Parerea ta conteaza, scrie-ne !
In jur de 290 de candidati si-au manifestat interesul pentru castigarea unui post de consilier la Cotroceni, in administratia prezidentiala.
Majoritatea celor interesati de functie au absolvit studiile superioare in strainatate iar pentru selectia acestora, Administratia Prezidentiala, urmeaza sa elaboreze o procedura de angajare.
“Circa 290 de persoane si-au exprimat interesul de a face parte din staful presedintelui Romaniei, marea majoritate fiind tineri cu studii in strainatate”, a declarat Valeriu Turcan, purtator de cuvant al Presedintiei, citat de Mediafax.
Reprezentantul presedentiei a precizat ca luni va avea loc o intalnire intre presedintele Traian Basescu si persoane interesate sa se angajeze in cadrul Administratiei Prezidentiale.
“Avand in vedere numarul mare de solicitanti, cel mai probabil va fi stabilita o procedura de selectie”, a incheiat Valeriu Turcan.
Potrivit unor surse din Administratia Prezidentiala, termenul limita de primire a solicitarilor expira vineri la orele 12, moment pana la care candidatii trebuie sa-si confirme prezenta programata pentru luni 16 ianuarie in Sala Unirii din Palatul Cotroceni.
Presedintele i-a invitat, in urma cu o saptamana, pe studentii romani din strainatate sa ocupe, fara concurs, cele trei posturi libere de consilier de stat la Administratia Prezidentiala, doar in baza diplomei de absolvent de facultate in strainatate.
“In zilele urmatoare, daca exista trei absolventi de studii superioare, care accepta salariul unui secretar de stat din Romania… sigur, masina si secretara, sunt gata sa angajez fara concurs, doar in baza diplomei de absolvent de facultate in strainatate, trei tineri pe functie de consilier de stat”, a declarat presedintele Basescu, precizand ca nu este vorba despre “o gluma”.
El a mai spus ca un consilier de stat are un program “lejer, in care vii la ora 9.00 la Presedintie si nu stii cand pleci”.
“Presedintele te poate chema in orice moment sa-ti dai cu parerea despre orice lucru din lumea asta si din tara, ca vrea o idee. Ce face cu ea, e treaba lui, dar consilier la Presedintie este o functie importanta”, a adaugat presedintele.
El a mai aratat ca, de multe ori, consilierii isi regasesc ideile in ceea ce el spune public si in ceea ce incearca sa impuna, “prin discutii de buna seama, guvernului si majoritatii parlamentare”.
Inainte de a pleca de la eveniment, presedintele a reiterat invitatia facuta, asigurand ca “este valabil anuntul cu trei”.
Ecoul in randul celor ce se considera competenti a fost unul remarcabil, salariul si facilitatile acordate stimuland suficient de mult interesul romanilor. 290 de persoane manifestandu-si interesul, dupa cum mentiona Valeriu Turcan. Din pacate, transparenta sau “brambureala” din randurile politicienilor romani se manifesta si de aceasta data. Cei ce urmeaza sa candideze pentru pozitia de consilier nu au cunostinta de nici cel mai mic criteriu de selectie, exceptie facand absolvirea unor studii superioare.
Toti cei interesati de a-si pune serviciile in slujba presedentiei fiind contactati zilele trecute prin intermediul unui mesaj email de genul celui alaturat: “va invitam la o prima intalnire cu dl.Traian Basescu – Presedintele Romaniei, alaturi de consilieri prezidentiali, consilieri de stat si alti candidati, luni 16.01.2012 ora 13,00 la sediul institutiei din sos.Cotroceni nr. 1 sector 6, Sala Unirii.”… In mesajul receptionat de candidati din partea biroului de resurse umane al presedentiei se mai mentiona ca este necesara confirmarea prezentei pana vineri 13 Ianuarie orele 12.