Parerea ta conteaza, scrie-ne !
Pentru ca herr Pinocchio s-a luat de Buzzi junior – si probabil pe buna dreptate, Petru Buzzi cel batran pe care Frunzaverde la tinut ani si ani “sus in deal la Casa” – a sarit ca calul in sus de parca se asezase pe carbuni si fara sa-i mai placa cum se misca Ioan Popa prin Municipiul Resita a inceput sa-si apere cocoselul.
Nene Buzzi, noi doi ne cunoastem. O data cu trecerea anilor poate ai ajuns sa nu-ti mai amintesti, dar ne cunoastem, iar asta dateaza aproape din vremuri imemoriale, de prin ziarele carasene. Din cauza asta si dupa ce te-ai apucat sa pupi poala popii, mi-a parut rau ca te-am facut cu ou si cu otet, dar asta a fost mai tarziu pentru ca atunci pe moment eram capabil sa-ti fac un mulaj pe cap din ouale si otetul acela.
Ah, da, care era momentul acela? Pai era fix clipa cand admirati cat de bine se misca Ioan Popa in peisajul Resitean. Ca omul are talent, stie ce face si ca pe Barzava o sa curga numai laptisor de matca.
Pana la urma, dupa un mandat si ceva in care Ioan Popa a tot invatat miscarile de dans, noi remarcam ca n-a fost sa fie. Atat de bine s-a miscat Popa ca tot ce a adus in Resita sunt banii cu care se renoveaza centrul municipiului, bani veniti norocos si fara ca domnia sa sa aibe un merit. Pur si simplu sunt bani care trebuiau dati Resitei si s-au dat, nu ma mai apuc sa analizez oportunitatea renovarii si modul de lucru si zicem doar bogdaproste ca oricum nu se renoveaza prea mult sa-i faci statie cuiva.
Ce a mai realizat Herr Pinocchio in Resita? Pai a readus in patrimoniul local depourile de tramvaie fara tramvaie, ca nu avem tramvaie. Cate ceva in domeniu s-a facut, s-a semnat cu otomanii pentru livrarea unora si o sa vedm cum vor fi acestea din moment ce Bucurestiul a scapat sa fie cobai pentru produsele turcesti neomologate. Sa vedem cum o fi cu norocul resitenilor dar va spun eu ca unii au papat sau vor papa bani frumosi, aici nu ma refer la locuitorii municipiului, acestia au un singur cuvant de spus – la vot si tare imi e teama ca nu au invatat nimic de la Revolutie incoace.
O ultima realizare a primarului, o realizare ce nu face decat sa confirme ce spuneam in trecut, e prostia cu funicularul. Bani aruncati sa fie cumparat de primarie, bani sa fie securizat atat cat se poate si regrete eterne pentru banii care s-au platit in asteptarea unui viitor mai luminos. Garanteaza cineva ca se face ceva pana in 2027 dupa ce europenii i-au zis Popei sa mai lase dracului OZN-urile?
Apropo, fereasca Dumnezeu sa pice ceva unde nu trebuie de pe funicular, ca eu unul prevad o revolutie in Resita!
Ce a mai facut Ioan Popa? Pai i-a tras-o lu fi-tu’, draga Buzzi si te-ai suparat. Cu mana pe inima iti spun, n-am stiut ce cloceste primarul ca veneam si eu sa i-o trag baiatului. Astept reactia politiei si a fiscului sa verifice cum e cu traficul de masini, daca nu se confirma il poti da in judecata pe popa.
Ma consolez cu ideea ca romanul vad lungul nasului doar cand si-o I-au in freza, acum a fost randul matale!