Parerea ta conteaza, scrie-ne !
In timp ce nu-si sustinea niciodata acuzatiile cu vreo dovada si dupa ce a incercat de cinci ori sa ajunga presedintele nostru, Corneliu Vadim Tudor s-a plictisit intr-un final, hotarand sa-si incheie socotelile cu viata si istoria.
Atunci cand un om moare, cel putin in teorie, nu-i mai scoti in evidenta pacatele. Pentru sufletul celor ce-i raman in urma, macar atat, incerci sa nu-i pronunti greselile si sa spui ceva frumos despre el. Nu vreau sa fiu politicos, in cazul “tribunulului”, pentru ca acesta n-a avut prea multe parti bune. Practic nu stiu sa fi facut ceva bun, vreodata! Pentru ca nu se intampla ceva extraordinar in fiecare zi, in fiecare ora, o sa mai avem inca un idiot pe care o sa-l plangem la televizor uitand ticalosia si parvenitismul de care a dat dovada pe toata perioada vietii.
Inainte de ’89, Corneliu Vadim Tudor canta ode alese pentru Nicolae Ceausescu, compunea poezii pentru Elena Ceausescu si in principiu saruta orice fund capabil sa-l propulzeze putin mai in fata pe treptele ierarhice ale comunismului.
Intr-o europa “normala la cap”, la care speram toti sa accedem candva, un politician de teapa lui Vadim ar fi fost greu de conceput. Din pacate Ion Iliescu si politicienii ce i-au fost aproape imediat dupa revolutie n-au condamnat comunismul, chiar s-a permis revenirea pe scena a personajelor din liniile secunde ale comunismului. Cu o astfel de mostenire, imbinand alaturi un nationalism gregar si reminiscentele ideologiei comunistoide, aparitia in prim planul politicii a unui personaj despre care putem spune ca nu era perfect normal la cap a fost o joaca de copii.
Discursul lui Corneliu Vadim Tudor s-a construit pe nationalism, instigarea la ura fata de minoritatile nationale si folosirea unor denumiri sonore cum este partidul Romania Mare. C.V.Tudor, dupa cum s-a vazut, s-a inconjurat de o liota de nostalgici, nationalisti nerefulati ce incercau o cale publica de exprimare dupa ce-si pierdusera tribuna oferita de Partidul Comunist.
O creatie politica a regimului Iliescu, Corneliu Vadim Tudor a proferat amenintari fata de oricine indraznea sa gandeasca altfel, a jucat rolul de berbece pentru PDSR si ulterior al PSD iar prin activitatea sa politica a reusit sa mentina Romania in subdezvoltare, a perpetuat criza morala instaurata de regimul comunist.
Pentru romani, Corneliu Vadim Tudor, devenit politician dintr-un simplu poet de curte, Gheorghe Funar (un alt politician de trista amintire), Marius Marinescu (“nebunul” ce arunca la televizor pahare cu apa) si Codrin Stefanescu (politicianul migrator) au jucat un rol important in otravirea relatiilor dintre cetateni si etnii. Ura xenofobia se potriveau ca o manusa in noul regim!
M-ai tarziu, dupa ce Emil Constantinescu s-a vazut invins de sistem, apele s-au involburat din nou. Daca inainte apararea lui Vadim venea din partea lui Ion Iliescu la finele lui 1999 cei doi s-au luptat strans, poate prea strans. Lupta finala pentru presedentia Romaniei urma sa-i aduca fata in fata pe cei doi comunistoizi. Intr-un final romanii au ales din nou intre doua rele. Suntsigur de asta atata timp cat imi amintesc o scena petrecuta intre Marius Tuca si divinul jurnalist Cristian Tudor Popescu (salutari, maestre!). Marius Tuca ii reprosa lui C.T.Popescu sustinerea pe care acesta o arata fata de Ion Iliescu in competitia prezidentiala din 1999 si in detrimentul lui Vadim Tudor: “…atata timp cat il sustineti pe Iliescu, spunea Marius Tuca, nu va este frica de faptul ca o sa vi se usuce mana cu care ati scris?”… Raspunsul jurnalistului Cristian Tudor Popescu poate sa cutremure si astazi: “…daca pot sa aleg, prefer sa-mi pierd mana decat sa-mi pierd capul!”…
Nu doresc raul nimanui, chiar al nimanui, dar exista suficienti politicieni cu fapte grave ce trebuie sa-si regaseasca pedeapsa, fie aceasta si divina! Nu-mi plac ideologii, extremistii si toti cei ce cred ca prin strigate pot sa inlocuiasca competenta. Intr-un anumit fel Ion Iliescu si Corneliu Vadim Tudor sunt asemanatori, unul si-a primit pedeapsa iar uitarea noastra sper sa-i fie rasplata. Din aceste motive va fac o marturisire. In ceea ce-l priveste pe Ion Iliescu, la final, am sa-i aprind o lumanare pentru singurul gest special pe care l-a facut: S-a implicat in complotul impotriva lui Nicolae Ceausescu.
Adrian Paunescu a avut talent si ii putem ierta multe greseli dar daca eram Alexandru Lapusneanu, spuneam: “…prosti si multi”!