Parerea ta conteaza, scrie-ne !
Traian Basescu i-a spus Regelui Mihai ca este un tradator iar toata lumea i-a sarit in cap. Ascultandu-i pe eruditii intr-ale istoriei romanesti, in urechea stanga imi rasuna un “kazacok” iar in dreapta un mars funerar pe notele caruia se indreapta catre eternitate Ion Diaconescu, inca unul dintre martirii de care ar trebui sa fim mandri.
Regalisti in convingeri si devotati monarhiei, doi dintre cei mai cunoscuti detinuti politici ai regimului comunist au concluzionat epic toti anii ce au urmat abdicarii Regelui Mihai. “Am suferit 13 ani in temnite pentru un popor de idioti”, regreta Petre Tutea la senectute.
Corneliu Coposu, cel pe care Ion Iliescu si milioane de romani il acuzau de tradare, isi indrepta ultimele ganduri din testament tot catre rege, neuitand sa remarce tristele adevaruri din istoria ultimului secol… “Deceniile de comunism au facut mai mult rau Romaniei decat cele doua razboaie mondiale la un loc, intrucat acestea (razboaiele mondiale, N.A.) nu i-au denaturat spiritualitatea.”
Cu o lasitate si o lipsa de moralitate ce ma-ngrozeste, toti politicienii de stanga, in frunte cu Ion Iliescu, au ajuns acum sa planga fariseic pe umarul regelui, sa-i regrete si sa-i numeasca eroi pe intemnitatii din trecut, uitand ca majestatea sa era fugarit prin tara de politia post-decembrista. O pervertire incomensurabila a onoarei, numai ca o justificare a dorintei de putere, slujindu-se de orice mijloc pentru atingerea scopurilor financiare sau politice.
Lipsa de educatie, in cele mai multe cazuri, a facut ca societatea romaneasca a abunde de extremisti. Criminali pe care ratiunea nu poate sa-i mai incapa, Zelea Codreanu, Horia Sima, Vlad Tepes, daca ar fi sa ne intoarcem cu ceva timp in urma, Ion Antonescu, Petru Groza, Emil Bodnaras, Gheorghiu Dej sau Nicolae Ceausescu. Niciodata nu am considerat ca extremele reprezinta o solutie in momentele de criza, indiferent care ar fi acelea, iar razbunarea intre tabere, intre invingatori si invinsi, nu reprezinta decat o barbarie.
Sa fi rege inseamna sa existi dar numai pentru altii, pentru poporul ce-l reprezinti prin vroia Domnului sau a vremurilor. Sa fi rege inseamna sa-ti lasi tara si sa mergi intrun loc uitat de lume, asa cum a procedat Carol I. Atunci cand ajungi rege trebuie sa lupti impotriva tarii din care ai provenit si sa-ti slujesti patria adoptiva, asa cum ne-a onorat Regele Ferdinand.
Sa fi copil si sa ajungi in fruntea unei tari inseamna soarta. Daca ajungi din nou, la maturitate, in fruntea ei iar tot ce faci nu este decat sa o cobori in bezna, asa cum a fost ursita lui Mihai I, nu mai reprezinta nimic, nici pentru istorie si nici pentru neamul suferind, cel mult o dorinta de uitare.
Tanar si lipsit de o experienta relevanta, disperat in urma situatiei militare rezultate dupa infrangerile de pe front, poate nu pentru persoana sa, Regele Mihai decide schimbarea taberelor.
23 august 1944 reprezinta momentul de cotitura, ziua cand camarila regala a infaptuit capitularea in fata rusilor, tradarea din vara lui 1944. Tradarea, da… tradarea, pentru ca asa o definesc dictionarele. Regele si curtenii lui au decis, in doar cateva zile, soarta a mai mult de 150.000 de soldati romani capturati de rusi si trimisi in stepele asiei, in minele de la Vorkuta sau prin Siberia, viitorul Romaniei si soarta a zeci de mii de disidenti.
Care au fost rezultatele Regelui Mihai dupa trecerea de partea aliatilor este greu de definit. Strategic a insemnat o tradare a intereselor neamului. A renuntat la tinuturile basarabene, bucovinene si la Herta, mare parte dintre ele teritorii romanesti din cele mai vechi timpuri. Lovitura de stat a insemnat o victorie pentru rusi, acestia reusind sa strabata Romania fara efort, sa “elibereze” Bulgaria si restul Balcanilor. Din punct de vedere tactic, trupele sovietice au reusit sa depasasca muntii Carpati in deplina siguranta, o lupta in trecatorile carpatine ar fi oprit-o in loc mai mult de jumatate de an, putand sa sufere pierderi de sute de mii de oameni.
