Parerea ta conteaza, scrie-ne !
Lumea e complicata, chiar mai mult decat banuim noi
Complicata situatie dintre NATO si Rusia e complicata rau, in primul rand niciunul nu-l poate pocnii pe celalaltul pentru ca ne trimit pe toti in Valhalla si-ar fi pacat macar pentru cele douazeci de mii de ani de evolutie a civilizatiei umane. La draku’, riscam sa fim o specie pe cale de disparitie!
Bineinteles, lucrurile sunt ceva mai complicate de atat si isi au originile in starea economica ruseasca. Cheltuielile lunare ale federatiei sunt cifrate undeva pe la 40-50 miliarde de dolari, daca pana in 2013 erau acoperite foarte bine din exportul de resurse naturale energetice, acum sunt acoperite din rezerva bancii centrale ce dispunea in urma cu un an jumatate de peste 700 miliarde de Dolari SUA. Cum veniturile incasate din exportul de gaze si petrol au scazut de aproape 3 ori, pretul barilului se cifra la aproximativ 105 dolari/baril in august 2014 si a ajuns sa se vanda la circa 42 dolari/baril de cateva luni bune, inseamna ca ai cheltuieli cel putin similare si venituri de vreo 3 ori mai mici. Toate acestea inseamna faliment iar Vladimir Putin stie ca pretul petrolului si sanctiunile economice ii vor duce tara in evul mediu, daca nu gaseste o solutie.
In practica, Rusia medievala – ajunsa si contemporana din nefericire, are un comportament de borfas si o economie mai slaba decat a Italiei, Australiei Indiei sau Canadei ce trebuie sa apeleze la rezervele bancii centrale atunci cand pretul mondial al petrolului scade sub 70 dolari/baril. De fapt chiar este un comportament de borfas iar proasta educatie si cultura de care dau dovada rusii se vede cu orice ocazie. Nu o sa fac referire la trecut si o sa ma limitez doar la incidentul Ruso-Turc de zilele trecute, apogeul crizei incepute in Georgia, continuate in Ucraina cu ocuparea ilegala a peninsulei Crimeea, doborarea unui avion cu sute de oameni la bord si restul provocarilor politico-militare lansate la adresa aliantei Nord-Atlantice.
La un moment dat, pentru ca imaginea trebuie salvata cumva, Rusia a intervenit militar in Siria. Dupa precedentele prostii s-a hotarat sa devina eroi ai crestinatatii, sa-i salveze pe europeni de la crunta soarta a islamizarii pe care sunt aproape sigur ca singuri ei au organizat-o sub forma valului de emigranti aparuti de nicaieri la portile Uniunii Europene. Bineinteles, pe langa toate aceste motive mai exista unul, faptul ca rusii dispun de doua baze militare in Siria pe care isi doresc sa le pastreze cu aproape orice pret.
Bun! Au intervenit in Siria, s-au apucat sa faca pe eroii salvatori dar si sa-i provoace pe cei din NATO pana cand “si-a luat-o in bot”… Cei ce-i sunt amici s-au apucat sa sosoteasca pe la colturi zicand ca turcii au suprareactionat la un mizilic, s-au pripit si nu stiu in ce s-au bagat dupa ce i-a influentat “marele Satan”, ca asa sunt cunoscuti in lumea islamica americanii. Acum, sincer sa fiu, pe voi nu v-ar deranja sa aveti un vecin care va intra zilnic in curte si mai trage cate o privire pe fereastra sa vada unde v-ati ascuns banii? Ca nu-i zici doua la obraz, de la inceput, e un lucru firesc dar daca vecinul isi face un obicei din ati inspecta locuinta te aduce, o data si o data, la limita nervilor.
Vladimir Putler Putin s-a jucat cu focul si si-a luat-o in bot. Dupa zeci si sute de provocari lansate la adresa NATO-ului, acestia din urma s-au hotarat sa-i aplice o lectie. Repet ce spuneam zilele trecute, doborarea avionului Sukhoi Su-24 este un incident tactic aprobat anterior de alianta Nord-Atlantica pentru a arata Moscovei pana unde sunt limitele.
