Parerea ta conteaza, scrie-ne !
Sectie medicala moderna pentru prietenul din PSD, la Otelu Rosu
Ambitii mari dintr-un oras mic
Planurile de viitor ale primariei din Otelu Rosu au in vedere doua proiecte cu finantare europeana, modernizarea si eficientizarea energetica a liceului local alaturi de crearea unei sectii ultramoderne de interne in incinta spitalului orasenesc de partid si de stat, ca aproape toti de acolo sunt din PSD.
Cele doua proiecte, din cate ne-a spus edilul Luca Malaiescu, valoreaza impreuna cateva milioane bune de euro si au in vedere izolarea termica a a cladirilor, eficientizarea consumului de gaze naturale si energie electrica prin utilizarea unor centrale termice moderne, corpuri de iluminat economice, acoperisuri izolate, tamplarie de tip “termopan” etc.
Las la o parte invatamantul, ajuns deja pe fundul prapastiei datorita unor ministrii din ce in ce mai incompetenti, pentru a constata situatia sistemului medical aflat intr-o continua degradare iar celor care nu-si amintesc le atrag atentia asupra unor modificari administrative survenite in anul 2011 si care, printre altele, prevedea inchiderea spitalului din Otelu Rosu, de aici a inceput tot taraboiul si inutilitatea unei astfel de institutii.
Parerea mea, hic!
Un proiect cu finantare europeana s-a finalizat fara prea mult succes in urma cu vreo 3 ani, a fost adusa o aparatura radiologica, un lift pentru accesul mai confortabil al persoanelor cu dizabilitati, ceva aparatura de laborator, zugraveli si cam atat. Cu resursele primariei s-au facut inca cateva modernizari in plus cum ar fi un sistem de aeraj si reconstructia acoperisului din bani de la Ministerul Sanatatii.
Totusi, ambitiile sunt mari pentru un orasel atat de mic si daca edilul n-ar avea un prieten coleg de partid medic de interne chiar am spune ca obiectivele alese depasesc posibilitatile locale.
In concluzie, spitalul s-a ales cu un proiect la care se spera obtinerea unei finantari europene in cadrul caruia se doreste dotarea cu aparatura medicala si amenajarea unei sectii de interne la standard european ce va dispune si de conditii de ingrijire la un inalt nivel, camere cu doua paturi, televizor, frigider, toalete individuale si asa mai departe.
Acum, in privinta dotarii sunt ceva mai circumspect din moment ce un angiograf costa de la un sfert de milion de euro in sus iar un ecocardiograf bun e pe la 30-50 de mii de euro, doar n-o sa facem un ditamai proiectul european si o sa cumparam doua eco-uri. Nu ca imbunatatirea conditiilor de tratament ori spitalizare ar fi ceva rau, atunci cand este cazul ne dorim toti ca un astfel de eveniment nedorit sa fie cat mai usor sau sa treaca cat mai confortabila. De asta ma gandesc ca sectia de interne va fi un frumos “hotel” pentru bolnavi si o buna ocazie pentru ca seful de sectie sa iese la pensie dintr-o unitate medicala frumoasa, chiar eleganta in pofida faptului ca medicul e inaintat in varsta si cam “shui”.
Ce sa-i faci daca seful sectiei locale pentru boli interne s-a plafonat intr-un spital mic de provincie, spre batranete de ce sa nu beneficieze de o sectie moderna in care sa se exprime? Prin urmare i-o va construi prietenul si colegul de partid, edilul din Otelu Rosu.
Spitalul din Oțelu Roșu a fost modernizat și izolat parțial în mandatul trecut al primarului.
Acum se dorește modernizarea lui în totalitate. Care e utilitatea acestui proiect ?
Dacă vă veți interesa, veți descoperi că în momentul de față, singura secție care mai este funcțională, este cea de la interne. Restul (chirurgie, ginecologie, pediatrie, neurologie) sunt doar așa, ca să fie. Mai sunt și urgențele, dar acolo se acordă primul ajutor pacienților și sunt trimiși la Caransebeș sau Reșița.
Spitalul de la Oțelu Roșu a ajuns un “loc de concediu (câte o săptămână pe lună)” pentru unii cetățeni din zonă și o sursă de venituri pentru medici și alți angajați.
Cum vă explicați că doamna doctor de la interne a ajuns să-și ridice casă după aproximativ doi ani de muncă la spital ?
Puteți lua legătura cu cei care s-au angajat în ultima perioadă (majoritatea simpatizanți ai primarului, de la Mal, fără concurs) și să-i întrebați care mai sunt tarifele doamnei preotese pentru angajare.
Cam asta e realitatea domnule Donea!
Pacienți tot mai puțini, activitate tot mai scăzută, dar personalul e tot mai numeros și salariile merg fără nici o problemă.
Lucrarile de izolare si putina modernizare au inceput, intr-adevar in al doi-lea mandat al primarului Iancu Simion – Simi dar firma castigatoare a licitatiei a falimentat sau asa ceva si nu s-a mai facut aproape nimic pana prin 2013 cand s-a reluat programul pentru a fi finalizat unul sau doi ani mai tarziu.
Despre faptul ca spitalul trimite toate urgentele in alte parti am scris de multe ori, ultima data cu nici 3 saptamani in urma la articolul http://www.politicienii.ro/2019/02/07/de-ce-mor-romanii-in-spitale-si-care-sunt-cauzele-dezastrului/
Restul am mai spus, multe lucruri le stiu si eu (pe altele nu) dar nu pot afirma ceva despre care nu am dovezi. Fiti sigur ca oricine imi prezinta dovezi are usa mea deschisa.