bani publici!”
“De asemenea am informaţii despre o delapidare serioasa de fonduri la SRI Caraş-Severin” a fost a doua acuzatie, “cerand totodata celor din SRI informatii legate de cheltuirea in folos personal a unei importante sume de bani din fondurile serviciului de informatii”. In calitatea sa de Presedinte al Consiliului Judetean – Caras Severin, Sorin Frunzaverde considera ca este indreptatit sa solicite informatii si care se pare ca ca au in vedere o delapidare de 100.000 de lei savarsita de fostul contabil al SRI Caras Severin, trecut in rezerva la inceputul acestui an.
[FMP] http://www.politicienii.ro/wp-content/uploads/2011/08/sorin_frunzaverde_acuza_sri.flv [/FMP]
Fostul ministru al Apararii, Sorin Frunzaverde, i-a solicitat directorului SRI, George Maior, sa inceapa o ancheta la nivelul judeţului privitoare la aceste lucruri pe care putem banui ca vor fi avute in vedere, sub o forma sau alta, chiar de justitie si DNA, capitol la care ar trebui sa se implice si comisiile parlamentare de specialitate pentru ca sunt direct responsabile de activitatile SRI, Serviciul Roman de Informatii.