POLITICIENII ROMANI
Constitutia garanteaza libertatea exprimarii

Cuvintele deputatului Marius Damian de Ziua Imnului National al Romaniei

Deputatul Marius Damian saluta acest eveniment din care razbate mandria noastra de romani

“Imi amintesc de spusele invatatorilor si profesorilor mei, cand vorbeau despre Imnul nostru National si care in versurile sale reflecta o parte din istoria neamului nostru romanesc, cum priveam si privesc plin de mandrie cele trei culori ale drapelui iar aceste sentimente sunt sigur ca sunt la fel pentru fiecare dintre noi”, ne-a transmis deputatul PSD Marius Damian.

“Dragi caraseni, dragi romani din tara si de pretutindeni, ieri 29 Iulie a fost o zi cu o insemnatate sufleteasca pentru fiecare dintre noi, Ziua Imnului National al Romaniei”.

Pentru prima data acest cantec a rasunat in parcul Zavoi din Ramnicul Valcea fiind simbol al unitatii Revolutiei Romane de la 1848, iar de atunci a rasunat in inimile noastre la fiecare moment de mare insemnatate, a rasunat pe multe stadioane, ne-a facut si ne face sa fim madri in intreaga lume.

“In fiecare resedinta de judet, a mai subliniat deputatul Marius Damian, institutiile statului au organizat actiuni de de cinstire a Imnului National, ocazie cu care au perticipat reprezentanti locali si chiar de la nivel central in unele cazuri, ceea ce reprezinta un act de onoare pentru noi toti”.

Astazi doresc sa aduc un omagiu celor care au adus acest cantec pe buzele romanilor, si anume Andrei Muresanu, poet de factura romantica, caruia ii apartin versurile imnului si lui Anton Pann, poet, cantaret, autor de manuale de muzica, cel care a facut ca aceste versuri sa prinda glas.

“Desteapta-te romane!” a unit romanii in cele mai importante momente, unul dintre ele fiind pe 22 decembrie 1989, atunci cand imnul a rasunat pe toate strazile, si de atunci fiind ales IMN NATIONAL.

Astazi 29 Iulie 2022 Desteapta-te romane rasuna in toata Romania si nu numai, iar noi romanii nu putem decat sa fredonam si sa simtim emotia ce ne cuprinde pe fiecare.

© Matei DONEA – 30 Iulie 2022

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

RO: Folosim "cookie" pentru ca Uniunea Europeana isi manifesta prostia prin orice mijloace. Oricum, noi credem in libertatea internetului, utilizarea sa responsabila si din acest motiv nu simtim nevoia sa enervam inutil oamenii. Pentru viitor, la urmatoarele alegeri Euro-Parlamentare, va recomandam sa ganditi mult mai mult cu propriul vostru cap. Utilizam cookie-uri pentru a fi siguri ca va oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de acesta situatie.
Pentru mai multe informatii va invitam in pagina "Privacy Policy"...
EN: We use "cookies" because the European Union expresses stupidity by any of means. However, we believe in the freedom of the Internet, use his with responsibility and don't feel the need to disturb people unnecessarily. For the future, to the next European Parliamentary Elections, we should think much more with our own head. We use cookies to ENSURE That we Provide the best experience on our website. If you continue to use our site you will must to accept this situation.
For more information, please visit the "Privacy Policy" page ...

Close