Parerea ta conteaza, scrie-ne !
“Trecem printr-o perioada dificila, care, astazi mai mult ca oricand trebuie sa ne faca sa fim unul langa celalalt”, spune deputatul Marius Damian intr-un comunicat de presa in care subliniaza o parte a masurilor ce vin in sprijinul populatiei din Romania si intr-o perioada dificila din punct de vedere economic.
“Luna ianuarie, a inceput prin implementarea multor masuri, care sa vina in sprijinul romanilor, masuri ce tin de reducerea numarului deceselor cauzate de pandemie, dar si masuri ce ii ajuta pe romani din punct de vedere financiar. A fost platit pensionarilor care primesc intre 1000 si 1600 lei pensie, ajutorul de 1200 lei. De asemenea, persoanelor cu dizabilitati le-a fost acordat un sprijin financiar proportional in raport cu pensiile, sumele primite si gradul de handicap iar plata tuturor acestor venituri suplimentare pentru populatie fiind finalizata la data de 14 ianuarie curent”, arata deputatul.
Actiunilele financiare venite din partea executivului pentru atenuarea efectelor economice create de criza energetica prezente pe plan international sunt si ele subliniate in comunicatul deputatului social-democrat: “O alta masura ce vine in sprijinul romanilor este cea a scaderii pretului pentru facturile la energie electrica, o masura fara de care s-ar crea o serie intreaga de probleme pentru familiile cu posibilitati financiare mai reduse, PSD propune scaderea pretului energiei electrice la nivelul de dinainte de liberalizarea acesteia. Ne dorim sa aducem cele mai bune masuri, care sa remedieze problemele romanilor iar masurile sa fie implementate de la 1 februarie, inclusiv pentru luna ianuarie”, a mentionat deputatul Marius Damian.