Parerea ta conteaza, scrie-ne !
Arestul preventiv ramane valabil
In fata a numerosi sustinatori pe care ii are, Curtea de apel din Timisoara, a respins recursul forumulat de primarii Iancu Simion – Simi, Ghita Valentin si directorul APIA Romica Anculia.
Dupa arestarea preventiva pentru 29 de zile, efectuata vineri 27 Aprilie de Tribunalul Timis, astazi s-a desfasurat la Curtea de Apel Timisoara recursul declarat de cei trei dar instanta a decis sa considere recursul ca nefondat, mentinand starea de arest preventiv pentru Ghita Valentin, Iancu Simion – Simi si Romica Anculia.
Solidaritatea PDL cu Iancu Simion – Simi n-a fost o surpriza dar decizia luata de curte i-a nemultumit pe multi dintre cei ce au dorit sa participe la sedinta de judecata: “Asa cum s-a intamplat vineri seara, sunt sigur ca multi se bucura de arestarea primarului, un motiv pentru care vor chefui deseara, asa cum au facut-o si in seara in care acesta a fost retinut de DNA. Din cate am vazut in sondajele de pe internet sunt multe persoane care l-ar vota si eu zic sa nu se bucure prea mult. La urma urmei, toti putem avea aeiasi soarta, in orice moment, poate chiar mai rau”, declara pentru presa unul dintre sustinatorii primarului Iancu Simion – Simi.
O data cu respingerea recursului de catre Curtea de Apel, sansele de eliberare ale celor trei arestati, Romica Anculia, Iancu Simion – Simi si Ghita Valentin se diminueaza extrem de mult, o eliberare conditionata inainte de expirarea termenului de arest preventiv (27 Mai 2012 – N.A.) se va putea efectua numai in baza unor motivari si circumstante particulare, specifice fiecarui arestat in parte.