Parerea ta conteaza, scrie-ne !

Luminita Jivan isi indreapta privirea spre alte orizonturi, nu pot fi parte dintr-o echipa mediocra
Toate la timpul potrivit
Luminita Jivan, deputata social-democrata, a decis astazi sa renunte in totalitate la echipa din care a facut parte “Cateodata trebuie sa luam niste decizii care, pe moment, ne lasa cu un gol in inima si asa este in cazul deciziei mele de a parasi organizatia PSD Caras-Severin”, ne-a transmis aceasta.
“Astazi se incheie pentru mine un capitol care a durat 11 ani, continua Luminita Jivan, un capitol din care am avut foarte multe de invatat, am avut multe bucurii dar, in acelasi timp, am avut parte si de numeroase tristeti.
Insa, cu toate acestea, sunt mandra de echipa (primarii, viceprimarii, consilierii locali) din care am facut parte in toti acesti ani. Sunt mandra de colegii din administratiile locale pe care le-am sprijinit in toti acesti ani sa se dezvolte! In cei 7 ani de cand facem impreuna echipa -si aici ma refer la cea mai mare parte din primarii judetului Caras pentru a dezvolta judetul- se vad lucruri schimbate in bine in urma noastra! Sunt multe proiecte pe care le pot enumera, dar modernizarea si reamenajarea zonei Cascada Bigar, asfaltarea si reabilitarea unor drumuri judetene si nationale cum ar fi DN57 si DN 57 A, DJ 585, 587 si DJ 572 sunt doar cateva dintre proiectele de care sunt mandra ca am reusit sa ma implic si sa le finalizez! Sunt mandra de faptul ca in fiecare comuna exista minim o investitie la care am contribuit!
Dar, cu toate acestea, vine o vreme cand cel mai bine e sa te retragi. Experienta dobandita, rautatile infruntate, lucrurile josnice la care s-au pretat unele personaje, dar si multe altele care si-au spus cuvantul (cum ar fi regasirea pe liste a unor oameni care cu buna stiinta au votat pentru taierea bugetelor comunitatilor locale care au atat de multa nevoie de bani pentru a se putea dezvolta si a crea conditii decente de trai -promise in campania electorala tot de catre acele persoane- toate acestea si multe altele , te obliga sa iei decizii dure, sa pui punct, sa inchei un capitol si sa mergi mai departe. Nu pot face parte dintr-o echipa in care se afla persoane care nu au un gram de bun simt! Nu pot sa concep sa fiu alaturi de niste persoane care, prin actiunile lor, s-au pozitionat impotriva carasenilor si apoi vin sa le ceara voturi!!
Nu pot face echipa cu oameni, care nu inteleg ideea de performanta, care nu pun binele cetateanului pe primul loc si care nu vor sa depuna niciun efort pentru dezvoltarea propriului lor oras, sau comuna, ce sa mai zic de proiecte la nivel judetean!
Nu a fost o hotarare usoara si categoric nu este un moft pe moment. Insa, atunci cand nu ma mai regasesc intr-un loc, cand oamenii cu care trebuie sa lucrez nu tintesc spre acelasi scop, cand mediul devine unul toxic, prefer sa ma retrag.
Asa cum am spus la inceput, retragerea mea din PSD Caras-Severin nu a fost o decizie usoara pentru ca de-a lungul timpului am intalnit oameni extraordinari cu care am putut avea o colaborare fructuoasa. As vrea sa le transmit multumirile mele sincere tuturor primarilor, viceprimarilor, presedintilor de organizatie, organizatiei de tineret si doamnelor cu care am lucrat in toata aceasta perioada!”.
Fara indoiala, Luminita Jivan nu pune punct carierei politice si activitatii publice pentru ca in final spune: “Pentru mine a fost o onoare sa lucrez impreuna cu voi si va asigur ca veti gasi in mine aceeasi persoana dispusa sa ofere o mana de ajutor de fiecare data! Iar cu voi, prietenii mei virtuali, voi tine legatura in continuare pe aceasta platforma, in aceasta publicatie unde va voi tine la curent cu toate proiectele mele viitoare!” 🤗
Dumnezeu sa ne ajute!