Recompensa venita pentru Regele Mihai, dupa incheierea razboiului, a fost una menita sa-i gadile orgoliul, o decoratie de la americani si una de la rusi, Stalin acordandu-i cea mai mare distinctie de razboi, Ordinul Victoria (“Pobeda”), pe care a primit-o atat Roosevelt cat si Churchill.
– Liderul comunist albanez Enver Hodja considera ca Mihai a fost decorat de Stalin datorita capitularii sale neconditionate in fata sovieticilor, scutindu-i pe acestia de la o serie de pierderi umane si materiale incalculabile.
In afara celor doua distinctii, Stalin ne-a permis sa recuperam ardealul. Un tinut pierdut fara lupta in fata acelorasi regimuri, comuniste si naziste, dar la care Ion Antonescu refuza sa renunte, asa cum repetase de atatea ori.
Triste compensatii pentru un rege cu merite inexistente. Faptul ca aliatilor nu le-a pasat de Regele Mihai o demonstreaza absenta oricaror invitatii la festivitatile de aniversare dedicate Zilei Victoriei in cel de-al doilea razboi mondial. Fostul rege al Romaniei nu a fost invitat la cea de-a 60-a aniversare a Zilei Victoriei de vreun stat vestic, nu a fost invitat nici la a 65-a aniversare, exceptie facand serbarile din Rusia si cateva comemorari din Cehia si Slovacia.
In 1944, trupele rusesti au adus la Bucuresti un nou guvern, un nou sistem politic si social iar regele nu a gasit ceva mai nimerit decat o greva, la care a renuntat sfatuit tot de aliati. Lupta dintre ratiune si senilele tancurilor rusesti au facut imediat o victima printre capii politici si asta inca inainte de incheierea razboiului. Dinu Bratianu a refuzat intrarea sa in guvernul Groza iar soarta i-a fost pecetluita imediat, fiind arestat in martie 1945 si urmand sa se stinga cinci ani mai tarziu in inchisoarea de la Sighet, fara sa fi aparut vreodata in fata unui tribunal.
Maniu, Mihalache si multi, multi alti lideri politici au ajuns in inchisoare inainte ca regele sa plece din tara. Exista marturii facute de ultimul coleg de celula al lui Iuliu Maniu in care se spune ca acesta l-ar fi injurat pe rege din spatele gratiilor, monarhul nu facuse nimic pentru a-i apara pe liderii politici taranisti in pofida serviciilor aduse de acestia.
Regele Mihai, arata ca este om si se-ndragosteste de printesa Ana de Bourbon-Parma, spre finele anului 1947. Indiferent de scuzele invocate ulterior, faptele ne arata ca viitoarea regina Ana a fost primul lucru la care s-a gandit auzind invitatia lui Petru Groza. Din pacate pentru el, in palatul regal ii era rezervata o crunta dezamagire. In locul casatoriei ce o astepta se trezeste cu un “divort” ! Lipsit de mrala, asa cum ne-a demostrat de atatea ori, regele si-a motivat abdicarea prin faptul ca o mie de studenti erau arestati, urmand poate sa fie executati daca nu accepta exilul. Cine stie, probabil ca asa a fost, alte crime ar fi urmat, insa primul gand “regal”, inaintea abdicarii, n-a fost grija pentru studenti, sentimentele pentru printesa de departe erau mai importante si ii inflacarau inima…
Intr-un fel, vazand pagina de internet a Casei Regale, intelegem ca si regele se simte vinovat de cele ce le-a faurit, cu exceptia unei imagini de la procesul lui Antonescu nu apre nimic care sa aminteasca de perioada de inceput a razboiului. Oare se rusineaza “majestatea sa” de propriile fapte din trecut, oare il considera mai important pe Principele Radu Duda decat istoria patriei ce l-a adoptat ?
Nu va critic, majestate, pentru ceea ce faceti la acest inceput de mileniu. Nu sunt cel ce trebuie sa va judece, o face istoria si poporul. Sunteti prezent in memoria noastra, prezent in ideile oportuniste ale politicienilor si acestora poate e bine sa le oferim un principe ca presedinte, asa cum isi doreste Alteta Sa Duda. “Dudele” sunt mai importante in societate pentru a nu ramane principesa fara consort si tara fara spita regala, ori functie prezidentiala !
