Parerea ta conteaza, scrie-ne !

Persoanele cu dizabilitati din intreaga tara, abandonate de guvernarile liberale, dezinteresul de care da dovada guvernarea liberala pentru viata si sanatatea oamenilor se vede in criza sanitara creata de virusul SARS-CoV-2 dar si in unele aspecte ce nu ies imediat in evidenta, despre care mass-media vorbeste foarte putin, iar aici ma refer la drama persoanelor cu dizabilitati.
Cu toate ca nu a luat nicio masura coerenta, ultima reactie politica in favoarea persoanelor cu dizabilitati a fost adoptata de fostul presedinte liberal – Ludovic Orban, acesta precizand in luna decembrie 2020 ca indemnizatiile persoanelor cu handicap nu sunt corelate nici macar cu rata anuala a inflatiei. Totusi, discursul politicianului a ramas o simpla vorba in vant iar inlocuirea sa in fruntea guvernului cu Florin Citu a taiat orice perspectiva de imbunatatire a sanselor de egalitate intre persoane.
Conform legislatiei actuale, persoanele cu dizabilitati din Romania beneficiaza de un suport minim din partea statului si in acest sfarsit de an se pare ca acesta va lipsi in totalitate din moment ce Florin Citu a impartit banii din rezerva guvernului doar la primariile care l-au sprijinit sa ajunga presedintele PNL. Mai mult de atat, chiar procedand astfel a alocat resurse financiare insuficiente pentru plata asistentilor personali la care au dreptul persoanele cu handicap grav din intreaga tara.
Protectia sociala si sistemul medical local a fost un obiectiv prioritar in Otelu Rosu si singurele solicitari adresate de primarie Guvernului, ca acesta sa respecte legislatia si sa aloce banii necesari pentru incalzirea spitalului orasenesc intr-un moment in care preturile au crescut chiar de patru ori si resursele destinate platii salariilor pentru insotitorii persoanelor cu dizabilitati, Legea 448/2006, 145/2020 si legislatiile conexe cu modificarile ulterioare, insa rectificarea de buget a fost facuta de guvern fara nici-un ecou din partea lui Florin Citu si nu a adus nimic bun nici recentele alocari de la fondul de rezerva al guvernului.
In legatura cu aceste probleme, primarul Luca Malaiescu ne-a declarat: “Imi este frica sa ma gandesc la perioada iernii cand nu vom putea sa platim aproape nimic din cauza lipsei de fonduri dar si din cauza legislatiei care nu permite alocari financiare mai mari de la bugetul local. Un alt necaz despre care am discutat la Bucuresti sunt costurile cu consumul de energie electrica si gaze naturale pentru spitalul local care se preconizeaza sa atinga 150.000 lei lunar datoarate faptului ca a trebuit sa acceptam o crestere a pretului la gaze naturale cu 400 la suta, a trebuit sa acceptam noile preturi pentru ca alternativa insemna deconectarea spitalului de la retea iar o data cu el, liceul si scolile. Aici ne-au adus politicile antinationale si incoerenta guvernarii actuale”, a precizat pentru publicatia noastra primarul Luca Malaiescu.
Costurile lunare necesare pentru plata insotitorilor pentru persoanele cu handicap, in cazul orasului de pe Valea Bistrei, se ridica lunar la aproximativ 400.000 lei, inclusiv taxele si impozitele catre stat, iar in situatia in care localitatea a primit din partea guvernului doar 100.000 se subantelege imposibilitatea platilor pentru angajati, plati care trebuiesc facute intr-o perioada de iarna si cu cresteri de preturi incredibile.