Parerea ta conteaza, scrie-ne !

Desprins din contemporaneitate si adus la confluenta raurilor Timis cu Sebes, festivalul “Take off” imaginat de un primar ce crede ca tot ce zboara se si mananca, festivalul a fost blagostovit cu un anumit succes in randul tinerilor, multi dintre acestia incercand sa guste la ei acasa muzica, sexul soft printre balotii de paie si drogurile cu care capitalistii s-au obisnuit de ceva vreme.
Bineinteles, stim ca tot ce e bun e ori imoral, ori ingrasa ori e ilegal iar cum drogurile de la chefuriile de prin Caransebes nu erau destule, show-ul organizat de Primaria Caransebes le-a dat ocazia tinerilor sa faca parada de tot felul de chestii placute si ilegale, droguri pe care politia le-a gasit inca din prima seara a festivalului.
Macar din acest punct de vedere cred ca era mai utila o “ruga” la care sa se produca Delia, ori starul avea greturi venind la noi “la tara”?
Hai ca fu bine dar ce ramane in urma festivalului desfasurat la Caransebes e tot aceiasi urbe prafuita in care Strabag-ul a tras o teapa primariei din cauza incompetentei celor care a pregatit caietul de sarcini, ramane strada Ardealului aproape cu aceleasi gropi pe care le avea si inaintea iernii care a trecut iar primaria o sa fie mai saraca dupa ce va achita nota de plata catre austrieci.
Despre nota de plata de la festival n-am auzit nimic, chiar imi e groaza sa intreb stiind ca numai onorariul pentru Delia trece bine de 10.000 euro!
Don Primar, iti amintesti secventa aceea din “Actorul si salbaticii”, aceea in care Marin Moraru ii zice lui Tomita (Toma Caragiu): “Monsieur se scrie, Monsieur citim”. Asa se face ca pe foile licitatiei s-a scris reparatie si reparatie s-a primit chiar daca ne-am fi dorit reabilitare, esti bun de plata!…

Pe ideea “sa vina desteptii aia cu monumentele si sa renoveze fantana”, Felix Borcean o sa apara din nou pe la televiziunile online locale, invitat fiind la emisiuni in pofida unei audiente din ce in ce mai mediocre din mijlocul carora o sa ne povesteasca cum el a vrut dar soarta a fost cainoasa si a facut ca “Fantana lui Oprea” sa ramana la stadiul incert de acum, nici renovata si nici readusa la stadiul anterior.
Dupa toate aceste premiere mai ramane ceva in Caransebes, ramane sa-l vedem schimbat pe Felix Borcean si probabil ca o sa rasuflam usurati, mai ales el!