Inca neoficial, pariez insa ca asa va fi, turcii soptesc ca se retrag din coalitia internationala ce lupta impotriva ISIS. Anuntul i-a facut pe rusofili sa aibe orgasm, nici nu va inchipuiti cate imagini caricaturale am vazut cu Vladimir Putin calare pe spinarea lui Recep Erdogan, cum indreapta ei semiluna ori cate avioane turcesti vor ingropa rusii “in harta”.
– Na, bravo! Nu credeti ca, o data ce rusii si-au adus in zona sistemul de rachete antiaeriene S-400 Triumf, decizia turca e una justa si rationala cu origine chiar in “educatia” ruseasca? Daca turcii isi continua misiunile de bombardament in Siria, acum dupa ce l-au apucat nervii pe “Mister Putler”, avioanele otomane risca sa fie doborate de sistemele antiaeriene rusesti indiferent cat de cinstit s-ar comporta. Motive se vor gasii, daca e nevoie rusii vor spune ca erau avioane invizibile si nu le-au vazut cand au tras ei spre cerul liber…
Sa nu intre din nou in orgasm rusofilii le spun ca sistemul rusesc S-400 nu e infailibil. E bun, e foarte bun, iar utilizarea lui nu are riscuri pentru rusi. Tragi cu racheta si niciunul dintr-e supusii lui Putin nu risca sa-si piarda viata, si-o poate pierde un turc. Cand spun ca S-400 nu e infailibil ma gandesc ca e o componenta a unei misiuni expeditionare aflate la “dracul cu carti”, departe de tara mama, suportul pe care aceasta il poate oferii si implicit poate fi victima unui atac direct efectuat cu aviatia sau trupe de comando.
O sa spuneti ca asta inseamna razboi. Mda… Se pare ca v-ati prins de idee! Tocmai acest lucru incearca sa-l evite Turcia si alianta NATO, la acest lucru trebuia sa se gandeasca Vladimir Putin inainte de a se juca cu butelia pe langa casele oamenilor.
Colac peste pupaza, Vladimir Putin ameninta cu toate cele, arunca anatema pe turci si se jura ca n-o sa mai manance, nici el nici poporul rus, gaini de la Istambul cate zile vor avea ei. Le promite ca turcii isi vor lua adio de la banii promisi ca-i vor castiga cu teava de gaze naturale (Turkish Stream) sau alte calamitati de care lumea n-a mai auzit dar e ingrozita!
Din aceste motive sunt convins ca reactia turcilor, doborarea svionului Sukhoi Su-24 si retragerea turcilor din alianta “anti ISIS”, a fost decizii bine studiate la nivelul NATO. Aliatii au tras concluzia ca e obligatoriu sa-i zica golanului una sa-l usture… In fond, rusii prea si-au luat in serios obiceiul de a-i “inspecta” pe vecini. Crede cineva ca rusii au taiat gazul spre Ucraina dintr-o pura coincidenta, ce “coincidenta” e aia ca in 24 noiembrie si-au pierdut un avion iar in 25 noiembrie le-au taiat gazele naturale celor din Ucraina spunand ca aia n-au platit anticipat? Alte informatii de ultim moment vorbesc despre arestarea unui om de afaceri turc in Rusia, tot “coincidenta” e si asta?
Vladimir Putin procedeaza la fel ca un golan, “batausul clasei si-a luat-o in freza” de la unul mai mare si in loc sa-si ceara scuze pentru tampeniile anterioare s-a dus acasa sa-si bata nevasta sau poceasca moaca lu’ sora-sa.
Una peste alta, presedintele Recep Erdogan spune ca Vladimir Putin “se jocaca cu focul” pe mai departe, nu-i mai raspunde la telefon. Tot golaneste sunt sigur ca rusul la trecut pe turc la “ignore” chiar si pe Facebook!
[…] Sursa: POLITICIENII ROMANI […]