Din pacate pentru romani, la fel gandeste si Principele Radu, posibilul mostenitor al Casei Regale de Romania. Un mic actor despre care s-a spus, fara dovezi concrete, ca ar fi fost o unealta a securitatii ceausiste si contestat de majoritatea monarhiilor europene. Pentru rege nu mai conteaza nici asta, e un bun actor, insa unul atat de grabit sa ajunga la putere incat isi lasa de-o parte coroana angajandu-se in lupta pentru presedentie.
S-au mai vazut regi in fruntea guvernelor, ori alte ciudatenii, dar e lipsit de orice moralitate sa iti lasi statutul monarhist intr-un sifonier pentru a face campanie prezidentiala, pentru a dori sa ajungi presedinte pretinzand ca esti principe. Un bun motiv pentru care e bine sa-l facem pe acelasi principe si ofiter, cu timpul poate o sa-l avem ca general sau maresal, o sa-l avem in tot si-n toate. Un actor american a ajuns presedinte, de ce n-ar ajunge si unul roman in fruntea unei armate sau a unui regat dupa ce a terminat institutul de teatru ?
– Doamne, aici ne-a adus Regele Mihai ? Suntem atat de imorali incat nimic nu mai conteaza in afara muntilor de dolari pe care sa-i ascundem in conturi sau prin pivnitele castelelor !
Regalitatea are un cod al tacerii, rezultat din “drepul divin” ce-l considera intangibil. Monarhii nu raspund acuzelor, doar laudele ii trezesc din adormire pe cei incoronati, isi asteapta ofrandele si ofera iluzii. Mihai se lasa curtat de opozitie, devenind inca o data o unealta a murdariilor politice. Nu isi justifica actiunile din trecut ori faptele din prezent. Nu are niciun drept dar accepta sa apara in parlament pentru a-si deplange soarta, pentru a ne indemna sa credem intr-un principe motivat de parvenitism.
Ce-i da dreptul regelui tradator sa revina in fata celor pe care i-a trimis la ocna prin faptele sale de tradare ? Promisiunile de sprijin international petru tara, pentru monarhie ? Isi doreste o revenire in fruntea tarii si pentru asta cauta sprijinul dizidentilor, a celor ce au infundat puscariile comuniste dupa ’44, iertarea miilor de martiri ?
– Mi-ar fi rusine…
Juridic, actul de abdicare din 1947 nu are nicio valoare dar suferinta Romaniei nu s-a nascut in momentul cand Mihai a abdicat in fata lui Petru Groza. Semnatura dinaintea exilului nici nu mai conteaza, faptul ca si-a tradat tara, punand-o la picioarele lui Stalin, a adus deceniile de suferinta, depravare morala si sociala.
Regalitatea, ca istitutie, se scuza afirmand ca a salvat tara de la raptul soviectic. O iluzie, o ipoteza fara suport. Rusii n-au mai cucerit Romania, le-a fost oferita cadou iar ei si-au vazut mai departe de razbunare. Cati romani au murit in gulag, cati au fost executati sumar, torturati si ucisi in temnite, cata bogatie romaneasca a fost trimisa in URSS pentru a plati distrugerile razboiului la care a consimtit insasi Majestatea Sa ?
23 august 1944 nu a insemnat salvarea, a reprezentat aceiasi infrangere si distrugere suportata de data aceasta de la “prieteni”. Ne-a lipsit pana si consolarea ca suntem victima invingatorilor. Ungurii, austriecii si ceho-slovacii au fost in tabara celor infranti pana in al doisprezecelea ceas si n-au disparut de pe pamant, chiar sunt mai mandrii decat am fost noi vreodata.
In tara asta, condusa mai mult de interese, traiesc oameni ce si-au sacrificat tineretea pentru regalitate. Socrul unui prieten, pentru a vorbi numai de cei ce ii cunosc, si-a lasat sotia plecand din Banat spre Moscova… S-a intors pe jos din Siberia si asta i-a luat doua decenii ! Bunicul meu a avut mai mult “noroc”. Rusii nu l-au capturat la Stalingrad, avand ocazia sa se intoarca inapoi pentru a ajunge tocmai in Slovacia de astazi, la Banska Bystrica.
De la poalele muntilor Tatra, s-a intors repede acasa, sa-si revada copii iar comunistii adusi in tara de cel pentru care luptase patru ani i-au luat pamantul, l-au obligat sa pribegeasca spre zarile banatene pentru a deveni un robot asezat la temelia comunismului.
Iar pentru ca toate, toate aceste realitati trebuiau sa poarte un nume, i-au spus… Regele Mihai.