Parerea ta conteaza, scrie-ne !

Aquacaras vizeaza scaderea preturilor in urma productiei de energie electrica
Viziune manageriala de prim plan din partea directorului Gheorghe Filipescu
Discutii aprinse au loc in societatea civila atunci cand vine vorba despre achitarea unor facturi, cheltuieli medicale si de alta natura dar de cele mai multe ori se vorbeste doar din punctul de vedere al simplilor cetateni care nu au luat contact cu situatiile tehnice sau economice dintr-o societate cum este Aquacaras, unicul distribuitor de apa potabila si procesator al celor uzate din judetul Caras-Severin.
“Faptul ca se discuta in numeroase medii despre managementul societatii si tarifele curente nu este grav decat daca aceste schimburi de idei au la baza mentiuni gresite sau rauvoitoare, a mentionat pentru mass-media judeteana directorul general Aquacaras – Gheorghe Filipescu. Un precept gresit care circula in societatea carasana spune ca zona judetului este una montana si in consecinta apa furnizata vine prin cadere. Nimic mai gresit, a subliniat directorul, furnizarea apei potabile intr-o retea se face in baza unei preziuni calculate pe baza rezistentei materialelor, a tubulaturii de transport, iar daca privim numai topografia Municipiului Resita putem observa ca o mare parte a locuintelor sunt asezate pe mai multe paliere de inaltime la cae se adauga aceea a constructiilor cu mai multe etaje. La nivel teoretic, daca nivelurile inferioare ale blocurilor pot fi alimentate fara aportul unor pompe care sa creeze pe plan local presiunea necesara, nivelurile inalte ale blocurilor turn nu pot fi alimentate fara aportul de presiune al unor pompe pentru ca local s-ar crea presiuni ce conduc automat la spargerea retelelor”, a spus Gheorghe Filipescu.
Din aceste motive, preciza directorul Aquacaras in presa judeteana, activitatea societatii si tarifele sunt strans corelate cu costurile energetice pe care le incumba furnizarea apei potabile si chiar evacuarea celor uzate in numeroase cazuri. Cu toate acestea, asa cum am prezentat si noi in mai multe randuri, societatea face eforturi sustinute pentru pastrarea unor costuri minime raportate la consumul energetic, costurile de productie si intretinere a unei retele care are foarte multi ani vechime.
“Strict din punct de vedere al costurilor, a spus Gheorghe Filipescu, factura de energie electrica pe care societatea a trebuit sa o achite pe luna noiembrie 2021 a fost de 580.000 lei, aproape 120.000 euro iar acest lucru inseamna ca am platit cu 72% mai mult decat in luna corespunzatoare a anului 2020. Bineinteles, majorarea nu se datoreaza unui consum mai mare ci este raportat doar la cresterea tarifului la energie electrica”, a incheiat directorul Aquacaras – Gheorghe Filipescu.
Asa cum se stie, cateva proiecte avute in vedere de directorul Aquacaras vizeaza inclusiv producerea unei cantitati de energie electrica prin montarea unor turbine in sistemul de distributie a apei potabile. Conform studiilor efectuate, la actuala arie a retelei de distributie se poate obtine o cantitate de energie electrica de circa 700 MWh lunar, mai mult decat cea necesara companiei si care se ridica la aproximativ 500 MWh in fiecare luna.
Din aceste motive, intentiile de viitor ale directorului Gheorghe Filipescu vizeaza ca impreuna cu proiectul POIM de extindere a infrastructurii la nivel judetean sa fie identificate si solutii de finantare a proiectului ce prevede instalarea turbinelor producatoare de energie electrica in retea iar o data atins obiectivul respectiv, acesta va transforma societatea intr-un mic producator de energie electrica ce va aduce foloase companiei si cel mai probabil va conduce la scaderea preturilor catre consumatori.