Parerea ta conteaza, scrie-ne !
O sa-i batem pe toti, chiar de o fi sa-nghete iadul
Alegerile sunt mai aproape decat s-au asteptat cei mai multi, dupa ce Curtea Constitutionala a respins comasarea lor cu cele parlamentare, au mai ramas doar vreo 5 luni, nici atat, pana ce ne vom alege iarasi primarii, consilierii si “presedintii” de judet.
USL-ul condus de Victor Ponta si Crin Antonescu nu e decat o clica de parveniti ajunsi in corzi pentru ca n-au mai atins bucatele puse pe masa de natiune de ani si ani de zile iar ghinionul lor cel mai mare a rasarit din hotararea Curtii Constitutionale, declararea ca neconstitutionala a comasarii alegerilor din acest an.
Cu toate vocalizele lui Ponta si Antonescu, afisate pentru a rupe gura targului, toti cei din USL nu se grabesc spre alegeri, parca, parca e mai bun un ragaz in plus atunci cand rezultatul se preconizeaza a fi unul dezastruos pentru cei din USL, atat pentru PSD cat si pentru PNL.
Poate credeti ca glumesc ori ca sunt indoctrinat… Chiar asa ? Intr-o lume plina de incertitudini exista o singura constanta, “sa nu spui niciodata… niciodata” !
Oare ce-i face pe USL-isti sa se teama, sa profereze mai mult acuzatii si insulte decat sa ofere solutii. Exact acel lucru la care va ganditi, nu au nicio solutie. Actuala situatie economico-sociala e binecunoscuta tuturor iar imposibilitatea unei imbunatatiri realizate “peste noapte” o cunosc toti, de ce credeti ca manifestarile din ultima vreme si-au gasit ecou numai pe ecranele catorva televiziuni si in glasul catorva mii de oameni lipsiti de perspective si cometenta ?
Pentru a va face sa intelegeti si mai bine disperarea celor din USL o sa va prezint si ceva matematica electorala, lasand la o parte sondajele fantasmagorice prezentate de Crin Antonescu si Victor Ponta, acele tabele idealiste ce n-au niciun suport in realitate pentru ca in multe zone s-au scos cifre numai din imaginatie, asa cum au fost raportarile facute de PSD pentru sondajele din vara lui 2011. La timpul respectiv chiar deputatul Ion Mocioalca confirmandu-ne ca PSD-ul nu a realizat in Caras Severin niciun sondaj, fara studiu dar apareau cu un rezultat fulminant ce plasa USL-ul la vreo 60 % in preferintele carasenilor.
Prin urmare… de unde un astfel de optimism ? Cifrele servite opiniei publice de duetul Ponta-Antonescu ne avand niciun suport real, de ce credeti ca acestia ameninta ca vor prezenta la Strasbourg lipsa democratiei din Romania ? Vor vorbi, probabil, in Parlamentul European, de lipsa democratiei, ca Basescu nu-i lasa pe romani sa strige in Piata Universitatii, ca a inchis televiziunile , ca intr-un mod aproape terorist USL-ul pierde procente si ca tot Basescu a adus frigul la Bucuresti. Practic reproseaza orice si s-ar bucura numai daca s-ar elibera un loc la Cotroceni.
Evolutia lucrurilor din aceasta iarna au demonstrat cu claritate ca USL-ul nu este decat un “balon” plin cu minciuni. Chiar si cele mai optimiste sondaje din aceasta perioada arata ca alianta social – liberala nu mai trece de 48-49 %, cu toate ca include trei partide.
Pe tabla electorala carpatina sunt 4 partide influente, impartite in doua tabere. Intr-o parte gasim PDL-ul si UNPR, acesta din urma inca n-a fost “verificat” electoral dar include personalitati ce pot sa-si castige fara probleme mandatul. Gabriel Oprea, Neculai Ontanu, Eugen Nicolicea, Cristian Diaconescu, Marian Sarbu, Anghel Iordanescu etc. Numai aceste cateva nume inseamna doua procente iar la urne nu va fi prea greu ca formatiunea sa obtina un 10-12 %.
Buuun… astea sunt previziuni o sa spuneti. Si care este problema din moment ce am dreptate ?
Principalul partid ce sta langa UNPR nu e altul decat PDL-ul, bineinteles. In sondajele acestei ierni, democratii lui Emil Boc sunt plasati pe la 20 %, sa nu fiu prea generos zic 17-18 procente dupa evenimentele cu SMURD-ul. Dama imi continui expunerea trebuie sa tina cont tot omul ca in aceste zile FMI-ul a spus ceva ce va avea un mare ecou in electorat. Fondul Monetar International recomanda relaxarea financiara si cresterea veniturilor pentru populatie. Pai… daca guvernul lui Emil Boc o sa aduca o crestere a veniturilor pentru populatie, cati dintre romani vor spune ca nu au nevoie de ei ?
Cu claritate oricine poate spune ca rezultatul acestor majorarea de venituri nu va fi decat una singura, cresterea simpatiei publice pentru PDL. Daca trendul de pana acum, scaderea USL si cresterea naturala a democratilor, se mentine inseamna ca prin vara socrul va fi de aproximativ 40 % pentru USL si 25 % PDL.
Nu sunt cifre foarte rele pentru Emil Boc daca tinem cont ca a parcurs o perioada in care probabil ca s-au luat cele mai dure masuri economice.
Va ganditi, acum, la ce ma gandesc si eu… daca actuala alianta de la guvernare va face o majorare a veniturilor pentru pensionari si bugetari ? In cazul respectiv o crestere a simpatiei electoratului pentru PDL, inca 5 – 10 procente, se va produce fara nicio indoiala.
Rezultatul acestei cresteri este simplu. PDL-ul cu 30 de procente va fi nominalizat de Traian Basescu sa formeze guvernul. Nici nu mai conteaza daca va fi Emil Boc sau altcineva, pentru ca nominalizarea va atrage restul procentelor necesare pentru trecerea prin parlament a unui executiv, exact cum s-a intamplat dupa alegerile prezidentiale din 2009.
Mai conteaza daca Ponta si Antonescu o sa-i numeasca pe “tradatori” ca tradatori ! Nu mai conteaza, in acel moment vor fi ocupati sa-si apere capetele de razbunarile venite din partea baronilor pe care ii au in batatura.